Pentru că am fost amăgiţi, înşelaţi, păcăliţi, de politicieni, afacerişti, angajatori, colegi, etc. Pentru că am obosit. Poate pentru că dacă am fi uniţi în fapt am fi mai greu de condus. Dacă am fi mai educaţi, am fi mai greu de prostit. Dacă ne-am cunoaşte drepturile, am fi mult mai greu de dus cu zăhărelul. 
 
Săptămâna aceasta am găsit încă un capitol unde România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană: la educaţia continuă a adulţilor între 25 şi 64 de ani, unde NU am înregistrat NICIUN progres în ultimii 10 ani, conform Raportului privind starea învăţământului preuniversitar din România 2017-2018. Valoarea indicatorului pentru România este de 1,2%, faţă de media UE28 de 10,8%, departe de ţinta proiectată la o pondere de 15% pentru 2020.
 
Revenind la titlu, sunt surprinsă de tot mai multe declaraţii prin care se desfiinţează ba Inspectoratele Şcolare, ba Poliţia Locală, ba Compania de Autostrăzi, etc. Urmează să desfiinţăm şi ANAF-ul, pentru că oricum nu va mai avea ce colecta în curând, pentru că vom avea taxe zero pe salariul minim. Însă dincolo de instituţii sunt oameni. Sunt acei oameni care muncesc, care se implică, care aduc plus-valoare, pe care nu îi vedem şi pe care, de prea multe ori, preferăm să îi denigrăm laolaltă, prin exemple negative. 
 
Cu siguranţă este mai uşor să distrugi decât să construieşti. Mai ales când deja se urăsc bugetarii cu angajaţii de la privat, statul cu antreprenorii, societatea civilă cu politicienii, tabere în care niciunul din cealaltă tabără nu şi-ar dori să fie. Toţi primim etichete de care este tot mai greu să scăpăm. Politicienii sunt hoţi, bugetarii sunt leneşi, angajaţii de la privat sunt corporatişti, #rezist şi tot aşa. 
 
Vrem digitalizarea statului şi a proceselor de interacţiune cu administraţia publică, însă ele nu se rezumă la o tabletă şi la un mail, ci la baze de date integrate care sunt absolut inexistente acum, la interconexiunea automată a proceselor şi despre un efort de ani de zile pentru reconstituirea la zi a situaţiei. Însă, oamenii sunt componenta cea mai importantă a e-Government. Pentru că toate acele vrafuri de dosare pe care le vedem pe birourile bugetarilor sunt în mare parte doar pe hârtie.
 
Modelul de maturitate digitală pentru e-Government, aşa cum este definit de către Deloitte într-o cercetare recentă are trei verticale fundamentale – oamenii, procesele şi nivelul de pregatire a sistemelor, conform ilustraţiei de mai jos.
 
 
În tot ceea ce priveşte deficitul de competenţe digitale, la nivelul funcţionarilor publici din autoritaţile centrale şi locale din România, vedem în principal trei modalităţi prin care aceste competenţe vor fi dobândite, conform McKinsey.
 
Prin politicile de recrutare – adoptarea politicilor de recrutare a viitorilor angajaţi din sectorul public poate contribui decisiv la rezolvarea acestui deficit. Pentru competenţe tehnice avansate (ex. blockchain, big data, IoT) ruta ”upskilling” (creşterea competenţelor) sau ”re-skilling” (reconversia) nu este practică. Nu în ultimul rând este posibil ca profesionişti talentaţi care sunt în industrii şi companii afectate serios de criza COVID-19 să fie interesaţi de o schimbare rapidă şi tranziţie către sectorul public.
 
Upskilling – în noua societate bazată pe informaţie şi pe cunoaştere, post COVID-19, în societăţile din cadrul EU şi în linie cu conceptul de „life-long-learning”, toţi angajaţii ar trebui să primească periodic pregătire profesională. Pleacăm de la competenţe digitale (MSOffice, suitele de programe Google, suite de programe de tip „Digital Transformation” sau colaborare virtuală, completate în mod necesar cu competenţe de relaţionare, productivitate şi dezvoltare personală, etc., acele competenţe numite generic „soft skills”.
 
Reskilling – autorităţile competente trebuie să evalueze permanent care sunt competenţele care vor deveni redundante în perioada următoare, astfel încât să poate oferi programe de reconversie şi reskilling. Tehnologiile de tip big data şi analiza platformelor de locuri de muncă oferite în diverse ţări şi industrii ale EU oferă date extrem de utile pentru a anticipa nevoile de competenţe viitoare în acele geografii.
 
Sună atât de futuristă agenda de mai sus. Însă, în contextul în care trăim într-un stres mai puternic ca niciodată şi într-o nesiguranţă mai mare ca oricând, sunt teme care ar trebui să ocupe agenda publică şi să devină realitate.
 
O societate care nu cultivă decât stres, decât nervozitate, fără valori şi principii, este o societate care deja a fost cucerită, care deja a predat armele, care este sortită eşecului. Ne dorim aşa ceva? Ne dorm să trăim într-o ciorbă a neputinţei constante sau vrem o schimbare, vrem modele reale? 
 
Ţine doar de noi. Profesionalizarea clasei politice începe cu profesioniştii.