Pensiile vor fi plătite mai devreme în aprilie, înainte de Paște, transmite Ministerul Muncii
0Ministerul Muncii a transmis că, în luna aprilie, pensiile vor fi plătite mai devreme, din cauza sărbătorilor de Paște. Cei care le primesc prin poștă le vor avea până pe 9 aprilie, iar cei care le primesc pe card le vor primi pe 8 aprilie.

„Având în vedere faptul că luna aprilie 2026 este marcată de Sărbătorile Pascale, Casa Națională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății în avans a pensiilor și indemnizațiilor care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii și pentru tipărirea și expedierea taloanelor de pensii către oficiile poștale, în vederea distribuirii”, a transmis instituția citată.
Ministerul spune că a informat Poșta Română și băncile pentru a organiza plata anticipată a pensiilor, astfel încât acestea să fie livrate înainte de Paște: până pe 9 aprilie prin poștă și pe 8 aprilie în conturile bancare.
„În ceea ce privește ajutoarele one-off, acordarea acestora este prevăzută în proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2026.
Având în vedere că actul normativ a fost contestat la Curtea Constituțională, CNPP apreciază că ajutoarele one-off nu se pot acorda în luna aprilie, urmând să fie achitate în luna mai.”























































