Iartă-ne că tocmai pe abuzatorii tăi i-am ales cu mâna noastră să îţi conducă destinele.
 
Iartă-ne că de aproape de 30 de ani nu am fost în stare să te punem pe picioare, că am fost nepăsători, că mulţi dintre noi te-am părăsit când ţi-a fost mai greu, că te-am tratat fără respect, deşi spunem că suntem ai tăi.
 
Iartă-ne că îi lăsăm pe siluitorii tăi să te îndepărteze de lumea occidentală cu care ţi-ai legat destinele, din dragoste.
 
Iartă-ne că îţi golim satele, că îţi lăsăm bătrânii singuri, că îi lăsăm să te părăsească pe cei mai buni dintre ai tăi.
 
Iartă-ne că îţi distrugem patrimoniul moştenit de secole, că îţi distrugem natura sub mormane de gunoaie. 
 
Iartă-ne că nu te-am lăsat să evoluezi, că te-am ţinut legată în chingi, că nu ţi-am permis să fii o ţară eliberată de complexe şi în pas cu vremurile, o ţară demnă şi sigură pe ea.   
 
Iartă-ne că nu am fost lângă ţine când ai avut mai mare nevoie, că te-am lăsat să te îmbolnăveşti de zeci de boli care îţi distrug spiritul încet, încet.
 
Iartă-ne că ai ajuns la 100 de ani singură, furată, abuzată, tristă, abandonată.
 
Iartă-ne, România.
 
Îţi promitem, România, că de acum nu te mai lăsăm singură în faţa hoţilor. Că nu te mai părăsim niciodată, că vom fi acolo pentru tine mai ales când vei avea mai multă nevoie de noi.
 
Îţi promitem, România, că nu vom mai permite niciodată să urli de durere, singură şi abandonată.
 
Îţi promitem, România, că de-acum te vom îmbrăţişa şi iubi nu cu vorbe, ci cu fapte.