Alexandru Rafila: „E foarte important ca, în perioada următoare, majoritatea spitalelor să primească pacienţi COVID. Sistemul este supraaglomerat”

Alexandru Rafila: „E foarte important ca, în perioada următoare, majoritatea spitalelor să primească pacienţi COVID. Sistemul este supraaglomerat”

Alexandru Rafila, FOTO Arhivă

Alexandru Rafila a afirmat că este nevoie urgentă ca majoritatea spitalelor să primească pacienţi cu SARS-CoV-2, pentru că sistemul este tot mai supraaglomerat. Candidatul care deschide lista PSD la Camera Deputaţilor în Bucureşti a povestit că a fost la Bacău şi acolo au avut ideea de a coordona activitatea pentru ca fiecare spital să primească pacienţi COVID, pe circuite separate.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În primul rând eu cred că sistemul e foarte expus în momentul de faţă, fiindcă această presiune pe care nu pune cineva, dar pacienţii care se prezintă la spital trebuie trataţi, vă daţi seama că orice sistem are o limită. În condiţii de criză, de război, pentru că se poate spune că e un război cu această boală, măsurile sunt excepţionale. În ceea ce priveşte procedurile, dacă au fost îndeplinite sau nu, ele trebuie respectate categoric”, a declarat Alexandru Rafila duminică la Antena 3. 

El a mai spus că „e foarte important ca în perioada următoare, majoritatea spitalelor să primească pacienţi cu acest coronavirus”.

„Am fost în Bacău şi acolo au avut ideea de a coordona activitatea pentru ca fiecare spital să primească pacienţi COVID, sigur pe circuite separate. Dar lucrul acesta trebuie făcut de urgenţă pentru că la cât de supraaglomerat e sistemul, ori se întâmplă ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, ori ajungem la supraaglomerare mai mare”, a completat social-democratul.

Acesta a vorbit şi despre posibilitatea amenajării unor zone suplimentare care pot funcţiona pentru pacienţii COVID.

„Sau să se poată amenaja zone suplimentare care pot să funcţioneze şi să fie la dispoziţia acestor pacienţi. Lucrul acesta trebuie făcut cât mai repede, sperăm să se stabilizeze numărul de cazuri, tot la 10.000 pe zi înseamnă că sunt foarte multe persoane internate, iar spitalele nu mai fac faţă la fluxul acesta mare de pacienţi”, a conchis reprezentantul României la OMS.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările