Mii de persoane, cu steguleţe şi baloane, au participat la parada St. Patrick's Day din Capitală

Mii de persoane, cu steguleţe şi baloane, au participat la parada St. Patrick's Day din Capitală

Parada Saint Patrick's Day a avut loc în Bucureşti FOTO Adevărul

Parada Saint Patrick's Day din Bucureşti a atras mii de persoane care s-au înarmat cu steguleţe şi cu baloane. Parada a pornit de pe Şoseaua Kiseleff, din zona Muzeului Ţăranului Român, pe Calea Victoriei şi s-a oprit în Piaţa George Enescu, la eveniment participând oameni de toate vârstele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parada a pornit, în jurul orei 15.30, de pe Şoseaua Kiseleff, alaiul fiind condus de aproximativ 20 de cimpoieri care purtau kilturi. Participanţii au primit baloane colorate şi steguleţe, iar la începutul paradei, pe fundal se putea auzi muzică populară românească, în mulţime aflându-se şi persoane în costume populare româneşti, potrivit Mediafax.
 
Bucureştenii care au participat au putut admira mai multe care alegorice vesel decorate în culorile naţionale ale României şi Irlandei, acestea defilând pe străzile Bucureştiului însoţite de mai mulţi dansatori şi muzicieni irlandezi, români şi bulgari.
 
Copiii care s-au alăturat paradei au primit baloane 
 
Copiii care s-au alăturat paradei au primit baloane, steguleţe cu tricolorul României şi drapelul Irlandei, iar un artist a avut grijă ca fiecare micuţ să aibă pictat pe faţă un însemn în spiritul sărbătorii.
 
La parada Sfântului Patrick au fost prezenţi mai mulţi câini irlandezi, dresaţi să ajute oamenii cu probleme de vedere, animalele defilând îmbrăcaţi în pelerine verzi.
 
Între persoanele adunate la parada St. Patrick's Day s-a strecurat şi un grup de elevi de la Şcoala de Dans Irlandez, toţi îmbrăcaţi în roşu, fiecare copil având pictat pe obraz câte un trifoi şu purtând ochelari de soare cu rama în formă de trifoi.
 
Şi, pentru ca fiecare participant să plece acasă cu o amintire de la parada organizată în Bucureşti în cinstea patronului spiritual al Irlandei - Sfântul Patrick -, mai mulţi comercianţi au vândut căciuliţe verzi (20 de lei), ochelari de soare cu ramă în formă de trifoi (10 lei) şi alte accesorii în spiritul sărbătorii.
 
Parada s-a încheiat cu un spectacol de dans tradiţional irlandez 
 
Parada s-a încheiat, în jurul orei 16.30, cu un spectacol de dans tradiţional irlandez în Piaţa George Enescu.
Ordinea şi paza la eveniment au fost asigurate de jandarmi şi poliţişti locali.
 
Parada de Saint Patrick's Day este o tradiţie atât în Irlanda, cât şi în străinătate. După marea foamete din secolul al XIX-lea, cauzată de lipsa cartofilor, un val de migranţi a părăsit Irlanda, iar parada de Saint Patrick's Day a devenit modalitatea acestora de a-şi manifesta identitatea. Pornind de la tradiţie, au început să se organizeze peste tot în lume parade, care au ajuns să îi includă pe toţi cei care împărtăşesc aceleaşi valori.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările