Ca şi ceilalţi spectatori, şi românii au plâns descoperind această extraordinară epopee. Totuşi, puţini dintre ei ştiu că unul din compatrioţii lor a avut în acea epocă un comportament şi mai admirabil, cu consecinţe uluitoare, care ar fi trebuit să-l facă un erou la scară planetară... dacă n-ar fi fost aproape uitat în ţara sa.

Primar al oraşului Cernăuţi in timpul războiului, Traian Popovici a scos din ghearele naziştilor 25.000 de suflete pe care aceste brute se pregăteau să le trimită în lagărele de exterminare, furnizându-le acte false. De douăzeci de ori lista lui Schindler !

Românesc pe vrema ceea, astăzi în Ucraina, aflat la vreo 40 de kilometri de Rădăuţi, Cernăuţi, oraşul cu şapte nume, în română, rusă, ucraineană, germană, ebraică, poloneză, maghiară, poate şi cehă, era una din perlele Europei Centrale, un fel de Cambridge, răscruce multiculturală unde înflorea umanismul şi cultura, înaintea barbarismelor secolului XX.

Între 1941 şi 1942, Traian Popovici, care nu era evreu, a refuzat să se supună ordinelor Bucureştiului de a colabora cu germanii, în scopul de a elimina această comunitate importantă. Complet izolată, faţă în faţă cu ostilitatea şi ura generalizate împotriva ei în regiune, el a rezistat, apărător îndârjit al intregii populaţii pe care o avea în grijă, şi nu s-a supus ordinelor din ce în ce mai imperative ale lui Antonescu.

Au încercat să-l asasineze de mai multe ori, dar nimic nu i-a tulburat determinarea. Expunându-se la riscuri personale dintre cele mai nebuneşti, inventând minciuni şi pretexte dintre cele mai extravagante, traficând documente pentru a împiedica până în ultimul moment familiile să urce în trenul morţii, el a reuşit să smulgă din ghearele călăilor mai mult de jumătate din evreii din oraşul său, deşi autorităţile îi dăduseră autorizaţia să salveze numai 200, venind uneori el însuşi să-i scape în ultimul moment din vagoanele unde erau închişi.

Demis din postul său, interzicându-i-se toate funcţiile publice, mort prematur în 1946, la numai 54 de ani, în anonimat, Traian Popovici nu a putut gusta recunoştinţa semenilor.

Un drum din Bucovina duce la mormântul său, în grădina bisericii din liniştitul sat Colacu, comuna Fundu Moldovei, lângă Câmpulung Moldovenesc. Merg de fiecare dată când pot, pentru a mă reculege. Culeg un buchet de flori de pe câmp, căci nu există florării îm împrejurimi. Îi întreb pe localnici dacă îl cunosc pe acest om al locului. Cu un aer consternat şi uimit, dau din cap că nu. În cimitir, cred că sunt observat când depun florile. Ar trebui să mă simt revoltat în faţa acestei indiferenţe, ingratitudini...dar, ciudat, mă simt mai degrabă liniştit. Liniştit să ştiu că oameni care dau speranţa Omenirii există pe toate meleagurile.

Îmi spun chiar că aş fi dorit să fiu un mare român, ca Traian Popovici!

Din fericire, amintirea sa nu a dispărut din mintea tuturor oamenilor. Autorităţile i-au ridicat un monument în satu lui. Israel i-a conferit titlul de « Drept între popoare » în onoarea non-evreilor care au salvat evrei cu preţul vieţii lor, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Acum trei ani, Dustin Hoffman a hotărât să ecranizeze personajul într-un film pe care vrea să-l producă el însuşi, dar se pare că are probleme în a găsi finanţarea. Până acum, biografiile actorului american indicau că este de origine rusă, referindu-se la tatăl său, dar Dustin Hoffman a lămurit lucrurile spunând : « Sunt un evreu român ». Părinţii săi au părăsit ţara în 1937, cu puţin înaintea naşterii lui, cu trei-patru ani înaintea începerii Holocaustului şi a primelor pogroame în România, pentru a se instala în California. Mama sa avea un prenume românesc, Liliana, dar numele de Gold nu ne spune exact locul unde trăia familia, căci îl găsim frecvent şi la Bucureşti, şi în Moldova. La fel şi numele tatălui, Harvey Hoffman, e foarte răspândit.

Dacă Traian Popovici este uitat în ţara sa, măcar românii şi prietenii Romaniei să-i redea într-o zi locul pe care-l merită. Printre primii!