Vremuri grele de criză, o mare gaură la buget şi puţine, foarte puţine soluţii. Aşa s-ar putea descrie, telegrafic, situaţia guvernării la început de mandat şi de an. Dar nu-i nimic, guvernanţii noştri nu se lasă ei cu una, cu două. Nici nu s-au instalat bine în comodele fotolii din Palatul Victoria că au şi început să se întreacă în propuneri de a strânge bani la ciuruita vistierie a statului.

În fruntea lor, ministrul Finanţelor, care ne propune să începem impozitarea clădirilor la valoarea de piaţă, nu la cea de inventar. Carevasăzică, impozitul pe locuinţă va avea ca bază de calcul o evaluare imobiliară. Zis şi făcut. Ce a omis dl Sebastian Vlădescu e că, odată cu criza, bat-o vina, preţul corect a devenit un mister, din moment ce nimeni nu vinde, nimeni nu cumpără! Dar să revenim.

În concursul naţional de completare a veniturilor bugetare s-au mai înscris şi alţii. Cu idei care de care mai năstruşnice. Dl deputat Mugurel Surupăceanu (din opoziţie, dar ce-are a face?) vrea să promoveze o taxă pe averea mai mare de o jumătate de milion de euro.

Propunere care se bucură, bag seama, de sprijinul entuziast al actualei puteri. Fiindcă la noi, după cum ştim, mulţi semnalizează dreapta şi-o iau la stânga. Şi-apoi, vorba aia, dacă propunerea aduce lovele, să fie primită!

Încă o taxă care ar fi benefică dacă n-ar fi exagerată e cea propusă pentru produsele de tip fast-food, băuturi carbogazoase şi dulciuri. Iniţiativa aparţine dlui Attila Cseke, ministrul Sănătăţii, care pare că şi-a fixat ca prioritate însănătoşirea obligatorie a populaţiei consumatoare de hamburgeri şi hotdogi. Sau poate că, de fapt, scopul e altul: să creştem producţia autohtonă de fasole şi varză!

Alt membru al Cabinetului, dl subsecretar de stat Tudor Şerban, s-a gândit că n-ar fi rău să încaseze ceva şi de pe urma poluării. Drept urmare, ne propune instituirea unei taxe pe „amprenta de dioxid de carbon". N-am înţeles însă dacă se referă doar la bunurile mobile şi imobile ale contribuabililor. Sau e valabil şi pe persoană fizică.Asta în caz că am deveni, conform propunerii precedente, mari mâncători de fasole şi varză.

În fine, foamea de bani trebuie să fie fantastică dacă au fost scoase de la naftalină până şi proiectele fostului ministru de Finanţe. Pentru cine nu-şi mai aduce aminte, dl Gheorghe Pogea cerea, între altele, introducerea unui bir pe revistele porno. Nu sunt sigur dacă ele erau încadrate la categoria „lux" sau la „vicii". Dar în aceeaşi logică, ne sugerează un blogăr, n-ar fi mai nimerit să impozităm sexul? Adică, mai pe româneşte, curvia?

Nu, mă corectează un prieten, a şaptea poruncă nu ne interzice să curvim, ci să preacurvim!