În acest sens, vă ofer, pentru început, câteva date despre două dintre problemele grave cu care se confruntă minorităţile sexuale - infecţia cu virusul HIV şi suicidul.

Totuşi, înainte de a prezenta informaţiile pe care le-am obţinut documentându-mă exclusiv pe Internet - iată că uneori utilizarea Internetului poate fi un demers suficient pentru a începe să pătrunzi dincolo de aparenţe - simt nevoia sa fac o precizare. În ciuda dorinţei unora de a avea loc de dat cu pietre, eu nu doresc să mai iau parte la dezbaterea legată de eşecul serii LGBT care a fost organizată la Muzeul Ţăranului Român. Rămân doar loial, fără a mai insista, ideii că valorile tradiţionale ţărăneşti promovate de MŢR, prin utilizarea banilor publici, sunt în general întemeiate pe valorile creştinismului ortodox şi consider că este foarte dificil, dacă nu imposibil, să se găsească vreo legătură veritabilă între aceste valori creştine universale şi valorile particulare, ale libertăţii opţiunilor sexuale pe care le promovează comunitatea LGBT. Cred că dacă organizaţiile LGBT alegeau o altă locaţie, nu s-ar fi produs niciun scandal.

Acestea fiind spuse, vă invit să vă informaţi despre infecţia cu virusul HIV şi fenomenul suicidului în comunitatea gay.

 Infecţia cu virusul HIV în comunitatea MSM din Statele Unite ale Americii

Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention) din Statele Unite ale Americii a realizat un studiu referitor la incidenţa infectării cu virusul HIV în comunităţile de homosexuali şi bisexuali din SUA. Rezultatele - postate pe site-ul CDC în Mai 2012 - pot fi lecturate la adresa de Internet: http://www.cdc.gov/hiv/topics/msm/pdf/msm.pdf Câteva din concluziile acestui studiu:

Bărbaţii gay şi bisexuali sunt mai grav afectaţi de infecţia cu HIV decât oricare alt grup din Statele Unite ale Americii. În 2009, MSM (men who have sex with men/bărbaţi care au făcut sex cu alţi bărbaţi) reprezentau 61% din totalul noilor cazuri de infectare cu HIV înregistrate oficial şi 79% din totalul numărului de bărbaţi infectaţi cu acest virus în anul respectiv. În 2010, în 46 de state americane, în care se practică monitorizarea pe termen lung a MSM, aceştia au reprezentat 78% din totalul bărbaţilor cu vârsta mai mare de 13 ani diagnosticaţi cu infecţia HIV şi 61% din totalul persoanelor diagnosticate cu această infecţie în anul 2010. Până la sfârşitul anului 2009, aproximativ 296.222 MSM diagnosticaţi cu SIDA au murit în SUA.

Conform studiului realizat de CDC, grupul format din gay, bisexuali şi alte tipuri de MSM este supus unui risc crescut de infectare cu virusul HIV, datorită numărului mare de MSM care sunt infectaţi. Rezultatele de testare HIV realizată în 2008, în 21 de oraşe americane indică faptul că 19% din MSM au fost HIV-pozitiv. Dintre MSM testaţi HIV-pozitiv în 2008, 44% nu ştiau că sunt infectaţi şi ca urmare, nu apelaseră la asistenţă medicală sau metode de protejare a partenerilor.

În studiul CDC se precizează că MSM manifestă comportamente sexuale de risc care favorizează infectarea cu HIV. Dintre acestea, sexul anal neprotejat reprezintă cea mai răspândită cale de infectare a MSM cu virusul HIV. Totodată, MSM înregistrează o rată mare a riscului infectării cu diferite alte boli cu transmitere sexuală (BTS), cum ar fi sifilis, gonoree etc., în acest context Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor recomandând tuturor MSM activi sexual să se testeze anual pentru BTS. Studiul arată că homofobia, stigmatul şi discriminarea care se manifestă în SUA împotriva MSM îi determină pe aceştia să-şi ascundă, în multe situaţii, orientare sexuală şi le agravează starea de sănătate, inclusiv mentală.

În 2012, CDC a alocat aproximativ 55 milioane USD pentru servicii de prevenire a infectării cu virusul HIV, pentru o perioadă de 5 ani, în beneficiul a 34 de organizaţii a căror activitate este legată de MSM.

 Suicidul în comunitatea gay din Marea Britanie - date oferite de blogul Gay Activist

Blogul Gay Activist oferă o serie de informaţii edificatoare cu privire la fenomenul suicidului în rîndul comunităţii gay, articolul integral - datat 28 august 2012 - fiind accesibil la adresa http://gactupdate.wordpress.com/health-care-and-society/suicide/ Să reţinem câteva dintre afirmaţiile cuprinse în acest articol care analizează gravitatea fenomenului suicidului în rândul membrilor comunităţii gay din Marea Britanie:

Într-o cercetare realizată în 2012 de organizaţia britanică LGBT Stonewall s-a evidenţiat faptul că în anul respectiv, 3% dintre bărbaţii homosexuali şi 5% dintre bărbaţii bisexuali britanici au încercat să se sinucidă, comparativ cu doar 0,4% dintre bărbaţii heterosexuali. În grupa de vârstă 16 - 24 de ani, 6% dintre bărbaţii gay şi bisexuali au încercat să-şi ia viaţa în 2012, în comparaţie cu mai puţin de 1% dintre bărbaţii heterosexuali din aceeaşi categorie de vârstă. În acelaşi an, 7% dintre bărbaţii homosexuali şi bisexuali britanici s-au lezat în mod deliberat, comparativ cu doar 3% dintre bărbaţii heterosexuali. În grupa de vârstă 16 - la 24 de ani, 15% dintre bărbaţii gay şi bisexuali s-au rănit în 2012, comparativ cu 7% dintre bărbaţii heterosexuali, din aceeaşi categorie de vârstă.

În articolul postat pe blogul Gay Activist se arată că tinerele lesbiene sunt predispuse de şase ori mai mult la suicid decât tinerele heterosexuale, iar tinerii gay sunt de 30 de ori mai predispuşi la a-şi lua viaţa decât omologii lor heterosexuali. Cele mai mari rate de sinucidere sunt printre tinerii gay care sunt lipsiţi de sprijin. Un raport al US-News, citat de blog, arată că tinerele şi tinerii gay care au fost respinşi de familie şi comunitate, ca urmare a opţiunii lor sexuale, sunt mult mai predispuşi la tentative de suicid şi consum de droguri decât cei pe care familiile i-au acceptat.

Într-o altă cercetare citată pe blogul Gay Activist, se indică faptul că din 3.000 de homosexuali intervievaţi în perioada 1996 - 1998, 73% au experimentat stări de stress maxim, 35% au experimentat stress datorită orientării lor sexuale, 21% au intenţionat să-şi planifice sinuciderea şi 12% au încercat să se sinucidă. Aproximativ 8% din subiecţii cercetării au luat în calcul sinuciderea datorită orientării lor sexuale.

În loc de concluzii

Infecţia cu virusul HIV şi suicidul sunt prezente în orice comunitate umană, indiferent de rasă, orientare sexuală, convingere religioasă, apartenenţă la o clasă socială etc. Faptul că incidenţa infectării cu virusul HIV şi a suicidului pare a fi mai mare în comunităţile gay nu reprezintă vreun argument în favoarea condamnării penale sau marginalizării sociale a persoanelor care au această orientare sexuală. Datele statistice pe care le-am prezentat demonstrează doar că prin specificul ei - practici sexuale, comportamente sociale, valori morale, interacţiunea cu societatea etc. - comunitatea gay pare a fi afectată de cele două fenomene amintite mai puternic decât restul societăţii. Vorbim, deci, despre o realitate care trebuie cunoscută şi despre nişte oameni care trebuie ajutaţi în lupta lor cu astfel de afecţiuni - infecţia HIV sau predispoziţia către suicid - prin toate metodele pe care le oferă ştiinţa modernă, medicina, educaţia şi nu în ultimul rând, credinţa creştină. Orice altă interpretare vă aparţine.