În şcoala generală aveam două carii mari la dinţii din faţă şi toţi copiii râdeau de mine, iar profesorii îmi tot recomandau să merg la dentist. Măselele din spate deja începuseră să se carieze, unele erau deja cioturi. Aveam momente în care izbucneam în plâns când mi se întâmplau tot felul de situaţii jenante.

Am mers iniţial la studenţii de stomatologie, la Iaşi, că acolo era gratis, trebuia să plăteşti doar materialul. Au acoperit cu câte o plombă găurile din faţă. Ţin minte şi acum durerea. Am mai încercat să mai scot câte un ciot, să mai pun câte o plombă, când mai erau ceva bani. La un moment dat dintele din faţă a căzut de tot, când am muşcat dintr-un fruct ceva. Am mers la un dentist mai ieftin, a încercat să repare, să pună ceva în loc. Mai mult improvizaţie decât ceva eficient.

Am ajuns la 20 de ani în SUA şi în prima săptămână mi-a căzut dintele din faţă în chiuvetă. Am încercat să desfac ţevile, să caut, prea târziu, era dus pe apa sâmbetei dintele meu fals. Am mers iniţial pe la dentişti pe acolo, mii de dolari costa să repar ce aveam de reparat.

Timp de 6 luni am mers la facultate fără dintele din faţă. Vorbeam şi fără dinte, însă jena lipsei danturii era o îngrijorare constantă, mă gândeam mereu la asta, am dezvoltat un tic, îmi strângeam instinctiv buzele, în speranţa că nu se va vedea. Se vedea, ce naiba, că era ditamai gaura.

Toate interacţiunile mele sociale erau reduse la asta. Toţi vedeau, toţi ştiau. Zâmbeam doar discret, exersam în oglindă diverse poziţii ale buzelor, ale capului, felul în care să vorbesc, să nu se vadă. Întâmplarea face ca în perioada respectivă să trebuiască să cunosc pentru prima dată şi familia extinsă a partenerului meu la acea vreme. Ruşine, neruşine, a trebuit să o fac. Băiatul gay ştirb din est adus acasă la mama şi tata.

Am tot căutat cabinete medicale mai ieftine, am încercat şi la cele care ofereau asistenţă pentru persoane cu venituri reduse, tot era scump ca dracu. Western Dental se numeau, dacă-mi amintesc bine. Nu vorbeam cu nimeni despre dintele meu, pentru că simpla menţionare făcea problema reală. Într-un final, m-am întors în România şi-am găsit un medic să-mi repare dintele, chiar şi în această situaţie cu eforturi financiare considerabile.

Mi-am scos şi măselele cariate între timp. Am mai curăţat din gură, cum s-ar zice. Gingiile se umflă în continuare. Cert e că pentru mine, ca om, dantura şi, mai ales, opiniile celor din jur privind propriul aspect contau, poate, prea mult.

PS: Lipsa unui dinte nu te face mai puţin cetăţean. Lipsa umanităţii te face, totuşi, mai ticălos.