"U" Craiova - Unirea Urziceni 1-4. Semedo îngroapă Universitatea. Vezi filmul meciului

Unirea Urziceni s-a impus fără probleme în această după-amiază, la Severin, în faţa Universităţii Craiova, cu scorul de 4-1. Campioana s-a dovedit superioară trupei de copii a lui Mark Wotte şi continuă să spere la titlu, în timp ce oltenii trăiesc încă periculos finalul de sezon.

Ştiri pe aceeaşi temă

Partida s-a încheiat. Unirea Urziceni umileşte Universitatea la Severin prin golurile reuşite de Bilaşco ('8), Rusescu ('71), Pădureţu ('81) şi Semedo ('88), pentru gazde marcând Gângioveanu ('75).

Min. 90+1: Mihai Costea trimite în faţa porţii, mingea nu este ajunsă de colegi.

Publicul severinean păreseşte arena.

Min. 89: Semedo este aproape de 5-1, dar trage în plasa laterală din câţiva metri.

Min. 88: GOOLLL UNIREA URZICENI, 1-4. Semedo marchează şi el după ce a scăpat singur cu Merliei, ieşit în afara careului, Africanul l-a lobat pe belgian şi apoi a trimis în poarta goală.

Min. 83: Bărboianu primeşte cartonaş galben şi va fi suspendat etapa viitoare, cu Internaţional.

Min. 81: GOOOLLL UNIREA URZICENI, 1-3: Pădureţu marchează cu un şut din careu, la rădăcina barei.

Min. 80: Bilaşco primeşte cartonaş galben.

Min. 77: Craiova forţează egalarea, dar mingea trimisă de M. Costea în careu nu este ajunsă de vreun coechipier.

Min. 76: Dina reia defectuos din careu, din poziţie bună.

Min. 75: GOOOOLLLLLL CRAIOVA. 1-2. Gângioveanu reduce din diferenţă după ce a transformat excelent o lovitură liberă de la 22 de metri.

Min. 71: GOOLLL UNIREA URZICENI: 0-2. Rusescu trimite în poarta goală, după o pasă de la Semedo, scăpat singur pe stânga.


Min. 69: A treia schimbare şi la Unirea: a ieşit Frunză, a intrat Pădureţu.

Min. 68: A treia şi ultima schimbare la Craiova: a ieşit Al. Piţurcă, a intrat Crăciun.

Min. 63: Dina reia cu capul din careu, mingea trece pe lângă poartă.

Min. 61: Mihai Costea pătrunde în careu, centrează prin faţa porţii, Alex Piţurcă nu poate să ajungă mingea, o atinge cu mâna şi primeşte cartonaş galben. Publicul începe să-l înjure pe arbitrul Petrescu.

Min. 58: A doua schimbare şi la gazde: a ieşit Firţulescu, a intrat Gângioveanu.

Min. 58: A doua schimbare la ospeţi: a ieşit Marinescu, a intrat Semedo.

Min. 57: Alb-albaştrii crează panică în careul Unirii, dar faza rămâne fără rezultat pe tabelă.

Min. 56: Prima schimbare şi la Urziceni: A ieşit Onofraş, a intrat Rusescu.

Min. 50: Bilaşco, liber în careu, trimite cu capul, cu pământul, pe lângă poartă.

Min. 49: Centrarea lui Bărboianu din careu este reţinută de Grigore.

Min. 48: Frunză ratează o mare ocazie de gol, după ce a pătruns în careu, l-a driblat pe Merlier, dar a trimis din unghi în plasa laterală.

Min. 47: Prepeliţă şutează puternic de la 30 de metri, din lovitură liberă, mingea trece cu puţin peste bară.

Min. 46: Prima schimbare la Universitatea: A ieşit Paunovic şi a intrat Mihai Costea.

A început repriza secundă.

S-a încheiat prima repriză. Unirea intră la cabine cu un avantaj de un gol.


Suporterii olteni îşi pierd răbdarea şi scandează numele lui Mihai Costea.

Min. 40: Unirea Urziceni conduce ostilităţile la Severin, în faţa unei echipe a Craiovei care nu pare să găsească soluţii să desfacă apărarea ialomiţeană.

Min. 34: Bilaşco trimite cu capul, din careu, peste poartă.

Min. 31: Piţurcă nu poate relua din careu, din poziţie bună, Unirea scapă pe contraatac, dar Onofraş este surprins în poziţie de ofsaid.

Min. 27: Prepeliţă îşi încearcă norocul cu un şut de la 25 de metri, mingea trece cu mult peste poarta Unirii.

Min. 20: Unirea pare o echipă net superioară Craiovei. Combină relaxat, în timp ce oltenii încep să se precipite

Min. 18: Bilaşco reia din careu, după o pasă a lui Frunză, dar slab şi mingea se scurge pe lângă poartă.

Min. 14: Universitatea ratează o mare ocazie de a egala: Piţurcă a pătruns în careu, a pasat în spate, mingea a ajuns la Firţulescu, acesta a avut timp suficient să-şi pregătească mingea, dar a şutat din 8 metri în portarul Grigore.

Min. 12: Cei care atacă sunt tot jucătorii Unirii, oltenii negăsind încă soluţii să se apropie de poarta lui Grigore.

Min. 8: GOOLLL UNIREA URZICENI: Bilaşco punctează cu capul, din careu, după o centrare a lui Maftei, scor 0-1.

Min. 4: Ambele echipe atacă din start, dând de înţeles că egalul nu mulţumeşte pe nimeni.

Meciul a început.

Ora 16.55: Echipele ies pe teren în apaluzele a aproximativ 18.000 de spectatori, fotbaliştii Universităţii Craiova purtând peste echipament tricouri pe care scria "La Mulţi Ani, Drobeta Turnu Severin!", în acest weekend fiind zilele oraşului de la malul Dunării.

Ora 16.40: Stadionul începe să se umplă, acum fiind în jur de 10.000 de spectatori.

La Unirea Urziceni, Brandan, Semedo şi Fernandes sunt rezerve.

La Craiova, Trică nu este nici măcar rezervă, în timp ce Mihai Costea nu a prins nici acum primul unsprezece. Pentru a doua oară de la începutul returului, Paunovic prinde echipa, sârbul mai jucând până acum într-un singur meci, cel din etapa a 18-a, cu Dinamo.

Ora 16.30: Cele două echipe au ieşit la încălzire.

Iată cele două formaţii:

Universitatea Craiova: Merlier - Buleică, Găman, Barbu, Bălace - Prepeliţă, Bărboianu, Paunovic, Firţulescu - Al. Piţurcă, Dina. Antrenor: Mark Wotte.

Unirea Urziceni: Grigore - Maftei, Galamaz, Mehmedovic, Bordeanu - Paraschiv - Marinescu, Apostol, Frunză - Onofraş, Bilaşco. Antrenor: Roni Levy.

Arbitri: Radu Petrescu (Bucureşti) – Eduard Dumitrescu (Piteşti), Adrian Vidan (Bucureşti).

Ora 16.20. Pe stadion sunt aproape 7.000 de spectatori.

Oltenii s-au relaxt aseară la concertul formaţiei Iris, urcând pe scenă şi cântând alături de solistul Cristi Minculescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările