Gigi Becali a „spart“ 30.000 de euro de Revelion, dar a lipsit de la Petrecere: Explicaţia sa
0
Latifundiarul din Pipera s-a obişnuit să fie în ţară, în noaptea dintre ani, încă dinainte de declanşarea pandemiei. Aşa că n-a fost nicio surpriză că şi acum a rămas în România.
Chiar dacă un sejur la munte, de Revelion, costă o sumă exorbitantă, patronul FCSB nu s-a uitat la bani. A închiriat 20 de camere în Poiana Braşov, la Hotel Teleferic, achitând 30.000 de euro pentru patru nopţi.
La miezul nopţii însă, Gigi Becali a lipsit de la petrecerea la care au participat peste 300 de invitaţi, cei mai mulţi din familia sa. În schimb, în dialog cu Antena 3, Becali a povestit că a preferat să fie într-o biserică, retras.
Ce a spus Gigi Becali?
*Eu de Revelion sunt în biserica, ca să petrec anul 2021 spre 2022. Aşa trebuie să facă toţi creştinii, să petrecem măcar 5 minute. Eu în noaptea de Revelion sunt în biserică pentru că vreau să fiu cu Hristos şi cu toţi sfinţii de noul an. Merge familia la munte, e adevărat. Eu, Doamne, mai fac eu petreceri?...
*Tot ce e petrecere pentru mine e numai în Hristos, altceva nu mai există petrecere care să-mi placă mie. V-am spus că mă mai duc doar la două nunţi, la cele 2 fete şi atât. Nu mai există petreceri pentru mine. Pentru mine, petrecerea e numai şi numai Sfânta Liturghie.
*Cum la alţii le place la dans, la muzică, la mâncare de Revelion, artificii, mie îmi place muzica îngerească în biserica, cu Hristos şi cu sfinţii. Fiecare om cu treaba lui.