Raiduri brutale în Rusia în numele apărării valorilor tradiționale. Grupurile de justițiari, noile miliții pro-Kremlin

0
0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O amplă investigație realizată de BBC World Service arată cum gruparea naționalistă Russkaia Obșina și-a extins activitatea în Rusia, organizând raiduri vizând migranți, cluburi de noapte, clinici și alte spații sau evenimente sub pretextul că acestea nu ar fi compatibile cu valorile tradiționale promovate de Kremlin ca parte a agendei sale de a eradica ceea ce descrie drept liberalismul occidental.

Vladimir Putin se declară un apărător al valorilor tradiționale FOTO shutterstock
Vladimir Putin se declară un apărător al valorilor tradiționale FOTO shutterstock

Katia, organizatoare de evenimente din Arhangelsk, a povestit pentru BBC cum petrecerea organizată pentru aniversarea sa de 30 de ani într-un club de noapte închiriat a fost întreruptă brutal de mascați, care a început să-i agreseze prietenii.

„Ne-au făcut poponari și lesbiene. Se auzeau violențe din toate colțurile”, a declarat ea pentru BBC World Service.

Raidul, la care de regulă se alătură și polișiști, a fost instigat de grupul de justițiari Russkaia Obșina din cauza unei suspiciuni că în club s-ar fi făcut „propagandă LGBT”, interzisă prin legislația rusă, potrivit unui video publicat pe rețelele sociale. Deși nu au fost găsite probe care să susțină acuzația, Katia a fost totuși supusă unui interogatoriu.

Cunoscută în orașul său natal  Arhangelsk pentru că prganizează petreceri pentru un public alternativ, ea povestește că un polițist a acuzat-o că activitatea ei este contrară valorilor tradiționale și că „ceva este în neregulă cu ea”.

Nouă luni mai târziu, a fost condamnată pentru blasfemie din pe motiv că a instalat un neon roșu în formă de cruce pe pereții clubului. În timpul procesului, un membru al al grupării a susținut că imaginea crucii i-a provocat „șoc emoțional și confuzie profundă”.

Katia a fost condamnată la 200 de ore de muncă în folosul comunității. Ea spune că experiența i-a distrus viața profesională și personală, iar după ce cazul a fost mediatizat de presa locală și de canalele grupării, a devenit ținta unor atacuri și amenințări online.

„Timp de 10 ani am trăit într-un anumit ritm. Era viața mea. Ce simți când o parte din tine este luată? Simți pierdere”, a declarat femeia.

Raiduri în toată Rusia

Potrivit investigației BBC,  Russkaia Obșina este cea mai mare organizație dintr-o rețea de grupuri ultranaționaliste active în Rusia. Membrii acesteia patrulează în orașe și organizează raiduri în piețe, depozite, hosteluri, cluburi de noapte și clinici de avort, căutând să demaște activități pe care le consideră contrare valorilor tradiționale, dar și legislației ruse.

Investigația BBC arată că gruparea vizează frecvent migranți, pe care îi confruntă la locul de muncă și în spațiul public, acuzându-i de infracțiuni. Aproximativ un sfert dintre postările publicate de organizație pe rețelele sociale se referă la migranți și conțin adesea limbaj rasist, potrivit analizei BBC.

Jurnaliștii au discutat cu actuali și foști membri ai grupării, între care și un fost soldat cu pseudonimul Dimitri, care a explicat că s-a alăturat grupării după ce s-a întors de pe frontul din Ucraina, unde a fost rănit.

„Oameni din alte culturi vin aici, iar Russkaia Obșina reacționează ca un anticorp care împiedică organismul să fie afectat. Poți spune că este ca un doctor”, a subliniat el, precizând că a dorit să-și folosească experiența militară în slujba unor probleme din societatea rusă create de „intruziunea străină”.

În urma investigației BBC, membrii grupării au scris că gruparea este o „comunitate informală, fără statut juridic” și că nu este organizată în jurul unui apartenențe oficiale la grup.

Legături cu statul și Biserica

Analiștii consultați de BBC consideră puțin probabil ca organizația să funcționeze fără aprobarea tacită a Kremlinului, mai ales în contextul controlului drastic exercitat de autoritățile ruse asupra vieții publice.

Noul război rece ideologic: Tactici alarmant de similare din Rusia până în SUA în promovarea aşa-ziselor valori tradiţionale

După invazia pe scară largă a Ucrainei din februarie 2022, Vladimir Putin a intensificat promovarea valorilor conservatoare și naționaliste. În noiembrie 2022, liderul rus a semnat un decret privind protejarea „valorilor spirituale și morale tradiționale rusești”.

Între timp relațiile dintre Russkaia Obșina și Biserica Ortodoxă Rusă s-au consolidat. Anul trecut, biserica le-a recomandat episcopilor să colaboreze cu organizația, legitimând astfel activitatea grupării.

Aceasta susține deschis războiul din Ucraina. În decembrie anul trecut, gruparea a format o unitate militară comună pe front alături de brigada Espanola, un regiment format din suporteri de fotbal de extremă dreapta sancționat anterior de guvernul britanic.

Finanțare din partea unor figuri influente din mediul de afaceri

BBC susține că a obținut documente care indică faptul că organizația ar fi primit finanțare prin fundații caritabile apropiate cercurilor de putere de la Moscova.

Unul dintre finanțatori majori este Igor Hudokormov, proprietarul conglomeratului agricol Prodimex, companie care este un partener comercial important al UE. Potrivit BBC, Hudokormov este apropiat de fostul ministru al agriculturii și actualul vicepremier rus Dmitri Patrușev, fiul fostului șef al serviciilor de secrutate și aliat al lui Putin, Nikolai Patrușev.

Expertul în securitate financiară Tom Keatinge, de la Royal United Services Institute, a declarat pentru BBC că relațiile comerciale dintre companii europene și firme asociate unor astfel de activități ar trebui analizate cu atenție.

Un alt nume menționat în documente este Sergei Mikheev, prezentator media și comentator apropiat cercurilor pro-Kremlin. Acesta a negat însă orice finanțare acordată grupării și a afirmat că documentele care ar constitui dovezi în acest sens sunt false.

Sute de raiduri documentate

BBC Eye a analizat peste 21.000 de postări publicate între 2020 și 2025 pe canalele oficiale ale grupării. Potrivit investigației, primul raid identificat a avut loc în mai 2023, iar până la finalul lui 2025 organizația ar fi participat la peste 900 de acțiuni de acest tip. Aproximativ 300 dintre acestea ar fi fost desfășurate alături de forțele de ordine.

Propaganda pro-Kremlin: Rusia ortodoxă, în luptă cu Occidentul decadent

Pentru analiză, BBC a folosit inclusiv un sistem bazat pe inteligență artificială pentru monitorizarea și compararea activității mai multor grupări naționaliste ruse. Concluzia jurnaliștilor a fost că Russkaia Obșina are cea mai activă prezență stradală dintre peste 10 organizații similare analizate.

Deși în Rusia există patrule civile locale înregistrate care sunt autorizate să sprijine forțele de ordine în menținerea ordinii publice, Russkaya Obshina nu se află printre acestea.

Serghei Ognerubov, coordonatorul unei organizații civile autorizate să colaboreze cu poliția în Sankt Petersburg, a declarat că acțiunile neoficiale ale grupării seamănă mai degrabă cu „huliganism” decât cu aplicarea legii.

„Dacă vrei să combati migrația, alătură-te nouă și fă-o în mod legal. A da buzna pur și simplu într-o piață purtând o mască nu înseamnă a lupta împotriva migrației – asta seamănă mai degrabă cu un act de huliganism mărunt”, spune el.

La rândul său, cercetătorul Alexander Verhovski, specialist în extrema dreaptă rusă, a afirmat că vizarea anumitor grupuri fără un temei legal și prin acțiuni bazate pe intimidare reprezintă o încălcare a legii.

Ambasada Rusiei la Londra a transmis BBC că popularitatea grupării reflectă „interesul crescând pentru cultura națională și tradițiile istorice” și a denunțat faptul că acțiuni de angajament civic sunt un pretext de a se simți deranjați pentru cei care încearcă să discrediteze Rusia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite