Îmi închipui că, astăzi, unii ar fi în stare să-L întrebe pe Hristos: „Ce spui, să luăm actele cu CIP sau nu?!” De altfel, sunt câţiva care o şi fac, atunci când chipurile apelează la duhovnici pentru astfel de nelămuriri. Credeam însă că Hristos ne-a lămurit toate cele necesare mântuirii, urmând numai ca noi să Îi urmăm cu credinţă, fără a mai face pe speriaţii. Dar, drumul de la întuneric la lumină este anevoios şi primejdios. Căci sesizez la protestatarii anti-CIP câteva chestiuni care merita analizate:

1. Teama privind nesiguranţa datelor. Acesta este, cred, singurul argument serios şi necesar a fi lămurit. În condiţiile unei proaste comunicări a autorităţilor cu cetăţenii, este logic ca aceştia să se alarmeze cu privire la siguranţa datelor lor în fata Cezarului. Unele state deja au dubii la nivel oficial, am văzut chiar ezitări şi renunţări. Însă, oricât am discuta, ştim bine că orice lucru creat de om poate fi falsificat tot de om, prin tehnologia necesară. De aceea, suntem pe un cerc vicios, căci indiferent de tehnologia folosită, identitatea noastră în faţa autorităţilor nu este niciodată sigură 100%.Falsificări au fost şi vor mai fi.  Această chestiune rămâne una spinoasă şi bună de analizat de către specialişti. Restul îngrijorărilor CIP-ciripitorilor teologici sunt de-a dreptul neînţelegeri sau fabulaţii. Să citim mai jos.

2. Teama de viitoare agresiuni asupra cetăţenilor: implant în corp, îngrădirea sau condiţionarea unor drepturi, etc. Cred că e bine să ne aducem aminte de „Prostia omenească” a lui Ion Creangă, în care două femei se alarmau de căderea unui drob de sare peste un copilaş. Cam aşa este şi cu aceste temeri privind ipoteze insuficient argumentate sau documentate. Vom vedea ce va fi şi vom acţiona în consecinţă, nu înainte de vreme şi pripit. Creştinului nu i-a fost dat să se preocupe cu ghicirea vremurilor care vor veni, ci cu mântuirea în prezentul concret, cu bunele şi ispitele lui. Până să ajungem la condiţionarea comerţului sau liberei circulaţii prin CIP, constat că, actualmente, există deja o unealtă de condiţionare mult mai eficientă: banii. Îi ai, e bine. Nu-i ai, e rău. Şi se obţin din ce în ce mai greu şi pentru mult mai multe compromisuri morale. Cred că materialismul şi comercializarea sunt adevăratele pericole ce trebuie discutate, nu viitoarele tehnologii pe care potenţialii dictatori le vor folosi deoarece istoria demonstrează că, deşi tehnologia este moralmente neutră, dictatorii au folosit în mod vicios tehnologia timpului lor.  

3. Teama de monitorizare/supraveghere exagerată din partea Cezarului. Sf.  Pavel ne învaţă că autoritatea Cezarului este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia. Aşadar, dacă mă ştiu nevinovat, n-am a mă teme. Mai mult, dacă aş avea conştiinţa creştină că sunt lumina lumii şi sarea pământului, mi-ar conveni ca Cezarul să mă supravegheze insistent, căci aşa poate afla valorile după care trăieşte un creştin. Poate chiar s-ar converti din răutatea lui. Dincolo de asta, însăşi dârzenia cu care mărturisitorii credinţei au înfundat puşcăriile comuniste ar trebui să ne fie pildă de curaj în faţa eventualilor dictatori, nu motiv de văicăreală faţă de comportamentul autorităţilor.

4. Teama de numărul fiarei 666. Deşi discuţia teologică este foarte interesantă, în orice timp şi loc, CIP-ciripitorii o banalizează până la absurd. Ba se sperie de nişte coduri de bare, ba de nişte tehnologii electronice, pe care, de-altfel, ei le folosesc din plin, unii chiar în spatele unei aiuritoare „mărturisiri anonime” pe Internet. Ideea că, prin acceptarea identităţii electronice te lepezi de Hristos mi se pare de un grobianism teologic înspăimântător. Fără a mai spune că ciripitorii teologici citează Scriptura îngust,  steril, şi utilitarist, într-un mod care îmi aduce aminte de citarea diavolului în faţa Domnului, sau de citările de tip sectar, lipsite de înţelegerea profundă a unor realităţi teologice.

5. Teama de Antihrist. Asta arata cât de nepregătiţi teologic sunt CIP-ciripitorii. Dacă Antihrist vine (şi din vechime autorul Apocalipsei spunea că a şi venit şi că antihrişti sunt mulţi), de ce avem a ne teme? Chemarea noastră este să-l biruim, nu să fugim sau să protestăm faţă de el. Dar biruirea lui Antihrist nu vine prin modificări legislative, ci prin împlinirea sfinţeniei, prin îmbrăcarea harică în Sf. Treime, prin mărturisirea cu fapta a calităţii tale de creştin. O eventuală prigoană a autorităţilor asupra creştinilor n-ar face decât să întărească adevărata credinţă şi să surpe fariseismul şi formalismul căldiceilor. De altfel, creştinii au exerciţiul prigonirilor din istorie, iar Biserica s-a întărit pe sângele martirilor. Ca să nu mai spunem că, dacă Antihrist vine, asta însemnă că, după el, vine şi Hristos Biruitorul. Ori, să ne speriem că vine Hristos? A protesta de frica lui Antihrist înseamnă  a-ţi arăta slaba credinţă în Hristos, lipsa de cultură teologică şi, finalmente, credinţa căldicică.

6. Nu este lipsită de interes şi problema manipulării acestor CIP-ciripitori de către diverse organizaţii obscure, prin folosirea unor duhovnici renumiţi. În urmă cu câţiva ani, a fost o întreagă frământare naţională prin care credincioşii s-au polarizat între anumiţi duhovnici, doar pentru că unii aşa-zişi „ucenici” doreau orbeşte o legitimare a propriilor apucături teologice, prin manipularea duhovnicilor. E uşor să obţii o „chemare la luptă” din partea unor duhovnici care au suportat prigoana comunistă, prin simpla invocare a unui potenţial pericol dictatorial contemporan. Ceea ce nu vor să ştie ciripitorii teologici care folosesc duhovnicii pe post de „ghioagă” în lupta lor cu închipuiţii vrăjmaşi, este că şi duhovnicii se supun autorităţii Sinodului şi Bisericii, aşa că eventuale luări de poziţie în raport cu statul aparţin Ierarhiei BOR, la nevoie înconjurată de preoţi, duhovnici şi credincioşi, nicidecum unor anarhişti ce se visează reformatori şi sfinţi. Cum însă Ierarhia nu susţine astfel de poziţionări teologice absurde, ciripitorii apelează la duhovnici, pentru o bună imagine la „public”. Din păcate pentru ciripitori, invocarea unor nume duhovniceşti celebre, ba chiar şi punerea de cuvinte măsluite în gura lor, este un excelent instrument de manipulare a credincioşilor mai puţin educaţi teologic, de către aceste obscure organizaţii.

Din fericire, doar iubirea şi urmarea lui Hristos pot învinge, în chip mântuitor, teama faţă de Cezar, Antihrist sau mai ştiu eu ce ciripituri teologice de la capul unora.