N-a fost să fie! Irina Begu a pierdut la mare luptă finala de la Cleveland

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina begu

Irina Begu a ratat câştigarea celui de al cincilea trofeu din circuitul profesionist, fiind învinsă, sâmbătă seara, de estona Anett Kontaveit, în ultimul act al turneului de categorie WTA 250 din SUA.

Românca de pe poziţia 74 WTA a avut o săptămână excelentă înaintea ultimului Grand Slam al anului, US Open, unde este calificată direct pe tabloul principal. 

Jucătoare în vârstă de 31 de ani a ajuns până în finala turneului de la Cleveland, dar nu a reuşit să treacă de Anett Kontavett (30 WTA), şi a pierdut un meci intens, care a durat două ore fără patru minute. 

Primul set a fost extrem de echilibrat. S-a punctat cu serviciul pâna la 3-2, moment în care Kontavett a făcut break-ul, după care a consolidat pentru 5-2. irina a reuşit să îşi ia break-ul înapoi şi a trimis setul în tiebreak, acolo unde diferenţa a fost făcută de doar 2 puncte. 

În partea secundă, sportiva din Estonia a reuşit repede un nou break, la 1-1, după care fiecare jucătoare şi-a fructificat avantajul propriei serve până la final.

Pentru accederea în finala de la Cleveland, Irina va primi un cec în valoare de 16.398 de dolari şi va ajunge pe locul 66 WTA.

Parcursul Irinei la Cleveland:

Tur 1 Begu - Alexandrova (34 WTA) 7-6 (3), 6-3

Optimi Begu - Hercog (85 WTA) 7-6 (5), 7-5

Sferturi Begu - Sasnovich (99 WTA) 6-4, 6-2

Semifinale Begu - Linette (51 WTA) 7-6 (5), 6-2

Finală Begu - Anett Kontavett (30 WTA) 6-7 (5), 4-6

Finalele WTA jucate de Irina Begu, de-a lungul carierei

*2011 (Marbella, zgură): 3-6, 2-6 cu Azarenka

*2011 (Budapesta, zgură): 4-6, 6-1, 4-6 cu Vinci

*2012 (Taşkent, hard): 6-4, 6-4 cu Vekic

*2014 (Moscova, hard): 4-6, 7-5, 1-6 cu Pavlyuchenkova

*2015 (Seul, hard): 6-3, 6-1 cu Sasnovich

*2016 (Florianopolis, hard): 2-6, 6-4, 6-3 cu Babos

*2017 (Bucureşti, zgură): 6-3, 7-5 cu Goerges

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite