Zi istorică. Camera Deputaţilor a respins legile PSD care masacrau codurile penale. Nicolicea şi Şerban Nicolae, iniţiatori. Ana Birchall l-a umilit pe Iordache

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a respins azi 7 proiecte de lege care modificau legislaţia penală. Legile zăceau în Parlament de câţiva ani. Printre iniţiatorii proiectelor toxice se numără Eugen Nicolicea şi Şerban Nicolae. În plen, liberalii au acuzat USR că le fură munca. USR a acuzat PNL că a guvernat alături de PSD. Ana Birchall, fost ministru PSD al Justiţiei, i-a bătut obrazul lui Florin Iordache.

UPDATE Ora 16.30 Proiectele au fost respinse definitiv. 

UPDATE Proiectele privesc graţierea unor fapte penale şi posibilitatea executării pedepselor la domiciliu. Liderii PSD, PNL şi USR s-au certat în plen. Urmează votul final. 

Florin Roman (PNL), către USR: Îi rog pe colegi să nu mai fure proiectele altora (PNL a propus ca proiectele PSD să fie puse pe ordinea de zi şi să fie respinse -n.r.), că parcă era fără penali în funcţii publice. Dacă doriţi, dragi tovarăşi, să vorbiţi despre ele, puneţi mâna şi munciţi. 

Alfred Simonis (PSD): L-am rugat personal pe preşedintele Comisei Juridice să le introducă pe ordinea de zi şi eu personal am propus ieri introducerea pe ordinea de zi a plenului. E adevărat, au fost introduse prin consens. Vedem un lider USR supărat că-i moare calul. Unul din calul de călărit al USR e Justiţia. De ce nu vă bucuraţi că respingem nişte iniţiative toxice? PNL vrea ca pedepsele să fie executate în centre spa.  Haideţi să ne punem de acord că toate proiectele pe care o să le găsim în sertarele Parlamentului vor fi repsinse. 

Lucian Stanciu-Viziteu (USR): Una e aceasta asanare legislativă, unde găsim tot felul de creaturi ale PSD ţinute în Parlament, dar ar trebui scoase şi cele bune, cum ar fi proiectul Fără penali în funcţii publice. Mă bucur că PSD a avut tăria să recunoască că a greşit. Totuşi, greşala domnului Şerban Nicolae a fost recompensată cu funcţii înalte. Clegii de la partidul niciodată liberal ne acuză că copiem. Nu noi am guvernat alături de PSD, ci voi. Voi aţi guvernat cu Şerban Nicolae. 

Ioan Cupşa (PNL): Ştiu că cuvântul naţional vă sperie, dragi USR-işti. Vă traduc: însemană să preţuieşti să fii român. Nu vă mai traduc expresia prin noi înşine, e prea mult pentru dvs. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu suntem la fel ca voi. Aţi refuzat guvernarea acestei ţări din calcule meschine, deci nu sunteţi partenerii cetăţenilor. Daţi dovadă de un populism virulent. 

Florin Roman (PNL): Azi nu am fi putut discuta despre repingerea acestor bombe toxie dacă nu ar fi cerut PNL. 

Ana Birchall: Trebuie să remarc: şedinţa e condusă de cine e condusă ( de Florin Iordache -n.r.). Ar trebui să vă cereţi scuze pentru tot răul pe care l-aţi făcut Justiţiei. 

Alfred Simonis (PSD): E important că prin consens am repsins aceste proiecte.

Dan Barna (USR): Înţeleg că toate aceste iniţiative toxice au fost nişte greşeli. În aceste zile, PNL se opune la desfiinţarea Secţiei Speciale. Se ating nişte cote de ipocrizie. Haideţi ca la următoarea şedinţă de BP să punem pe ordinea de zi Iniţiativa Fără Penali în funcţii Publice. Poate aşa va începe lumea să ne creadă că vorbim serios ca Parlament.  

Victor Ponta: Îmi vine să vomit. Vreţi să-i facem o statuie lui Portocală în Parlament? Să acceptăm toate abuzurile? 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite