Ion Dincă, zis "Teleagă", a murit mulţumit de realizările pe care le-a avut în comunism

Celebrul demnitar "roşu" a acordat ziarului Adevărul ultimul său interviu


Marţi seara, în urma unui accident vascular, a încetat din viaţă, la vârsta de 79 ani, Ion Dincă, zis "Teleagă". Zis în multe feluri, tocmai pentru reputaţia de om dur, de temut. Cel mai de temut dintre demnitarii regimului Ceauşescu. Se spune că stătea cu pistolul pe masă, în biroul său.
Trimitea lumea la canal. Participa direct la dărâmarea bisericilor. Când a fost primarul Capitalei (în perioada '76-'79), a desfiinţat balcoanele. De aici i-a rămas şi numele Ion Balcon sau Balconeti. Ultima apariţie în public: o înmormântare, de fapt o incinerare, cea a Zoei Ceauşescu. Ultima declaraţie publică: un blestem împotriva lui Iliescu, un adevărat testament politic pe care ziarul Adevărul l-a consemnat, în exclusivitate.
Fostul membru CPEx, nominalizat în raportul Tismăneanu
Fost şef al direcţiei politice a armatei şi fost membru al CC al PCR, Ion Dincă era, în 1989, prim-viceprim-ministru în guvernul Dăscălescu. La căderea regimului comunist, Ion Dincă era unul dintre cei patru apostoli roşii (membrii CPEx) ai lui Ceauşescu, alături de Tudor Postelnicu, Ion Bobu şi Manea Mănescu. Toţi patru au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi în celebrul proces al lotului CPEx. Rând pe rând, cei patru membri ai CPEx, ca şi alţi demnitari comunişti arestaţi atunci, au fost eliberaţi sub diverse tertipuri medicale. Ion Dincă s-a încăpăţânat să iasă ultimul din Jilava, prin 1994, cu celebra sa barbă albă ajunsă până la brâu. Dincă a fost de curând nominalizat în raportul Tismăneanu. În urmă cu aproape două luni, pe 22 noiembrie, Adevărul a reuşit să stea de vorbă, în exclusivitate, cu Ion Dincă, la scurt timp după incinerarea Zoei Ceauşescu.
"Ion Iliescu este o mare secătură"
Dincă îl consideră trădător pe fostul său coleg de partid, Ion Iliescu, "un om pe care istoria trebuie să-l uite: "Ion Iliescu este o mare secătură. A fost unul dintre ai noştri, am clădit comunismul împreună. Numai că eu, împreună cu alţi colegi de-ai mei, am construit şi modernizat o ţară, în timp ce Iliescu s-a ocupat de propagandă şi politică. Este principalul vinovat pentru ce s-a întâmplat cu noi după 1989. Am făcut cinci ani şi optzeci şi trei de zile de puşcărie la Jilava pentru genocid. M-au judecat pentru şaizeci de mii de morţi, iar Iliescu a pus pe suliţa lui din Piaţa Revoluţiei numai 1.054 de eroi. Îl întreb pe Iliescu acum: unde sunt morţii pentru care am făcut puşcărie?".
"Am făcut sute de obiective economice în ţara asta"
Ion Dincă spunea despre anii petrecuţi în comunism că sunt cei mai frumoşi ani din viaţa lui. "Nu regret nimic din ceea ce am făcut, şi dacă ar fi să iau viaţa de la capăt aş face totul la fel. Ba chiar vreau să spun că nu aş mai vrea să repet unele din greşelile pe care le-am făcut. Nu sunt un nostalgic comunist, dar vreau să spun că am făcut sute de obiective economice în ţara asta, iar ei m-au condamnat pentru subminarea economiei de stat". Una dintre ultimele speranţe ale lui Ion Dincă a fost ca numele de "Ceauşescu" să revină în istorie ca un pasaj pozitiv, nu cum este el privit acum. "Nu ar fi trebuit să se petreacă ce s-a petrecut în 89 în România. Se putea şi altfel. Vom trage mult până când ţara se va restabili. Numele de Ceauşescu nu va fi uitat. Este batjocorit acum, dar va veni o vreme când el va fi pus la locul lui. A avut şi lipsurile lui, a avut şi părţile lui bune. Istoria ne va spune adevărul".