CM 2014. VIDEO: Chile a trecut uşor de reprezentativa Australiei, scor 3-1, în meciul al doilea al grupei B

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentativa statului Chile a învins, vineri, la Cuiaba, cu scorul de 3-1 (2-1), selecţionata Australiei, într-un meci contând pentru prima etapă a grupei B de la Cupa Mondială din Brazilia.

După primul sfert de oră Chile reuşea să aibă un avans de două goluri, după ce în numai patru minute sud-americanii au înscris prin Alexis Sanchez (minutul 11) şi Valdivia (minutul 14). Chiar dacă au continuat să domine meciul în prima repriză, australienii au reuşit să reducă din diferenţă în minutul 35 prin golul lui Cahill, cel care a înscris printr-o lovitură de cap din centrarea lui Leckie.

În a doua repriză, Australia a încercat să reuşească golul egalizator, însă ocaziile importante au lipsit, cea mai importantă fază de poartă fiind o reluare cu capul peste transversală a lui Cahill.

În prelungirile partidei, chilienii au închis tabela după ce Beausejour a înscris în urma unui şut la colţul lung.

Cei doi antrenori au trimis în următorii jucători:

Chile: Bravo – Isla, Medel, Jara, Mena – Aranguiz, Diaz, Vidal (Gutierrez 60) – Sanchez, Valdivia (Beausejour 69), Vargas

Australia: Ryan – Franjic (McGowan 49), Wilkinson, Spiranovic, Davidson – Jedinak (Halloran 69), Milligan – Leckie, Bresciano (Troisi 80), Oar – T. Cahill

image

Meciul dintre selecţionatele statelor Chile şi Australia s-a disputat în oraşul Cuiabá, arena Pantanal Mato Grosso, cu o capacitate de aproape 43 de mii de locuri.

Meciul a fost condus de o brigadă de arbitrii compusă din ivorianul Noumandiez Desire Doue, asistat de compatriotul său Songuifolo Zeo şi de Jean-Claude Birumushahu din Burundi. Al patrulea oficial este Roberto Moreno din Panama.

În celălalt meci al grupei B, campioana mondială en-titre, Spania, a fost învinsă de Olanda, scor 5-1

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite