Mesajul pe care nu şi l-a asumat nimeni cuprinde cuvinte grele, care nu pot fi reproduse, o îndârjire criminală, îndreptată împotriva actriţei şi copiilor ei, o judecată imperativă şi o condamnare la moarte. Ura celor care au scris mesajul grosier merge, însă, chiar mai departe: împotriva Teatrului Evreiesc de Stat, căruia spun că îi vor da foc şi împotriva actorilor de acolo pe care îi ameninţă cu moartea.

Este vorba despre intoleranţa care poate lua forma crimei, despre intoleranţa plină de abnegaţie, în spatele căreia stă nebunia sau un intelect rudimentar, care vrea să se răzbune pe fanteziile ţesute din teoriile conspiraţiei. În acelaşi timp, este vorba despre un discurs al urii, care în România nu prea se pedepseşte, fiindcă poliţiştii, procurorii, judecătorii, de cele mai multe ori nu iau în serios nici ameninţările, nici potenţialele victime.

Maia Morgenstern, pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, în spectacolul „O lecţie de bune maniere”

Maia Morgenstern, pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, în spectacolul „O lecţie de bune maniere” - un spectacol care tematizează tocmai antisemitismul şi rasismul

Maia Morgenstern este însă prea cunoscută, pentru a putea fi ignorată. Notorietatea victimei, mobilizarea din zona politică şi civică i-au pus în mişcare pe toţi cei din instituţiile de forţă care puteau face ceva. Poliţia şi SRI au identificat două persoane, bănuite de transmiterea mesajului antisemit şi ameninţător.

Maia Morgenstern a devenit o ţintă după ce a povestit pe Facebook despre o întâlnire cu directori de teatre şi atuorităţi importante unde au fost folosite sintagme insultătoare la adresa evreilor. Cel care a ofensat prin limbaj, a încercat să râdă pe seama demnităţii rănite a actriţei, fără să înţeleagă că a depăşit o limită, fără să-şi ceară scuze. Numele grobianului nu a fost făcut, însă public, onorabilitatea lui nu a fost pătată de vreo dezvăluire a Maiei Morgenstern, ci doar de purtarea lui.

Mesajul de ameninţare cu moartea primit de actriţă îl menţionează, însă, pe acesta, ca pe un „prieten” al celui care a scris şi pe care vrea să-l răzbune pentru tot „tam-tam-ul” pe care actriţa l-a făcut, povestind. Mesajul este semnat „din partea partidului AUR”, dar Alianţa pentru Unirea Românilor a negat orice amestec, a invocat „înscenări mizerabile” şi a vorbit despre „o provocare care trebuie pedepsită în cel mai aspru mod”.

Nu există nicio probă care să dovedească vreo legătură, mai ales că deocamdată au ieşit la iveală doar antisemiţii intelectuali din AUR, cum este Sorin Lavric, care acum două luni i-a adus de la tribuna Senatului un omagiu lui Valeriu Gafencu, fruntaş al Mişcării Legionare, despre care se ştie că în timpul rebeliunii din ianuarie 1941 a incitat cu pistolul în mână, elevii din liceele ieşene să se alăture tentativei de lovitură de stat. (Gafencu a murit în inchisoarea comunistă de la Tg Ocna, la doar 31 de ani în 1952). Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România a declarat după discursul lui Lavric din Senat că „încercările AUR de delimitare de Mişcarea legionară sunt fake news-uri”.

În România, antisemitismul latent este lăsat să băltească, dacă nu cumva e chiar încurajat. Şeful Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a refuzat să modifice informaţiile eronate apărute în prima ediţie din 2016 a volumului "Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova". Aşa că le-a păstrat şi în a doua ediţie (Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan (ed.), "Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova", 2018, Editura Litera, Bucureşti), cu toate că fusese avertizat asupra inexactităţilor.

Din cartea girată de preşedintele Academiei Române aflăm că „la sfârşitul lunii iunie 1941 au fost executaţi 500 de evrei originari din Basarabia şi Bucovina, acuzaţi că ar fi tras focuri de armă asupra soldaţilor români şi germani” (p.572). În realitate au fost cu 12.500 mai multe victime: în iunie 1941 la Iaşi a fost un adevărat Pogrom în care autorităţile române, cu sprijinul populaţiei şi soldaţilor germani, au ucis circa 13.000 de evrei.

În istoriile oficiale continuă să se camufleze adevărul despre ororile făcute de români împotriva evreilor, în politica şi administraţia din zilele noastre sunt trecute cu vederea derapajele, iar străzile cu numele mareşalului Ion Antonescu rămân de actualitate, poliţia descoperă întotdeauna că cimitirele evreieşti sunt profanate de minori sau de autori necunoscuţi şi în justiţie discursul urii este cel mai adesea ignorant. În 2019, spre exemplu, pe rolul instanţelor existau doar două cauze referitoare la infracţiunea de incitare la ură. Mai înainte, o singură cauză a fost finalizată prin condamnarea celui trimis în judecată pentru aceeaşi infracţiune de incitare la ură în decembrie 2017

Statul român a preferat până acum neimplicarea, socotind, poate, că într-o ţară în care sunt atât de puţini evrei, antisemitismul nu poate lua avânt. Realitatea este însă mult mai tristă.

Sabina Fati - Deutsche Welle