Am scăpat de cel mai insipid jucător al naţionalei: la cine a renunţat Iordănescu pentru „dubla“ cu Ungaria şi Grecia

Am scăpat de cel mai insipid jucător al naţionalei: la cine a renunţat Iordănescu pentru „dubla“ cu Ungaria şi Grecia

Anghel Iordănescu

În ultimii ani, mulţi fotbalişti cu foarte puţine realizări au devenit oameni de bază în prima reprezentativă. Acum, unul dintre ei a sărit din lotul convocat pentru următoarele două partide din preliminariile Euro 2016.

Ştiri pe aceeaşi temă

România va întâlni Ungaria (4 septembrie, ora 21.45) şi Grecia (7 septembrie, ora 21.45) într-o „dublă“ care poate aduce calificarea naţionalei la Euro 2016.
 
Prima partidă se va disputa la Budapesta, iar a doua pe „Arena Naţională“. Iniţial, Anghel Iordănescu convocase 20 de jucători din străinătate pentru aceste partide, însă tocmai a renunţat la trei dintre ei din diferite motive.
 
Astfel, Ciprian Marica (accidentat), Bogdan Stancu şi Cristi Tănase nu vor evolua la Budapesta şi la Bucureşti. Stancu (Genclerbirligi) şi Tănase (Tianjin Teda) sunt ieşiţi din formă, ultimul bifând câte patru, cinci minute la Tianjin Teda în ultimele etape. Astfel, după o lungă perioadă, România a scăpat de „Dodel“, un fotbalist contestat mai mereu de public.
 
Iată cine sunt cei 17 stranieri care, potrivit frf.ro, au rămas în lot pentru „dubla“ cu Ungaria şi Grecia:
 
Portari: Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Sunderland)
 
Fundaşi: Alexandru Măţel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheş (Napoli), Dragoş Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moţi (Ludogorets), Dorin Goian (Asteras), Iasmin Latovlevici (Genclerbirligi), Răzvan Raţ (Rayo Vallecano)
 
Mijlocaşi: Andrei Prepeliţă (Ludogorets), Mihai Pintilii (Hapoel Tel Aviv), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart)
 
Atacanţi: Florin Andone (Cordoba), Claudiu Keşeru (Ludogorets)
 
Acest lot va fi completat cu fotbalişti din Liga I după ultimul meci al etapei, la 30 august.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările