Copii de aur la Mondialele de wushu

Copii de aur la Mondialele de wushu

Copii de aur la Mondialele de wushu

România a cucerit 20 de medalii, dintre care 11 de aur la ultima ediţie a competiţiei. Antrenorul emerit Florin Ioana a declarat că nu se aştepta ca elevii săi să facă spectacol la întrecerea care s-a desfăşurat în localitatea italiană Perugia.


Copiii şi juniorii care au participat la acest Campionat Mondial inter-cluburi au avut vârsta cuprinsă între 8 şi 17 ani, întrecerea fiind organizată perfect.

„Nu am crezut că vom ajunge să câştigăm atâtea medalii, însă trebuie să recunosc că elevii mei s-au autodepăşit şi au ajuns mereu în finale”, a spus, pentru „Adevărul Sporturi”, Florin Ioana, tehnicianul care a fost alături de sportivii de la Metrorex.

Practic, orice component al formaţiei din Bucureşti a cucerit câte o medalie, performanţă de invidiat la această competiţie. „Noi nu urmărim numai rezultatele.

Vrem ca cei mici să se simtă bine şi să vină cu plăcere la antrenamente. Este foarte important să ajungă în sală din plăcere şi să se pregătească aşa cum trebuie, să nu fie forţaţi de nimeni. De aceea am şi ajuns aici”, este de părere antrenorul de la Metrorex.

Grupa de copii care a mers la Mondialele de wushu/kung-fu are ani buni de antrenamente. Chiar dacă abia a împlinit 8 ani, Marius Andrei Ioana, deţinător a două medalii de aur şi una de argint la Perugia, practică această disciplină încă de la grădiniţă, în timp ce fratele său, Mihai Ioana, triplu campion mondial în Italia, este un obişnuit al acestor concursuri.

Anul trecut, la aceeaşi competiţie, cei doi şi-au adjudecat şapte medalii de aur din tot atâtea posibile!

PODIUMURI TRICOLORE ÎN ITALIA

Florin Ioana a mai adăugat că cei mici sunt deja cunoscuţi în lume. „Din păcate, nu am fost mediatizaţi, pentru că e vorba de copii şi de o disciplină care abia acum începe să prindă la public, însă România este cunoscută pentru rezultatele pe care le-a obţinut până acum”, a precizat antrenorul emerit.

Teodor şi Stelian Rudniţchi au dominat probele la 11 şi la 13 ani, acolo unde au reuşit să cucerească o medalie de aur şi patru de argint. Costin Gurgu, în vârstă de 11 ani, a participat la trei probe şi a adus pentru Metrorex două titluri supreme şi unul de vice-campion mondial.

„Important este pentru noi faptul că toţi părinţii sunt mulţumiţi de condiţiile pe care noi le oferim şi de programul celor mici. Antrenamentele variază ca intensitate şi diferă în funcţie de categoria de vârstă”, a adăugat Florin Ioana.

Tot în Italia, au mai fost medaliaţi cu aur şi Alexandru Lungu (11 ani) şi Daniel Gheorghe (17 ani), în timp ce Cinzia Toader (12 ani), Andreea Popescu (17 ani) şi Victor Chiru (15 ani) au devenit vicecampioni mondiali. „Toţi copiii noştri au ajuns până în finale, performanţă greu de atins de orice echipă care a participat la această întrecere de anvergură”, a încheiat Florin Ioana. 

Cluburi de wushu

Metrorex Bucureşti. Adresa: Bulevardul Dinicu Golescu nr. 38. Antrenor emerit: Florin Ioana
Jad Bucureşti. Adresa: strada Matei Voievod nr. 137. Antrenor emerit: Petru Grindeanu
Ying Quan Bucureşti. Adresa: strada Ciurea nr. 1. Antrenor emerit: Mihai Ionescu
Mureşul Tg. Mureş. Adresa: strada Parcul Sportiv Municipal nr. 4. Antrenor emerit: Attila Horvath