Protecţia Consumatorului: Control la magazinele din şcolile şi liceele din Capitală. Amenzi de 170.000 de lei

Protecţia Consumatorului: Control la magazinele din şcolile şi liceele din Capitală. Amenzi de 170.000 de lei

Oficialii ANPC susţin că rezultate sunt parţiale, verificîrile vor vontinua în zilele următoare.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a efectuat un control la 32 de unităţi comerciale care-şi desfăşoară activitatea în incinta şcolilor şi liceelor din Capitală, aplicând amenzi de 170.000 de lei şi oprind de la comercializare aproape jumătate de tonă de alimente.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Având în vedere Parteneriatul încheiat în data de 11 februarie 2020 între Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar din Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care are ca principal obiectiv verificarea modului de aplicare legislaţiei în vigoare privind alimentaţia sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar, în data de 19 februarie 2020 comisarii din cadrul CRPC Bucureşti-Ilfov au controlat un număr de 32 societăţi comerciale în vederea verificării modului în care se respecta prevederile legale la comercializarea produselor alimentare în chioşcurile şi cantinele din incinta şcolilor şi liceelor din Bucureşti. Ca urmare a deficientelor constatate s-au aplicat 20 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 170.000 lei şi 3 avertismente”, a transmis ANPC.

„Verificările au pornit de la premisa importantei educării micilor consumatori cu privire la un stil de viată sănătos. Ne dorim ca viitoarele generaţii de consumatori de servicii şi produse să-şi formeze de timpuriu un comportament alimentar sănătos, si totodată, să fie pe deplin informaţi cu privire la caracteristicile produselor pe care le consumă”, a declarat Eduardt Cozminschi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,

Totodată,  s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a cantităţii de 405 kg produse alimentare nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor (prăjituri, bomboane, ciocolata, acadele, chipsuri, biscuiţi săraţi, snacksuri, napolitane) în valoare de 5 587,5 lei şi cantitatea de 627 litri sucuri şi băuturi răcoritoare cu conţinut de zahar ridicat, în valoare de 5016 lei. 


Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: