Messi, sub o presiune imensă: De când n-a mai marcat într-un meci cu Real Madrid

Messi, sub o presiune imensă: De când n-a mai marcat într-un meci cu Real Madrid

Derby-ul de sâmbătă (ora 22.00, Digi Sport 1, Telekom Sport 1) va fi cu atât mai interesant cu cât, având în vedere situaţia incertă a lui Messi la Barcelona, e posibil ca acesta să fie ultimul El Clasico pentru starul argentinian.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oricum, şi dacă va continua să joace la Barcelona, din vară încolo, Leo va fi disperat să înscrie acum, în poarta marii rivale. Asta deoarece ultima sa reuşită într-un meci cu Real datează din mai 2018! Ceea ce e cu adevărat suprinzător, în condiţiile în care s-au jucat şapte derby-uri de atunci.
 
Şi mai există un amănunt statistic, care îl motivează pe Messi să-şi treacă, sâmbătă, numele pe lista marcatorilor. În acest moment, atacantul de 33 de ani are 29 de goluri pentru Barcelona, în 38 de apariţii, în toate competiţiile, în această stagiune. Dacă va mai marca o dată, Messi va bifa al 13-lea sezon la rând, în care înscrie minimum 30 de goluri pentru catalani, în toate competiţiile.
 
Inclusiv cei de la Real admit că, în ultimii ani, coşmarul lor cel mai mare a fost Messi, de câte ori au dat de confruntările cu formaţia catalană. „Am suferit, din cauza lui Messi, în ultimii ani. Probabil, dacă Barcelona nu-l avea în echipă, noi am fi câştigat mai multe trofee“, a spus Sergio Ramos.
26
de goluri a marcat Messi în poarta Realului, de-a lungul carierei, în 44 de meciuri: de 18 ori în La Liga, de două ori în Liga Campionilor, de şase ori în Supercupa Spaniei.
 

Echipe probabile


*Real Madrid: Courtois; Lucas Vázquez, Éder Militao, Nacho, Mendy - Modrici, Casemiro, Kroos - Asensio, Benzema, Vinicius.

*Barcelona: ter Stegen - Óscar Mingueza, De Jong, Lenglet - Dest, Pedri, Busquets, Jordi Alba - Griezmann, Messi - Dembélé.

Arbitru: Matéu Lahoz (44 de ani, născut la Valencia)

Stadion: Alfredo Di Stéfano (Madrid)



Top 5 în La Liga, după 29 de etape

1. Atl. Madrid 66 de puncte

2. Barcelona 65p

3. Real Madrid 63p

4. Sevilla 58p

5. Real Sociedad 46p


Ultimele rezultate în marele derby al Spaniei

Dată Competiţie Meci

24/10/2020 La Liga Barcelona - Real Madrid 1-3

01/03/2020 La Liga Real Madrid - Barcelona 2-0

18/12/2019 La Liga Barcelona - Real Madrid 0-0

02/03/2019 La Liga Real Madrid - Barcelona 0-1

27/02/2019 Cupa Spaniei Real Madrid - Barcelona 0-3

06/02/2019 Cupa Spaniei Barcelona - Real Madrid 1-1

28/10/2018 La Liga Barcelona - Real Madrid 5-1

06/05/2018 La Liga Barcelona - Real Madrid 2-2

Bilanţ: 8 meciuri, 2 victorii Real Madrid, 3 remize, 3 victorii Barcelona

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările