Cseke Attila: Încă nu am ajuns în vârful valului patru al pandemiei. Din păcate, nu suntem nici măcar pe platou

Cseke Attila: Încă nu am ajuns în vârful valului patru al pandemiei. Din păcate, nu suntem nici măcar pe platou

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, afirmă că România ”nu a ajuns în vârful valului” al patrulea al pandemiei şi că nici măcar nu a ajuns în perioada de ”platou” în care numărul de noi îmbolnăviri zilnice se stabilizează şi care este urmat de o scădere.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Din păcate, ceea ce trebuie să conştientizăm cu toţii este că la un asemenea nivel de vaccinare pe care îl avem - şi analiza va trebui făcută la un moment dat într-o situaţie în care (...) putem să fim mult mai lucizi - cu asemenea grad de vaccinare noi chiar dacă la un moment dat acest val patru va trece... încă nu am ajuns în vârful valului, au fost tot felul de discuţii şi de prognoze. Din păcate, nu suntem nici măcar pe platou, există în continuare o creştere a numărului de infectări, ceea ce înseamnă că încă nu putem spera la acel platou de câteva zile, câteva săptămâni, ca apoi să fie o scădere. Presiunea este enormă, uriaşă pe sistemul sanitar, care evident că are anumite limite, pentru că nimic nu este infinit, nici capacitatea sistemului sanitar”, a declarat Cseke, marţi, la TVR.

El a precizat că marea majoritate a personalului medical „îşi face treaba în condiţii foarte grele”, subliniind însă că este foarte complicat de gestionat „o situaţie în care de zile întregi numărul de infectări este la 15.000, astăzi la aproape 19.000”.

Ministrul a arătat că se fac estimări şi prognoze cu privire la evoluţia pandemiei, dar ele trebuie privite „cu o anumită reticenţă”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările