Spitalul Floreasca, amendat în cazul pacientei care a ars ca o torţă pe masa de operaţie. Mircea Beuran va fi demis

Spitalul Floreasca, amendat în cazul pacientei care a ars ca o torţă pe masa de operaţie. Mircea Beuran va fi demis

Femeia de 66 de ani, care suferea de cancer de pancreas, a murit la o săptămână după intervenţia chirurgicală

Medicul Mircea Beuran va fi demis din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III în urma anchetei în cazul femeii arse în timpul operaţiei la Spitalul Floreasca,  anunţă Ministerul Sănătăţii. Beuran este acuzat că a încălcat o treime din obligaţiile asumate. De asemenea, au fost aplicate amenzi de aproximativ 30.000 de lei spitalului şi întregii echipe operatorii. 24 de medici anunţă grevă.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Peste 20 de medici de la Spitalul Floreasca anunţă că întrerup activitatea, urmând a asigura asistenţa medicală doar pentru urgenţele majore, în urma deciziei oficialilor de la minister "înainte de finalizarea oricărei anchete" în cazul femeii arse în timpul operaţiei. "Solicităm Ministerului Sănătăţii să ancheteze incidentul, dar mai ales situaţia care a permis ca acest incident să se întâmple. Dorim să semnalăm că situaţia spitalului este extrem de gravă şi că această situaţie se poate repeta în fiecare zi oricărui medic care îşi desfăşoară activitatea în spital", arată ei, spunând că decizia de întrerupere a activităţii este atât în interesul lor, cât şi al pacienţilor.

"Comunitatea medicală din Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca doreşte să îşi exprime îngrijorarea faţă de felul în care este tratat un incident medical regretabil şi de lipsa respectului şi deontologiei a tuturor celor implicaţi. Este îngrijorător cum este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu şi a unuia dintre cele mai renumite spitale din România. Este regretabil ca înainte de finalizarea oricărei anchete să fie demis din funcţie prof. dr. Mircea Beuran", se arată în scrisoarea semnată de 24 de medici.

Ce susţine Ministerul Sănătăţii

„În urma analizei întregului material probator avut la dispoziţie, concluziile cercetării administrative dispuse de SCUB arată că incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie. Din raport reiese că prof. dr. Mircea Beuran, ca şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligaţii din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secţiei. Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, şi decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III”, transmite Ministerul Sănătăţii, care anunţă că a primit raportul cercetării administrative efectuate de conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Ministerul Sănătăţii va prezenta marţi concluziile raportului propriu, instrumentat de Inspecţia Sanitară de Stat (ISS) şi Corpul de Control al MS şi salută totodată decizia managementului de la SCUB, de încetare a contractului de administrare a şefului de secţie, care nu a respectat obligaţiile contractuale.

De asemenea, ISS a sancţionat cu amenzi unitatea spitalicească pentru neregulile găsite, cît şi întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei. Cuantumul acestora fiind de aproximativ 30.000 de lei

"Mâine (luni - n.red.) vom stabili, împreună cu profesioniştii din Spitalul Floreasca ghidurile referenţiale la care ne vom raporta pentru a face această analiză, vom stabili echipa de audit şi paşii care trebuie parcurşi pentru a identifica cauzele care au dus la apariţia unui element advers, probabil că o consecinţă a nerespectării unor reguli de bună practică mai ales în condiţii de urgenţă", a spus preşedintele Autorităţii Naţionale de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), la Digi 24.

Conform sursei citate, acest audit ar urma să se finalizeze peste o lună.

"În urmă discuţiei de mâine (luni - n.red.), vom analiza proiectul de plan de conformare pe care managementul spitalului îl va prezenţa. Noi vom veni cu recomandările noastre în urmă analizei pe care o vom face împreună cu ei şi vom stabili unprogram strict cu termene şi responsabilităţi. (...) (Spitalul - n.red.) Trebuie să prezinte un astfel de plan pentru că evenimentul care s-a produs arată că sunt probleme de organizare pentru spital care pot genera astfel de lucruri nedorite.

„Vom avea această întâlnire cu managementul spitalului, vom stabili etapele de lucru, vom stabili cine răspunde de fiecare etapă, termenii, de aşa manieră că într-un timp foarte scurt să reuşim să remediem deficienţele care au dus la apariţia unor evenimente nedorite. (...) Având în vedere gravitatea situaţiei încercăm că acest proces să fie cât se poate de scurt - în jur de o luna, o luna şi jumătate", a adăugat Vasile Cepoi.

Şeful ANMCS a conchis spunând că evenimentele din sala de operaţie care au avut loc la Spitalul Floreasca se pot repetă în orice unitate medicală din România.

"Atâta vreme cât într-un spital de performanţă Spitalului Floreasca s-a putut întâmplă acest lucru este foarte probabil că în orice spital în care se utilizează bisturiul electric să se întâmple astfel de evenimente", susţine Cepoi.

Reamintim că Spitalul Floreasca a rămas, pentru moment, fără autorizaţie de funcţionare.

Femeia de 66 de ani, care suferea de cancer de pancreas, a murit la o săptămână după intervenţia în timpul căreia a fost arsă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: