Membrii clanului Becali, acţionari la Gloria Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În afară de Costel Bucur, din acţionariatul clubului buzoian mai fac parte Lucian Becali şi Costa Sponte. Prietenia dintre finanţatorul stelist Gigi Becali şi acţionarul majoritar al

În afară de Costel Bucur, din acţionariatul clubului buzoian mai fac parte Lucian Becali şi Costa Sponte.

Prietenia dintre finanţatorul stelist Gigi Becali şi acţionarul majoritar al Gloriei Buzău, Costel Bucur, este de notorietate şi datează de peste 25 de ani. Latifundiarul din Pipera a şi recunoscut, la un moment dat, că i-a împrumutat lui Bucur cinci milioane de euro, pentru a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni al echipei FC Gloria Buzău.

"L-am împrumutat pe Costel Bucur ca persoană fizică, nu clubul său. Doar Gloria Buzău nu valorează atâta!" - este declaraţia lui Gigi Becali. Costel Bucur a negat, dar un fost antrenor al Gloriei Buzău, Ilie Stan, s-a "scăpat" după un meci cu Farul Constanţa: "Ar fi păcat ca Buzăul să retrogradeze după câţi bani a investit aici Gigi Becali!".

Faptul că Gigi Becali a investit la Gloria Buzău reiese şi din acţionariatul societăţii comerciale. Concret, unul dintre membrii clanului latifundiarului din Pipera, Mihai Lucian Becali, deţine 0,31% din FC Gloria Buzău SA. Un alt apropiat al lui Gigi Becali, Costa Sponte, deţine alte 0,31% din acţiunile clubului buzoian. Pachetul majoritar de acţiuni al Gloriei Buzău SA, 51,08%, este deţinut de Costel Bucur, cel care neagă vehement că ar fi luat bani împrumut de la Gigi Becali.

"Nu este adevărat că am primit bani de la Gigi Becali! Toţi banii pe care i-am băgat la Buzău sunt aduşi de la mine de acasă. Am acte care pot dovedi acest lucru. Am plătit inclusiv toate taxele şi impozitele, Gloria fiind singura formaţie din România fără datorii la stat în acest moment. Pot să demonstrez foarte simplu acest lucru!", declara, recent, Costel Bucur.

Ion Cristoiu, asociat fără să ştie

Nu numai Costel Bucur şi Gigi Becali (prin interpuşi) deţin acţiuni la Gloria Buzău, ci şi un consacrat gazetar român. Este vorba despre Ion Cristoiu, care este acţionar, în mod indirect, la clubul de fotbal buzoian. Concret, Ion Cristoiu deţine 51% din TipoGrup Press SA Buzău, care are, la rându-i, 0,37% din Gloria Buzău SA. Mai pe româneşte, Cristoiu este, în mod indirect, asociat cu Gigi Becali.

"Nu ştiu. Habar n-am de povestea asta. Acum aflu de la voi. E, într-adevăr, o ştire. Nici nu ştiam că TipoGrup Press este asociat cu Gloria Buzău. Vă daţi seama că Gloria Buzău mă lasă rece. Sigur, eu mi-am păstrat calitatea de acţionar majoritar la TipoGrup, unde administrator este Vlad Pufu. Presupun că ei, având ziar acolo şi post de televiziune, au vrut să aibă ştiu eu ce exclusivităţi. Altceva, habar nu am. Ar fi culmea să mă vâr eu cu Becali, cu fotbalul...", ne-a declarat Ion Cristoiu. De menţionat că TipoGrup Press SA este administrată de Vlad Pufu, care deţine, de asemenea, 40% din acţiuni.

"Nu Gigi decide la Buzău!"

Finanţatorul echipei din Crâng, Costel Bucur (foto), nu era prea afectat de declaraţiile lui Becali. "Noi ne-am apărat şansele. Cu ce am greşit?" Referitor la faptul că Gigi a spus că nu se aştepta ca buzoienii să-i dea o asemenea replică, Bucur a replicat: "Gigi s-a referit la prietenia trainică care ne leagă de atâţia ani. Dar nici eu nu puteam să le spun jucătorilor să se dea la o parte". Bossul Gloriei a completat. "Nu Gigi decide la Buzău şi nu spune el cine va fi finanţator aici. Steaua nu ne-a ajutat decât prin împrumutul unor jucători, atât".

Dragomir: "Steaua nu va fi depunctată"

Preşedintele LPF îi ia apărarea lui Gigi Becali, spunând că finanţatorul din Ghencea a vorbit la nervi după egalul de la Buzău şi că e normal să fie supărat din moment ce a băgat bani la Gloria. De aceea, echipa sa nu va fi sancţionată.

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a şocat din nou. De data aceasta, după egalul Stelei la Buzău, scor 1-1, Becali s-a înfuriat la culme şi i-a desfiinţat prin declaraţii pe cei de la Gloria. A recunoscut că, de fapt, el este cel care finanţează echipa de acolo. Incredibil, şi de data aceasta Dumitru Dragomir încearcă muşamalizarea acestor matrapazlâcuri.

Latifundiarul a "explodat" sâmbătă, a doua zi după meci. "Sunt nişte jigodii, nu oameni. Am mizat pe caracterul celor de la Buzău. N-am făcut în viaţa mea un blat, însă ei ştiau ce au de făcut. Să vedem acum, după acest egal, dacă marele patron Costel Bucur va mai avea el bani să susţină echipa. Nu va mai avea şi o să fie nevoit să vândă acţiunile pe care le are".

Mai mult, chiar dacă până acum nu a recunoscut niciodată oficial că este implicat la echipa din Crâng, Gigi a lăsat de înţeles că el investeşte la buzoieni: "În viaţă nu poţi să muşti mâna care te hrăneşte. Ce, nu ştie lumea despre ce e vorba? Doar că nu putem spune lucrurile chiar pe faţă. Eu am creat ce este la Buzău şi cei de acolo şi-au împuşcat stăpânul în somn".

"Gigi a vorbit la nervi"

Surprinzător, reacţia lui Becali nu a deranjat pe nimeni. Nici măcar pe şefii fotbalului românesc. Dacă Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu au fost prinşi ieri cu tragerea la sorţi pentru grupele lui Euro 2008, în schimb, Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, a comentat spusele finanţatorului, dar i-a luat apărarea acestuia.

Ba chiar a ţinut să sublinieze că echipa din Ghencea nu va fi depunctată şi că opinia publică nu a înţeles de fapt ce a spus Gigi. "Nu v-aţi obişnuit cu Gigi? El mereu vorbeşte la nervi. A băgat bani acolo şi e normal să fie supărat, dar meciul s-a jucat corect. De ce să penalizăm Steaua? Nu avem niciun fundament".

În urmă cu trei zile, Mircea Sandu a spus că de acum înainte preşedinţii cluburilor din Liga I vor trebui să răspundă pentru declaraţiilor lor şi că nu va mai accepta ca acestea să treacă neobservate. "Vom sancţiona prin puncte respectivele echipe", a spus "Naşul" atunci.

>> Hai, domn'e, ce naiba, nu vom sancţiona Steaua. Gigi, de fapt, nu a ajutat Gloria Buzău decât cu câţiva jucători. Pentru că nu ştie să se exprime, apar tot felul de astfel de confuzii.
Dumitru Dragomir
preşedinte LPF

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite