Ronaldo şi Messi, irezistibili şi în 2021: Cifre fabuloase în primele meciuri din noul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristiano Ronaldo şi Messi au început în forţă noul an
Cristiano Ronaldo şi Messi au început în forţă noul an

Vacanţele petrecute în Dubai (Emirate), respectiv Rosario (Argentina) nu i-au scos din formă pe cei doi giganţi ai fotbalului mondial. La revenirea pe teren, amândoi şi-au trecut în cont noi borne impresionante.

S-a spus, de-a lungul anilor, nu o dată, că Ronaldo şi Messi sunt „de pe altă planetă“. Iar un aspect care întăreşte această idee e consistenţa lor incredibilă.

Practic, începând din sezonul 2004-2005, cei doi rescriu, periodic, pagini în Cartea Recordurilor. Şi, cel puţin deocamdată, pare că au câştigat inclusiv duelul cu trecerea timpului. Fiindcă la 35 de ani, cât are Cristiano Ronaldo, şi la 33, cât a împlinit Messi în iunie, amândoi continuă să strălucească. Şi nimic nu-i scoate din formă, nici măcar perioadele de vacanţă care, în cazul altor sportivi, lasă urme, în momentul revenirii pe teren.

Pentru Cristiano Ronaldo, ultimul meci din 2020 a fost un dezastru: 0-3 cu Juventus, acasă, în faţa celor de la Fiorentina. Se întâmpla pe 22 decembrie. Apoi, starul portughez a plecat în vacanţa din Dubai, unde a fost declarat „Fotbalistul secolului“, în cadrul Globe Awards. Dacă această titulatură e discutabilă, având în vedere că suntem la începutul secolului 21, un lucru e cert: Ronaldo a păşit în 2021, în mare formă. Duminică, lusitanul a fost integralist în Juventus - Udinese, scor 4-1. Şi a marcat de două ori şi a dat şi o pasă decisivă. Iar „dubla“ din partida cu Udinese l-a propulsat peste legendarul Pele, în clasamentul all-time al golurilor înscrise. De acum, în faţa lui Ronaldo se află doar fostul atacant, Josef Bican, care însă a activat într-o altă eră a fotbalului, între 1931 şi 1955.

Revenind la Ronaldo, în dreptul său sunt trecute de acum 758 de goluri în 1.035 de partide oficiale. Prin comparaţie, Pele a avut nevoie de 815 meciuri pentru a aduna cele 757 de goluri marcate, de-a lungul carierei sale. 

Ronaldo a înscris de 656 de ori la nivel de club, pentru Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid şi Juventus, în timp ce 102 goluri le-a adunat la naţionala Portugaliei, în cele 170 de selecţii bifate până acum. De altfel, până la sfârşitul anului, CR7 poate deveni şi cel mai bun marcator din istoria echipelor naţionale. În acest moment, el se află pe locul 2 în această ierarhie, după iranianul Ali Daei (109 goluri).

Cei mai buni marcatori din istoria fotbalului

1. Josef Bican (Austria / Cehia) - 759 de goluri

2. Cristiano Ronaldo (Portugalia) - 758

3. Pele (Brazilia) - 757

4. Romario (Brazilia) - 749

5. Lionel Messi (Argentina) - 713

20 de ani consecutivi are Cristiano Ronaldo, în care înscrie în meciuri oficiale, începând din 2002.    

Messi, inepuizabil la Barcelona

Lionel Messi a ratat ultimul meci al catalanilor în 2020, iar fără el, echipa a mai făcut un pas greşit, 1-1 acasă, cu Eibar. În acel moment, s-a vehiculat că e posibil ca Leo, primind zile suplimentare de vacanţă, să rateze şi confruntarea cu Huesca, din deplasare, prima din 2021. Probabil însă, văzând cum s-a comportat echipa fără el, Messi s-a grăbit să revină pe gazon, încă de duminică seară. Şi a procedat bine, fiindcă inclusiv cu el în primul „11“, Barcelona s-a chinuit cu ultima clasată din La Liga. Catalanii au învins doar cu 1-0 (gol Frankie de Jong 27), pasa decisivă venind de la Messi. 

Partida cu Huesca a adus mai multe borne importante pentru argentinianul de 33 de ani, intrat în ultimele şase luni de contract cu Barcelona:

*Meciul cu numărul 500 în tricoul Barcelonei, în La Liga, după 17 sezoane.

*Pasa de gol cu numărul 200 în campionat, Leo având şi 451 de goluri în La Liga.

Cu încă şase apariţii în campionat pentru Barcelona, Messi va depăşi recordul all-time deţinut de Xavi, în acest moment, cel care a jucat de 505 ori pentru catalani în La Liga.

Juventus şi Barcelona, departe de titlu

Chiar dacă liderii lor din teren adună goluri şi pase decisive, atât Juventus, cât şi Barcelona traversează sezoane sub aşteptări, în întrecerile interne.

Juventus, campioana ultimelor nouă ediţii în Serie A, e abia pe 5, ce-i drept, cu un meci mai puţin disputat comparativ cu echipele aflate pe podium:

1. Milan 37 de puncte (15 meciuri)

2. Inter 36p (15 meciuri)

3. AS Roma 30p (15 meciuri)

4. Napoli 28p (14 meciuri)

5. Juventus 27p (14 meciuri)

Iar în La Liga, Barcelona se regăseşte într-o situaţie similară:

1. Atl. Madrid 38 de puncte (15 meciuri)

2. Real Madrid 36p (17 meciuri)

3. Sociedad 30p (18 meciuri)

4. Villarreal 29p (17 meciuri)

5. Barcelona 28p (16 meciuri)

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite