6.839 de români din diaspora s-au înscris pentru votul prin corespondență la alegerile din 1 decembrie

0
Publicat:

Un total de 6.839 de cetățeni români din străinătate au ales votul prin corespondență pentru alegerile din 1 decembrie, cei mai mulți fiind din Marea Britanie, Germania și Elveția. 

plic de vot prin corespondență care urmează să fie introdus în urnă
6.839 de persoane din diaspora s-au înscris la vot pentru parlamentare. Foto: George Frey

 6.839 de persoane s-au înregistrat pentru a vota prin corespondență la alegerile programate pe 1 decembrie, conform datelor Autorității Electorale Permanente (AEP). Perioada de înscriere s-a încheiat joi.

Cei mai mulți dintre cei care au optat pentru votul prin corespondență provin din Marea Britanie (1.544), Germania (1.359), Elveția (524) și Țările de Jos (462), urmate de Franța, Spania, Belgia, Italia și Statele Unite.

Prin înscrierea în sistemul de vot prin corespondență, cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării, care dețin un document de ședere emis de autoritățile locale, pot solicita trimiterea prin poștă a documentelor necesare votului la adresa lor din străinătate.

De asemenea, cetățenii români aflați în diaspora au avut posibilitatea de a se înregistra pentru a vota la secțiile de vot până la sfârșitul lunii septembrie. Pentru alegerile parlamentare, 6.067 de persoane au solicitat să voteze la o secție de votare, majoritatea provenind din Țările de Jos (1.512), Marea Britanie (987), Germania (643), Franța (421) și Italia (410).

Pentru alegerile prezidențiale, 6.916 cetățeni s-au înscris pentru a vota prin corespondență. Cei mai mulți sunt din Marea Britanie (1.609), Germania (1.347), Elveția (555), Țările de Jos (421) și Franța (410).

În ceea ce privește votul la secție pentru alegerile prezidențiale, 6.751 de români din diaspora s-au înregistrat, cei mai mulți fiind din Țările de Jos (1.653), Marea Britanie (1.107), Germania (732), Italia (478) și Franța (471).

Cum pot vota românii din străinătate la alegerile prezidențiale și parlamentare?

La Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București au fost instalate panouri și standuri mobile cu pliante care oferă informații utile pentru alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate. Aceste materiale explică și procedura de înscriere pe portalul www.votstrainatate.ro, necesară pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondență. Toți cetățenii români cu drept de vot care se află în afara țării, indiferent dacă au domiciliul sau reședința acolo, pot participa la alegerile din 2024. Alegătorii au posibilitatea de a vota fie prin corespondență (disponibil doar pentru cei cu domiciliul sau reședința în străinătate), fie la secțiile de votare. Pentru a vota prin corespondență, este necesară completarea formularului de pe site până la data de 10 noiembrie.

Materiale similare urmează să fie amplasate și în alte aeroporturi internaționale din țară, precum Aeroportul „George Enescu” din Bacău, Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, Aeroportul din Craiova, Aeroportul din Iași, Aeroportul din Sibiu, Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, Aeroportul „Transilvania” din Târgu-Mureș și Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara.

Când sunt organizate alegerile parlamentare și alegerile prezidențiale?

Pe 24 noiembrie 2024 vor avea loc alegerile prezidențiale, primul tur, iar pe 1 decembrie 2024 vor fi organizate alegerile parlamentare. Al doilea tur al alegerilor prezidențiale este programat pentru 8 decembrie 2024.

Alegerile locale, europarlamentare și parlamentare în România se desfășoară într-un singur tur de scrutin. În cazul alegerilor prezidențiale, dacă niciun candidat nu obține peste 50% din voturile valabil exprimate, se organizează un al doilea tur de scrutin. Alegerile locale și parlamentare au loc la fiecare patru ani.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite