Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat ieri, 31 octombrie 2015, că, în legătură cu tragedia din clubul Colectiv (un incendiu soldat cu numeroşi morţi şi răniţi) va efectua cercetări, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Adică în legătură cu o infracţiune de omor comisă intenţionat, şi nu din greşeală.

Este o decizie pe deplin justificată şi chiar înţeleaptă a parchetului.

Unii au început să se întrebe de ce nu se fac cercetări doar pentru omor din culpă (greşeală). Aceştia susţin că incendiul, deşi a dus la moartea unor persoane, nu a fost, totuşi, special provocat pentru a ucide pe cineva.

Voi încerca să argumentez, în felul meu, de ce se poate vorbi în acest caz despre un omor intenţionat, şi nu doar despre o ucidere din culpă (greşeală).

Codul Penal prevede că o infracţiune, inclusiv uciderea unei persoane, poate fi săvârşită sau cu intenţie, sau din culpă (din greşeală).

Potrivit art. 16 al. 3 din Codul penal, o infracţiune, de exemplu infracţiunea de omor, este săvârşită cu intenţie nu numai când autorul chiar urmăreşte producerea rezultatului letal, ci şi atunci când autorul, deşi nu urmăreşte (nu doreşte în mod neapărat) moartea unei persoane, prevede acest rezultat şi acceptă  posibilitatea producerii lui. Este ceea ce se poate denumi „intenţia indirectă” de a ucide.

Să vedem acum, cum aplicăm cele de mai sus la cazul incendiului de la clubul Colectiv, cu menţiunea că raţionamentul este bazat doar pe datele publice, din presă, care există până în prezent în legătură cu acest incendiu.

Să ne oprim asupra a 2 elemente, suficiente pentru argumentaţie:

1) Capitonarea interiorului clubului (coloane interioare, tavan) cu burete neignifugat. Cât de rezistent este buretele la foc, ştie şi o persoană care-şi poate folosi doar 1% din creier. Poate că nu degeaba se spune că oamenii cu adevărat bogaţi de la noi par a fi sub 1%. Ca număr, desigur. Că la şmecherie...

2) O singură uşă de intrare/ieşire funcţională pentru circa 500 de persoane (se pare că ar mai fi o uşă, dar era blocată sau încuiată). Ce se poate întâmpla într-un caz de panică (nu neapărat incendiu, poate fi şi cutremur sau un alt incident care generează panică), când 500 de persoane vor încerca să iasă, în acelaşi timp, pe o singură uşă, şi aia întredeschisă, ştie şi o persoană care-şi poate folosi doar 1% din creier.

Acum, să revenim la rezolvarea problemei de drept: o persoană chiar şi cu maximum 1% creier avea cum să prevadă şi, evident, a acceptat producerea unei tragedii (moartea unor persoane), când a autorizat/a pus la dispoziţie un fel de cazemată căptuşită cu burete neignifugat şi dotată cu o uşă de intrare/ieşire lată de circa 1 metru pentru a găzdui într-un spaţiu restrâns un numar de 500 de persoane, la un concert.

De aceea, cel/cei care au prevăzut şi, inevitabil, au acceptat acest rezultat vor trebui să răspundă pentru infracţiunea de omor intenţionat, şi nu de ucidere din culpă, mai precis vor trebui să răspundă pentru infracţiunea de omor calificat (săvârşit asupra a două sau mai multe persoane), prevăzută de art. 189 al. 1 lit. f din Codul penal şi care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Poate că din anchetă va rezulta că buretele era ignifugat şi că sala din fosta fabrică avea mai multe uşi de acces disponibile, suficiente pentru 500 de persoane. Atunci lucrurile vor sta altfel, Astăzi, deocamdată aparenţele sunt altele şi permit efectuarea de cercetări pentru infracţiunea de omor intenţionat asupra mai multor persoane.

Pe lângă autorul/autorii omorului intenţionat, mai intră în discuţie şi eventualii participanţi la comiterea acestei infracţiuni, în calitate de complici sau coautori. Nu există prea multe date acum, dar un întreg cârd de autorităţi, de „factori de decizie si control şi de tot felul de instituţii şi licurici din administraţia publică ar trebui luate serios la întrebări. La întrebări din Codul penal.

Nu ştiu cine ne-a blagoslovit cu descentralizarea administraţiei publice. În realitate, nu s-a realizat o descentralizare, ci o dezmembrare. Avem nu ştiu câte poliţii, structuri autonome, inspectorate, uniforme, girofaruri şi autorităţi. Consecinţa e că nimeni nu mai răspunde pentru niciun pocinog. Fiecare are competenţe limitate la felia lui şi fiecare susţine cu tupeu democratic că şi-a făcut treaba pe felia lui şi nu răspunde de alţii. Aşa că, pe felii, fiecare şi-a făcut treaba, dar când din aceste felii se reface întregul, rezultă un dezastru total, pentru care nimeni nu e de vină. A dracului de democraţie mioritică!

Că tot veni vorba de democraţie. Nu contest Parlamentul, ca instituţie, dar calitatea componenţilor săi e jos de tot. Lor le „datorăm” haosul şi impotenţa reglementărilor de acum, care nu pot opri nişte lacomi şi nesimţiţi să omoare tineri. Nu cred că o schimbare în bine se va realiza prin alegerile din 2016, care vor fi la fel de măsluite prin manipulare/furt/şpagă cum au tot fost de 26 de ani. Şi chiar dacă, tehnic vorbind, vor fi corecte, vom avea de ales tot între aceleaşi fructe stricate. Pe lângă care, probabil, dacă au noroc, se vor rătăci şi câţiva mai corecţi, dar nesemnificativi ca număr şi ca forţă.

Soluţia e alta şi mult mai simplă. Am văzut, cu toţii, cozile formate de cei veniţi să doneze sânge pentru răniţi. Numele fiecăruia apare pe o listă de la centrul de recoltare. Ei bine, lista primelor 588 de persoane care au donat sânge începând cu seara de 30 octombrie 2015 ar trebui să fie lista nominală a noilor parlamentari, care vor compune noul Parlament. Probabil, singurul Parlament adevărat din ultimii 26 de ani. Format din oameni care ştiu cu adevărat ce înseamnă binele public şi nu doar îl mimează, din oameni care (nu ştiu cum) mai au puterea de a iubi oamenii. Ei sunt cei care ar trebui să ia deciziile pentru această ţară. Deciziile lor vor fi mult mai bune, mult mai atente şi mult mai corecte decât toate de până acum. Ei sunt aleşii.

 

P.S. Într-adevăr, teroriştii n-ar avea ce să facă într-o ţară cu o aşa administraţie. Cel mult să vină să ia lecţii.

P.S. 2 - După două zile, la 2 noiembrie 2015, parchetul s-a răzgândit şi s-a reîntors la încadrarea de ucidere din culpă (ceva în genul accidentului de circulaţie) în loc de omor calificat (omor comis cu intenţie; în speţă, intenţie indirectă). Destui teoreticieni şi practicieni, atunci când au de ales între intenţia indirectă şi culpă, ca formă de vinovăţie, preferă să aleagă culpa, formă mai blândă de vinovăţie. Evident, mai convenabilă pentru autorul faptei. Justificarea este că astfel nu se ajunge la o acuzaţie exagerată. Este un punct de vedere de birocrat blazat care se bazează pe minima rezistenţă, adică pe ce se poate face cu minimum de argumentaţie. Cu alte cuvinte, de ce să mă complic formulând o acuzaţie care necesită o argumentaţie mai complexă, dar care ar putea aduce satisfacţia cuvenită victimelor, când merge şi aşa, din culpă şi pa?

Probabil că suspecţii nu trebuie stresaţi prea mult cu încadrări juridice care presupun detenţia pe viaţă. Încet, încet, cârciumarii din toată ţara îşi vor reveni din sperietura cu incendiul şi economia naţională va dudui din nou. Ce-ar fi ţara asta fără cârciumari? Nu merită ei, motorul progresului comercial, jertfe patriotice?

 

Text de Dan Mihai   

 

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.