ANM a emis o avertizare Cod galben de ninsori în Capitală şi în alte şapte judeţe din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică o atenţionare cod galben de ninsori moderate cantitativ cu depuneri de strat de zăpadă, valabil în Bucureşti şi în alte şapte judeţe din ţară.

Potrivit ANM, luni, 30 noiembrie între orele 05:00 şi 20:00, în sudul şi estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. 

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi, pe arii restrânse 15…20 l/mp. Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40…45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea. 

Precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare se vor semnala în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei şi în restul Munteniei. Pe litoral vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de luni spre marţi vor predomina ninsorile. 

Meteorologii avertizează că vremea se va menţine deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopţilor şi dimineţilor. 

Judeţe vizate sunt Bucureşti, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Tulcea şi Teleorman. 

meteo
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite