Într-un cuvânt, criza. Un inamic periculos şi perfid, pentru că e volatil şi nu are chip.

Întrebarea e: ce face o ţară aflată în stare de război? Cumva, porneşte în paralel şi un război civil, sfâşiindu-se din interior? Sau se mobilizează pentru a câştiga bătălia cu inamicul exterior?

Un răspuns dezastruos l-au dat grecii. Îşi vor da seama şi ei când vor face bilanţul sezonului turistic şi vor constata că au pierdut miliarde. Sticlele incendiare şi flăcările scoase pe gură pot atrage publicul doar la circ. Pe turişti, de obicei, îi alungă.

Un alt răspuns, evident mai deştept, l-ar putea da americanii. Puşi în faţa unei opţiuni energetice strategice - clasicul petrol din import sau investiţii în energia curată? -, ei trebuie să se hotărască dacă acceptă sau nu să plătească o factură mai mare, care să includă şi „taxa pe emisii de carbon". Vocile lucide spun că e un mic sacrificiu pe care americanii trebuie să-l facă. Politicienii populişti zic pe dos.

Într-un comentariu din „New York Times", preluat de „Business Magazin", Thomas L. Friedman avansează un scenariu al responsabilităţii politice. El spune că, deşi „mare parte din scena politică de azi e croită pentru a-i face pe oameni proşti, confuzi şi temători de schimbare", preşedintele Barack Obama ar putea adopta o poziţie istorică. Una nepopulară pe termen scurt, dar benefică pe termen mediu şi lung. Mai mult, Thomas L. Friedman arată ce fel de discurs aşteaptă de la Obama.

„Avem de-a face cu un mare moment de test pentru leadership. Obama trebuie să se confrunte cu acesta, pentru că a face lucrurile corect, chiar dacă sunt şi cele mai dureroase, este şi un bun mod de acţiune politică. Mi-ar plăcea să-l văd pe preşedinte ieşind public cu acest mesaj forte:

«Da, dacă adoptăm această lege privind energia, pe facturile noastre la curentul electric va apărea şi o mică taxă pe emisiile de carbon. Nu am de gând să vă mint. Dar este o investiţie care va aduce roade în mai multe moduri. Va impulsiona inovaţia în eficienţa energetică, iar asta va coborî de fapt suma totală pe care o plătiţi pentru a merge cu maşina, pentru a vă încălzi sau răci locuinţa. Va reduce poluarea cu carbon din aerul pe care îl respirăm şi ne va face mai sănătoşi ca ţară. Va reduce banii daţi acelor state ce zdrobesc democraţia şi promovează intoleranţa. Va întări dolarul. Ne va face mai solizi din punctul de vedere al energiei, al mediului şi strategic. Sigur că opozanţii noştri tot strigă despre impozitul pe emisiile de carbon. Păi ce credeţi că plătiţi acum ţărilor din OPEC? Singura diferenţă dintre mine şi opozanţii mei este că eu vreau să păstrez aici orice venit pe care îl generăm, ca să construim şcoli pentru America, autostrăzi pentru America, căi ferate de mare viteză pentru America, laboratoare de cercetare pentru America şi putere economică pentru America. Asta e fixaţia mea: vreau ca tot ce cheltuim noi să fie folosit pentru a construi această ţară. Lor nu le pasă. Ei sunt perfect mulţumiţi să vadă că banii pe care-i daţi pentru a vă face plinul la maşină sau pentru a vă încălzi locuinţa merg peste graniţă, astfel că ajungem să finanţăm ambele tabere ale războiului împotriva terorismului: pe militarii noştri pe extremiştii lor»".

Concluzia lui Thomas L. Friedman: „Dacă Obama pune umărul la legislaţia privind energia, americanii îl vor urma şi apoi vom avea, poate, un secol mai bun". N-ar fi rău să ne adăpăm şi noi, românii, din izvorul gândirii lui Thomas L. Friedman...