Păunescu: „Cer public clubului Universitatea să se achite de toate datoriile faţă de mine. Nu sunt un nabab, mie Boc mi-a tăiat pensia!“

Păunescu: „Cer public clubului Universitatea să se achite de toate datoriile faţă de mine. Nu sunt un nabab, mie Boc mi-a tăiat pensia!“

Adrian Păunescu, în tribuna oficială a stadionului „Ion Oblemenco“

Poetul Adrian Păunescu, care şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte de onoare al clubului din Bănie, îi solicită patronului Ştiinţei, Adrian Mititelu, banii pentru folosirea imnului echipei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Păunescu vrea depturile de autor pentru melodia Cântec pentru Oltenia, devenită imnul Universităţii Craiova.

De mai mult timp am vorbit despre obligaţiile financiare ale Universităţii Craiova pentru acel imn pe care îl cântă şi pe care nu-l plătesc. Nu sunt un nabab, mie Boc mi-a tăiat pensia, am de ţinut o casă, o familie. Cer public domnului Mititelu şi clubului Universitatea Craiova să se achite de toate datoriile pe care le au faţă de mine“, a spus Adrian Păunescu într-un interviu acordat pentru Prosport.

Poetul nu este de acord nici cu faptul că Universitatea joacă la Severin, iar Mititelu, după ce l-a numit preşedinte de onoare, nu l-a consultat în luarea deciziilor.

„Nimeni nu ştie cât de mult iubesc eu Severinul, pe care-l consider cel mai european oraş al Olteniei. Mi-e foarte drag, e superb. Dar una e să iubeşti un oraş şi alta e să-l pui într-o condiţie de contradicţie cu Craiova. Craiova e totuşi centrul Olteniei. N-am putut să mă uit pe gaura uşii la ceea ce se întâmplă la Craiova. Mai ales că Mititelu lua măsuri asupra cărora nu mă întreba. Spun asta, nu pentru că aş fi vrut să decid eu, deşi n-am fost în nicio colectivitate în care să n-am de zis un cuvânt. N-am comunicat deloc cu el. Sunt în total dezacord cu plecarea echipei din Craiova“, a afirmat Păunescu.

Un conducător mare are şi marşarier, ştie să dea înapoi, nu numai înainte. Trebuie să facă şi la dreapta, şi la stânga, şi înainte, dar şi înapoi atunci când e cazul, trebuie să cedeze în fleacuri ca să câştige în esenţă“, a adăugat acesta.

Ascultă imnul Universităţii Craiova compus de Adrian Păunescu

Adrian Păunescu este de părere că Ştiinţa va deveni o echipă mare în câţiva ani.

Cred că Universitatea Craiova va redeveni o mare echipă în doi sau trei ani, printr-o conlucrare a celor care au tras până acum în direcţii diferite şi au tras unul în altul, pentru că izvorul este foarte puternic. Dacă Universitatea şi-ar strânge toţi jucătorii pe care i-au luat alţii, inclusiv acea răpire de 10 jucători, ar avea cinci echipe de prima divizie, iar una ar fi campioană. Acolo, copiii se nasc brazilieni“, a conchis poetul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările