Când, în Turcia, femeile au fost în prim-planul protestelor, mai ales după ce premierul Erdogan le-a cerut să aibă cel puţin trei copii, iar în Arabia Saudită zeci de femei au participat la un amplu protest cerând să li se acorde dreptul de a conduce maşina, pe partea „civilizată“ a lumii femeile se dezbracă pentru egalitate. 

La 1 decembrie 1955 Rosa Parks devine, prin gestul său, „prima doamnă a drepturilor omului”. Nu era feministă, lupta pentru egalitatea raselor şi desegregarea transportului public în SUA. 59 de ani mai târziu, Scout Willis (foto), fiica de 22 de ani a lui Bruce Willis şi Demi Moore, se plimbă topless pe străzile din New York ca susţinătoare a popularei mişcări „Free The Nipple” lansată de regizorul Lina Esco, care „luptă“ pentru drepturile femeilor de a umbla fără sutien în public. Se observă parcă o uşoară reinventare a feminismului. Mi-e greu să pricep care sunt valorile în cauză aici, de ce înţeleg astfel de activiste că egalitatea între sexe, protestele faţă de discriminarea femeii în societate - oricare ar fi ea - şi libertatea femeii se traduc prin expunerea în public, fără inhibiţii, a sânilor. Cum s-a ajuns aici?

Invit mai degrabă feministele să explice care ar fi motivaţia acestor personaje pentru astfel de „afirmaţii“ publice. Scout Willis s-a enervat iniţial că nu a putut posta o poză cu două prietene topless pe Instagram, aşa că a decis să umble semi-dezbrăcată pe străzile din New York şi să ofere un model tuturor femeilor. Legile statului New York permit asta, e şocant, dar dacă o fac bărbaţii de ce să nu o poată face şi femeile. De fapt, „Go Topless Day”, care este sărbătorită anul acesta pe 26 august, chiar asta cere: dreptul constituţional al femeii de a merge cu sânii dezgoliţi în toate locurile în care pot merge şi bărbaţii la bustul gol.  

Se urmăreşte desexualizarea sfârcului, aşa cum Facebook acceptă acum fotografii în care apar femei care alăptează, societatea ar trebui, conform mişcării #freethenipple, să nu considere controversată o tipă cu nurii la vedere. Nu sufăr de pudibonderie, dar este asta o miză coerentă pentru femeia secolului XXI, la nivel mondial? Este asta o formă credibilă de protest atunci când te uiţi în istorie la Revoluţia franceză sau la „Mişcarea sufragetelor” din Marea Britanie?

E dreptul lor... al nostru de a protesta în orice formă, dar parcă în stilul ăsta decadent ne scufundăm mai degrabă în grobianism şi ipocrizie, fără să punctăm nicio valoare a feminismului. De ce e nevoie ca o femeie să se dezbrace pentru a-şi revendica drepturile şi libertăţile şi mai ales cum a ajuns asta o formă de protest?

Sunt convinsă că există diverşi experiţi care să ne poată povesti de ce e nevoie de o astfel de eliberare şi cum ridică ea statutul femeii în societate. Pe de altă parte, îmi amintesc de trei ştiri din săptămâna care tocmai se încheie. Două provin din mişcarea menţionată mai devreme #freethenipple. Feministele militează pentru dreptul femeii de a-şi alege cum să-şi reprezinte trupul. Soluţiile propuse sunt pur şi simplu sinonime cu ridicolul: sutienul cu sfârcuri şi chiloţii cu anatomia sistemului reproducător feminin. Vorbim mai degrabă de „jucării” care să-i distreze pe americani decât de nevoia stringentă de evoluţie a femeii. Nu sunt împotriva feministelor, ba din contră - mişcările feministe autentice au adus firescul în traiul femeilor, dar în astfel de cazuri, nu văd cum femeia ar simţi vreo victorie dacă ar purta aşa lenjerie intimă.  

Decât să protesteze topless pe străzile din New York sau dezbrăcate la volanul maşinilor scumpe, mai degrabă mi-ar plăcea să văd cum fiice de actori celebri militează pentru drepturile femeilor care, în secolul XXI, nu deţin nici măcar libertatea asupra propriilor vieţi, conform tradiţiilor şi dogmelor din statele în care trăiesc.

Cazul fetiţei de zece ani din Afganistan, care a fost violată de un mullah şi riscă să fie ucisă de familie, a scandalizat opinia occidentală. Sunt multe discuţii pe tema asta - de la religie la distorsionarea ştriii în sine, în mod conştient, de presa din vest - însă nu mă voi opri asupra lor, ci mai degrabă cer să văd imagini, să citesc scrisori deschise, să aud voci care luptă - nu cu nurii, ci cu mintea - pentru drepturile acestor femei.

Nu este un caz izolat, din păcate sclavia modernă, exploatarea sexuală a femeii, violenţa domestică sunt doar câteva dintre fenomenele unei lumi în care femeia mai are mult de luptat pentru a depăşi nivelul „sexului slab”. Acest caz însă a „prins” pe internet, în timp ce occidentul, scandalizat, eliberează sfârcuri pentru dreptate, egalitate şi fraternitate.