Gabriel Diaconu, psihiatru: Covid, mon amour! Decizia hotărâtă acum este salvatoare de vieţi

Gabriel Diaconu,
psihiatru: Covid, mon amour! Decizia hotărâtă acum este salvatoare
de vieţi

Psihiatrul Gabriel Diaconu atrage atenţia că lipsa unor măsuri ferme împotriva Covid vor ducce la şi mai multe pierderi de vieţi omeneşti

Psihiatrul Gabriel Diaconu pledează pe pagina sa de socializare pentru impunerea unor măsuri eficiente în această criză sanitară pe care o traversăm, chiar dacă ne este greu. Medicul este de părere că nu mai avem timp de pierdut, altminteri sărbătorile de iarnă vor fi cu totul altfel decât cum le ştim.

Ştiri pe aceeaşi temă

Redăm mai jos întreaga postare:

 Am ajuns la marginea raţiunii. Puţin loc a mai rămas pentru explicaţii.

Statul vrea sfatul experţilor. Experţii vor sfatul contabililor.

Contabilii pun preţ pe o viaţă, când viaţa n-are preţ. Viaţa cere bani. Banii cer viaţă.

Am aşteptat prea mult, ne-am pregătit prea puţin. Retorica zilnică variază între înmărmurire, resemnare şi apoi încremenire.

Doar că acesta nu e nici timpul marmurei, nici al semnelor, şi nici al amnarului.

Timpul, acum, este cel al deciziei hotărâte, nepopulare şi totuşi fermă.

Hotărâtă pentru că ştim că este salvatoare de viaţă.

Nepopulară pentru că, simetric, ştim că poporul e confuz, oamenii în majoritate sceptici sau sfidători,

Fermă pentru că doar asta va ajuta, va crea, va susţine ieşirea din resemnare.

În România, un secol de acum înainte, sanitaţia nu se va putea face cu sprijin popular. Aceasta nu este nici o ipoteză, nici o presupunere.

Acesta este o observaţia sprijinită de argumente, de la sărăcia endemică în prea multe zone, la infrastructura etajată, dar perimată, şi trecând prin mocirla morală în care se scaldă prea mulţi dintre noi.

Drept urmare, prin definiţie, sanitaţia vine în conflict cu omul. Şi, că-i va plăcea ori ba, va trebui să-i fie impusă în marginile, şi păstrând etica, legii.

Spiritul democraţiei nu trebuie să fie niciodată ”fiecare moare pe barba lui”, doar pentru că, fundamental, omul are drept la auto-determinare. Păstrând această linie am putea foarte bine să cerem vot popular la fiecare incizie operatorie, sau schimbare a plăcuţelor de frână la maşină, oamenii ar putea conduce beţi şi sexul ne-consensual rămâne nepedepsit.

Spiritul democraţiei creează o piramidă prin care delegăm responsabilitate acelor oameni care şi-au înzestrat mintea cu o cunoaştere a domeniilor.

Că e electricitate, instalaţii de reciclare a apei, sau dirijare a traficului feroviar, lumea noastră e făcută din indivizi care se pricep la ceva, dar nu şi la altceva.

De atâtea ori le-am spus pacienţilor mei, când îmi spuneau că ei nu cred în tratament, că dacă eu am dreptate, iar ei mă ascultă, medicaţia va merge şi fără încrederea lor.

Dar tot eu le-am spus şi că nu ţin morţiş să-i conving, de vreme ce ei au venit la mine. Că vor să-i ajut cu mâinile legate la spate e simpatic, dar imposibil. E ca şi cum l-ai ruga pe chirurg să te vindece fără bisturiu, fără fire, că tu nu crezi în anatomie.

Ori acum, când toţi indicii sunt îndepliniţi, când pecetluim prin prostie, vezi democraţie, soarta a zeci de mii de oameni care vor lua această boală şi vor muri, spre binele dubios al celor 20 de milioane care merg înainte, ce mai rămâne din noi?

Aceasta este, de fapt, renaşterea eugeniei, acea ramură damnată a filosofiei sanitare care se bazează pe evoluţionism primitiv: dacă rezişti, bine, dacă nu, meritai să mori!

N-am să încetez vreodată să lupt cu această pornire barbară. Şi n-am să abdic de la valorile mele personale, medicale: fiecare viaţă este egală în faţa bolii. Fiecare om merită just tratament pentru suferinţa lui, pentru maladia lui, pentru cumpăna prin care trece. Noi, cei puternici şi mulţi, suntem aici să-i ocrotim pe cei puţini, sărmani şi vulnerabili!

Este pentru acest simplu motiv că insist în cerinţa, rugămintea şi sfatul spre autorităţi să instituie măsurile de carantină luate în primăvară pentru următoarele 30 de zile. Este acel lucru care va de-comprima sistemul cât să avem minime sărbători,

Altfel decembrie va fi negru.

Ianuarie întunecat.

Februarie sec şi searbăd.

Veţi vedea cum, odată cu covârşirea, toţi descreieraţii care astăzi zumzăie despre alternative, botniţe măşti sau petreceri, au să tacă la rândul lor, pentru că moartea dincolo de anumite cifră domină, şi impune solemnitate.

Dintr-o criză financiară ne putem reveni. Din ruşine nu.

Dintr-o penurie a resurselor putem remonta. Din păcatul de-a fi trimis bătrâni şi bolnavi la moarte nu.

Dintr-o restrişte avem loc să creştem noi vlăstari. Dar nu pe morminte.

Din răbdare, cu răbdare, dar mai ales pentru că la ceasul greu i-am urmat pe cei care chiar pot reporni o inimă, vindeca un cheag şi recapta sănătate bolnavului, putem răzbi spre zile mai bune, mai sigure şi o nouă libertate.

Când, vreodată, ai să te iei după demagog, după cântăreţ, după starleta porno în ce priveşte o chestiune atât de serioasă cum e boala, şi fatalitatea ei?

Sunt aici să te rog să n-o faci. Şi să-ţi aduc aminte că noi, doctorii, suntem singurii care am jurat odată că, pe cât putem, vom ţine moartea departe de porţi. Lasă-ne să facem asta. Ascultă-ne vorba. Nu semna atâta irosire de vieţi, nu-ţi cer sau cerem să-ţi arunci viaţa. Doar să înduri, o vreme, alături de noi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările