Şocul zilei, la Wimbledon: A 3-a jucătoare a lumii, bătută după un meci catastrofal

Şocul zilei, la Wimbledon: A 3-a jucătoare a lumii, bătută după un meci catastrofal

Anett Kontaveit a trăit o mare dezamăgire

Au început să curgă surprizele pe tabloul feminin, în condiţiile în care, la băieţi, de obicei, rezultatele sunt previzibile, mai ales în primele tururi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Wimbledon 2022 tocmai a rămas fără a doua favorită de pe tabloul feminin! Pentru că, la capătul unui meci de doar 59 de minute, Anett Kontaveit (Estonia, 26 de ani, 3 WTA) a părăsit competiţia, în turul II.

Kontaveit, învingătoare în prima zi în duelul cu Bernarda Pera (123 WTA), a fost spulberată, astăzi, de nemţoaica Jule Niemeier (22 de ani, 97 WTA). A fost 6-4, 6-0 pentru Niemeier, care, în turul III, o va întâlni pe urcraineanca Lesia Tsurenko (101 WTA).

Anett Kontaveit n-a depăşit niciodată turul III, la Wimbledon, fază atinsă în 2017, 2018 şi 2019. Sportiva din Estonia e a doua mare favorită eliminată la All-England Club, după americanca Danielle Collins (28 de ani, 8 WTA), învinsă în turul I.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările