Nu e mai puţin adevărat că şi vremea se arată atât de capricioasă încât sfârşitul lui mai ne-a pedepsit şi el cu ploi şi furtuni şi ninsori şi, chiar aşa cum ne previn meteorologii, cu ameninţarea firească(?!) a tornadelor, venind să pustiască şi ce a mai rămas în picioare dintr-o secetă care a făcut să crape pământul şi să curme visul bogăţiei de odinioară al recoltelor din iunie. Nu e de mirare că adăugându-se la acestea bombardamentul ştirilor, mai ales TV, despre ravagiile virusului Corona, starea noastră de spirit nu ne dă, oricât de disciplinaţi am fi, şi nu prea suntem, liniştea sufletească întemeietoare a speranţei în ziua de mâine.

Să fim cinstiţi şi să recunoaştem că o nelinişte, chiar dacă încă difuză, înceţoşează ca o pecingine ruginie ochii cu care am fost deprinşi să privim cu firească încredere în viitor.

Pătrunde în fiinţa noastră un fior al îngrijorării  şi al neîncrederii cu un cuvânt, cu o  anume chiar dacă fulgurantă teamă.

Sunt, incontestabil, rigori şi măsuri numeroase, chiar dacă unele controversate, care ar trebui să sporească voinţa noastră de a ieşi învingători într-o bătălie care uneori ni se pare că seamănă cu o pedeapsă a lui Dumnezeu şi ştiu că dorim cu tot dinadinsul să sperăm, însă igrasia cuprinsă în cuvântul teamă rămâne, oricât ar fi ea de ascunsă, în sufletul nostru.

Cineva îmi spunea şi mă bucur să-l cred şi să mă inspir din încrederea lui că viaţa şi solidaritatea în numele vieţii sunt date tot de la Dumnezeu să învingă.

Să vezi, îmi spunea acel Cineva, cât de curând vom privi învingători aceste zile de pecingine ca pe un trecut pe care îl vom fi în stare, ca şi altă dată în istorie, să-l uităm.