Mişcarea Civică „Tinerii Moldovei” lansează în iulie 2014 o campanie de informare ce va cuprinde întreg teritoriul Republicii Moldova, sub genericul „Viitorul ne surâde”. Ne propunem să ajungem în peste 300 de localităţi dintre Prut şi Nistru.

Oricine, din România sau din Republica Moldova, este interesat de a se alătura caravanei, o poate face prin înscrierea pe www.tinerii.md . O vacanţă, o excursie, prin care poţi cunoaşte românii de dincolo de Prut dar şi temerile lor, rezultatul zecilor de ani de propagandă rusească.

Caravana „Trai mai bun” presupune deplasarea unui autocar de 50 persoane din sat în sat pe parcursul întregii luni. Cei 50 de voluntari vor fi tineri din România şi Basarabia. Ei vor informa populaţia de la sat în privinţa beneficiilor pe care le pot obţine cetăţenii moldoveni datorită apropierii tot mai accelerate a Republicii Moldova de România. Vor asculta ce au ţăranii noştri de zis în privinţa integrării micii noastre Moldove în România.

Printre activităţile pe care le vom desfăşura în sate se numără:

-          Donaţie de carte românească;

-          Vizite la şcolile din localităţi;

-          Împărţire de materiale informative;

-          Discuţii cu locuitorii satelor;

-          Dialog cu autorităţile locale;

-          Vopsire şi curăţare fântâni, troiţe;

-          Văruire copaci;

-          Curăţenie în cimitirele ostaşilor români;

-          Proiecţii de film;

-          Alte activităţi sociale, informative şi distracţie cât cuprinde.

Prin puterea propriului exemplu, vom arăta oamenilor că se poate, că putem  schimba în bine lucrurile din jurul nostru. Cu asta începem şi noi. Vom încerca sa readucem speranţa într–o viaţă mai bună în familiile oamenilor cu care vom vorbi, în satele lor, în oraşe şi apoi în toată Moldova răsăriteană. Noi ştim ce cale trebuie urmată pentru a aduce un trai mai bun în casele moldovenilor şi, cel mai important, noi chiar vrem să schimbăm în bine vieţile oamenilor, spre deosebire de politicieni – care aleargă după voturi.

Noi nu ne mai punem speranţa în ce spun ei, deoarece noi credem în Tinerii Moldovei. Cei de la conducere sunt cu vorba, iar noi cu fapta. Ei se gândesc ce pot câştiga de pe urma oamenilor, noi – cum putem să–i ajutăm. Ei sunt trecutul, iar noi – viitorul ce ne surâde şi speranţa în ziua de mâine. Noi suntem Tinerii Moldovei, noi aducem prosperitatea în casele oamenilor noştri.

Vă prezentăm traseul seriilor:

01 – 05 iulie 2014: Chişinău – Cahul – Chişinău;

06 – 10 iulie 2014: Chişinău – Ştefan Vodă – Chişinău;

11 – 15 iulie 2014: Chişinău – Ungheni – Chişinău;

16 – 20 iulie 2014: Chişinău – Briceni – Chişinău;

21 – 25 iulie 2014: Chişinău – Soroca – Chişinău;

26 – 30 iulie 2014: Chişinău – Rezina – Chişinău.