Djokovici se va vaccina? Omul care i-a editat autobiografia a dezvăluit ce a aflat

Djokovici se va vaccina? Omul care i-a editat autobiografia a dezvăluit ce a aflat

Novak Djokovici (Serbia, 34 de ani) a ratat primul Grand Slam al anului şi, la cum se prezintă situaţia în lume, în acest moment, ar urma să rateze şi French Open (22 mai - 5 iunie), dar şi US Open (29 august - 11 septembrie) din cauza statutului său de nevaccinat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Novak Djokovici şi-a păstrat locul 1 mondial şi după Australian Open 2022, însă a fost depăşit într-un clasament mult mai important, cel alcătuit în baza trofeelor majore.
 
Pentru că în această ierarhie, după cum „Adevărul“ a arătat aici, Rafael Nadal a devenit numărul 1, cu un bilanţ fabulos.
 
Iar Nadal e în pole-position să-şi mărească avansul faţă de Djokovici şi Federer. Elveţianul de 40 de ani e accidentat acum, în timp ce Nole, nevaccinat fiind, nu va avea dreptul de a participa la French Open. Această situaţie se poate schimba în două feluri: fie că francezii modifică regulamentul până la Roland Garros, dacă situaţia epidemiologică se va îmbunătăţi, fie că Djokovici se va vaccina.
 
Această a doua variantă a fost adusă în discuţie de Daniel Miks, omul care a editat una dintre cărţile biografice ale lui Djokovici. Potrivit Eurosport, care a citat „Blic“ din Serbia, Miks a susţinut că liderul ATP ia în calcul să se vaccineze împotriva formelor grave ale COVID-19.
 
Ce a spus Daniel Miks?
 
*Din ce am auzit, în rândul apropiaţilor săi, cred că Djokovici se va vaccina. Cred că finala de la Melbourne şi titlul cu numărul 21 câştigat de Nadal au contribuit şi ele la această decizie a lui Novak.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările