Măsuri de relaxare de la 1 iunie. În ce condiţii se poate renunţa la mască, la birou

Măsuri de relaxare de la 1 iunie. În ce condiţii se poate renunţa la mască, la birou

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, că într-un birou unde lucrează cinci persoane vaccinate, acestea vor putea să nu mai poarte masca de protecţie. În cazul în care printre cele cinci persoane se află o persoană nevaccinată, atunci masca devine obligatorie.

”În orice birou, unde sunt până la cinci persoane, dacă toate persoanele sunt vaccinate, atunci pot să lucreze fără mască. Dar nu în spaţiile comune, nu în coridoare. Vorbim de o capacitate de cinci persoane în această fază, urmează să vină şi alte etape. S-a vorbit clar că vor fi lucruri graduale. Putem spune de ce nu zece, de ce nu 15, asta întotdeauna se poate spune. În acest moment am pornit de la  zero, am ajuns la cinci persoane în birou şi următoarea fază, cu siguranţă, dacă totul e ok şi vedem că nu sunt probleme, se creşte la încă o cifră”, a declarat Raed Arafat.
 
Secretarul de stat a subliniat că masca devine obligatorie, dacă o persoană nu este vaccinată.
 
”Dar atenţie, dacă e o  singură persoană nevaccinată între cei cinci, atunci toţi trebuie să  poarte mască”, a declarat Arafat.
 
Arafat a adăugat că aceasta este o primă fază de relaxare.
 
”În spaţiile închise mergem cu o mai mare precauţie şi acum s-a mers pe cinci persoane vaccinate în acelaşi birou, dar nu în spaţiile comune”, a declarat Raed Arafat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările