Calvarul iraniencelor, povestit de o handbalistă: „Soţul are dreptul să te bată o dată pe an“ VIDEO

Calvarul iraniencelor, povestit de o handbalistă: „Soţul are dreptul să te bată o dată pe an“ VIDEO

Până acum două săptămâni, Shaghayegh Bapiri (30 de ani) era o simplă jucătoare, inter dreapta, în prima naţională iraniană participantă la un Mondial de handbal feminin. Acum, a devenit un alt nume care a mărit lista lungă a sportivilor care refuză să se întoarcă în Iran, după un turneu internaţional.

Ştiri pe aceeaşi temă

Naţionala iraniană de handbal a ajuns cu chiu, cu vai în Spania, după cum „Adevărul“ a scris aici, participând, în premieră, la un Campionat Mondial.
 
În Spania, iraniencele s-au clasat pe locul 31 din 32. Marea lor victorie a fost însă faptul că, venind dintr-o ţară care nu le oferă aproape nimic pentru a practica sportul de performanţă, care le supune unor restricţii aberante, începând cu o ţinută care le îngreunează mişcările pe teren, au reuşit, totuşi, să obţină biletele pentru Mondiale.
 
În plus, naţionala iraniană a oferit, probabil, cel mai emoţionat moment de la acest turneu final, după cum „Adevărul“ a arătat aici. Scenele de după partida cu Norvegia au emoţionat până la lacrimi, inclusiv handbalistele nordice, şi au devenit subiect de reportaj pentru televiziunea norvegiană.
 
Din păcate, nu toate au fost bune şi frumoase pentru iranience. De fapt, încă înaintea plecării spre Spania, jucătoarele au fost ameninţate şi batjocorite. Au existat inclusiv voci care au cerut ca echipa naţională să nu fie trimisă în Spania, pe motiv că nu e suficient de competitivă, la nivel internaţional! Oricum, meciurile fetelor de la CM 2021 n-au fost văzute la televiziunea de stat, care nu transmite sporturile feminine!
 
Naţionala iraniană de handbal feminin, în Spania
 
Scârbită de acest tratament, Shaghayegh Bapiri (născută la 4 martie 1991), inter dreapta, o jucătoare de 1,70 de metri înălţime, a refuzat să se întoarcă în Iran, după ce naţionala şi-a încheiat participarea la CM 2021!
 
Într-o primă fază, Bapiri a fost dată dispărută. După câteva zile însă, a apărut la un interviu cu televiziunea „Voice of America“, un post iranian care transmite din SUA. Fără vălul islamic, cu vocea tremurând în multe momente din cauza emoţiilor, Bapiri a povestit că a rămas în Spania şi a cerut azil politic. Pentru că, pur şi simplu, n-a mai vrut să-şi trăiască viaţa în dictatură.
 
„Adevărul“ vă oferă, în rândurile de mai jos, o transcriere a declaraţiilor date de Bapiri.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
 
 
Ce a povestit Shaghayegh Bapiri?
 
*Coşmarul nostru a început înainte să fie trimisă echipa la Mondiale. Când s-a anunţat lista jucătoarelor convocate, lipseau două dintre cele mai bune handbaliste pe care le avem în Iran. Am fost şocată! Am crezut, iniţial, că e o greşeală din partea federaţiei. În fine, ulterior, a apărut un editorial pe tema asta, în care neconvocarea celor două fete era criticată pe bună dreptate. Textul respectiv a fost distribuit pe reţelelele sociale. Fiind de acord cu ce scria acolo, am dat Like. De aici, a început totul. A doua zi, la reunirea lotului, a coborât pe teren un oficial al federaţiei. Care ne-a băgat în şedinţă. A început să ţipe la noi. Pentru că fuseserăm mai multe fete care dăduserăm Like la acel text distribuit pe reţelele de socializare. Am fost ameninţate că nici nu vom fi trimise în Spania, la Mondiale. Că ne vor tăia şi pe noi de pe listă. S-a ţipat atât de tare la noi, încât una dintre colege a început să plângă în hohote.
 
*Până la urmă, am început să vorbesc eu. Am spus că nu putem fi tratate aşa pentru un simplu Like dat unui text de opinie. Mi s-a spus că trebuie să-mi cer scuze! Am spus că nu pot să fac aşa ceva. De aici, a început alt scandal. Pentru că unul dintre antrenori a cerut ca noi, fetele care am dat Like la acel text, să fim toate tăiate de pe lista pentru Mondialul din Spania! După lungi parlamentări, rugăminţi şi fel şi fel de discuţii, într-un final, am fost reprimite la antrenamentele echipei. Dar eram bulversate toate! Eu, personal, mă simţeam atât de neputincioasă... Mai ales că mi s-a transmis că am două zile la dispoziţie să arăt că merit să fiu trimisă în Spania... Până la urmă, nu m-au tăiat de pe listă şi am prins lotul pentru Mondiale.
 
„Ne-au luat câte 45.000 de euro, ca să putem ieşi din ţară. Altfel, nu se întorcea nimeni!“
 
*Sunt atât de multe restricţii pentru femeile din Iran... Nici nu ştiu cum să vă explic... Vă spun atât: dacă federaţia nu ne lua garanţii bancare, înainte să fim trimise în Spania, de 45.000 de euro de om, vă spun că nimeni din această echipă nu s-ar fi întors în Iran! Suferim enorm în Iran. Există o diferenţă uriaşă între bărbaţi şi femei, în societatea iraniană. Vă dau un singur exemplu, care nici n-are legătură cu sportul. O vecină de a mea, în Iran, era bătută, periodic, de soţul ei. Când a făcut, în sfârşit, plângere împotriva lui, judecătorul i-a spus aşa: „Doamnă, în Iran, soţul are dreptul să vă bată o dată pe an“. După replica asta, femeia aia a renunţat la divorţ, la a-şi lua avocat, la tot. Atât de şocată a fost. 
 
 
Certată înfiorător după meciul cu România
 
*Eu am refuzat să mă întorc în Iran, pentru că acolo se întâmplă nişte lucruri atât de rele, încât nu pot să le accept. Vreau să merg undeva... Uitaţi, să vă povestesc ceva despre primul nostru meci la Mondiale (n.r. - cu România): o adversară, fără să vrea, în timpul jocului, mi-a tras vălul de pe cap. Nici nu puteţi să vă imaginaţi cum s-a purtat apoi cu mine supervizorul echipei... Asta deşi, în meciurile următoare, s-a întâmpat acelaşi lucru şi pentru alte jucătoare. Lor le-a amintit însă pe un ton foarte calm să aibă grijă să nu le cadă vălul de pe cap. La mine însă ţipa tot timpul! Am ieşit cu echipa la o plimbare în oraş. Şi iarăşi mi-au ieşit două fire de păr de sub văl. Ţipete şi urlete, din nou! I-am zis: „Noi, în Iran, am acceptat Hijab-ul cu forţa, chiar dacă nu suntem de acord cu el. Aici însă, în timpul meciului, eu n-am avut nicio vină. Mi-a căzut vălul fără să vreau, pentru că a fost tras de o adversară“. Dar, una peste alta, nu mai pot să accept să fiu tratată în felul acesta. De aceea, am şi rămas în Spania.
 
Discriminată din cauza religiei
 
*Am avut probleme şi din cauza religiei. Eu m-am născut într-o zonă a Iranului, unde cei mai mulţi oameni sunt suniţi (n.r. - Iranul e o ţară în care musulmanii şiiţi sunt majoritari, iar cei suniţi reprezintă o minoritate). Ei bine, prima dată când am fost covocată la naţională, o colegă m-a întrebat direct: „Tu eşti musulmană sau eşti sunită?“. Am rămas blocată. Şi, din cauza asta, eram mereu jigniţi, noi, cei care eram suniiţi. Şi nu mai puteam să accept nici asta. Pentru că şi eu sunt om. De ce să fiu tratată altfel?! Eu mi-am ales singură religia. Nu pot să accept să fiu tratată altfel, din cauza religiei mele, din cauza alegerii pe care am făcut-o. 
 
 
Li s-a interzis să publice poze pe reţelele de socializare
 
*Sunt atât de bucuroasă că am rămas aici, în Spania. N-am niciun regret. Sunt sigură că, de acum înainte, o să am posibilitatea să studiez fără probleme, să joc handbal fără probleme. Fără restricţii, fără presiune, fără să fiu la mâna unei federaţii... O federaţie care, când ajung în Spania, la Mondiale, îmi interzice să pun un Story de aici pe reţelele de socializare... Ni se spunea că aţi pierdut, n-aveţi voie să puneţi Story pe reţelele de socializare, fiindcă s-ar spune că aţi venit aici pentru turism! De câte ori plecam cu naţionala în străinătate, fie că eram în Iordania sau în Spania, ni se spunea să nu publicăm nicio poză, că n-avem voie să punem poze cu noi pe reţelele de socializare.
 
*De ce în Iran ni se închide gura? De ce nu putem să ne exprimăm părerea? Peste tot în lume sunt păreri pro şi contra pe diverse subiecte. Lăsaţi-i pe oameni să-şi zică părerea. 
 
*Prin această decizie, de a rămâne în Spania, sper să fi luat cea mai corectă hotărâre din viaţa mea. Şi îmi pare atât de rău pentru colegele mele, care au fost nevoite să se întoarcă acolo. Care cad în depresie... Nu mai ştiu ce să zic (cu vocea tremurând)... 
 
 
„Urmările deciziei mele se vor resfrânge asupra fetelor“
 
*Eu cred că oricine era în locul meu, ar fi procedat la fel. Ce le transmit colegelor mele de la naţională? Să fie puternice. Atât. Pentru că nimeni nu poate să facă nimic pentru ele. Dacă am vreo speranţă pentru viitorul naţionalei feminine de handbal? Niciuna!
 
*Mesajul meu de încheiere? În primul rând, vreau să-mi cer scuze colegelor mele de la naţională. Pentru că ştiu ce presiune va fi de acum încolo asupra lor, după ce eu am rămas în Spania. Ştiu în ce tensiune vor trăi... De acum încolo, urmările deciziei mele se vor răsfrânge asupra lor! Dar îmi doresc să vină o zi în care să nu fie nicio diferenţă între femei şi bărbaţi, în Iran. Nu zic să fie femeile la putere, dar măcar să aibă posibilitatea de a-şi primi drepturile. Vreau să văd ziua în care vocea femeilor va conta, în care bărbatul să n-aibă drepturi suplimentare, comparativ cu o femeie. Pentru că am simţit pe propria piele ce înseamnă ca bărbatul să fie mai puternic ca tine, ca femeie. Am suferit din cauza asta, am fost ameninţată... Îmi doresc ca viitorul femeilor iraniene să fie unul strălucit. 
 
VEZI INTERVIUL ACORDAT DE BAPIRI PENTRU VOICE OF AMERICA
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările