Zgonea, atac la Antonescu pe Codul Penal: „A semnat, ca preşedinte al Senatului, cele două legi“

Zgonea, atac la
Antonescu pe Codul Penal: „A semnat, ca preşedinte al Senatului, cele două legi“

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea FOTO Mediafax

La scurt timp după ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a revizuit poziţia publică şi a avertizat că formaţiunea sa va vota împotriva amendării Codului Penal, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a reacţionat şi i-a amintit liberalului că a semnat atât Legea amnistiei, cât şi legea care conţinea amendamentele aduse Codului Penal.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Sunt surprins că domnul Crin Antonescu a declarat că nu a fost suficient de bine informat cu privire la modificările aduse Codului Penal, atâta timp cât a semnat, în calitate de preşedinte al Senatului, cele două legi (…) Crin Antonescu poate să-i adreseze o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu prin care să-l roage să retrimită cele două legi la Parlament, pentru a fi rediscutate“,  a declarat Zgonea.

Declaraţiile sale intervin în contextul în care Antonescu i-a recomandat astăzi lui Zgonea să repună în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor Legea Codului Penal şi a anunţat că PNL va vota împotrivă dacă legea va fi întoarsă în Parlament.

„Poziţia mea se menţine, dar informaţiile mele de ieri erau incomplete. Am pornit de la premisa că acest pachet de modificări la Codul Penal, deşi scot demnitarii din categoria funcţionarilor publici, ceea ce este corect, îi menţin totuşi într-o zonă în care pot fi anchetaţi.Trebuie să admit că nu am fost suficient informat. Există riscul ca această interpretare să fie dată, să nu mai poată fi cercetaţi. Îmi asum întreaga responsabilitate, pentru că sunt preşedintele PNL“,  a declarat Antonescu.

Totodată, el i-a sugerat lui Zgonea să repună legea în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

„Îi propun lui Valeriu Zgonea ca, în cazul în care nu a formalizat legea votată în plenul Camerei, să o repună în discuţie în plenul Camerei Deputaţilor, într-o discuţia deschisă. Anumite categorii de demnitari nu sunt funcţionari publici. Voi propune parlamentarilor PNL să respingă toate amendamentele care dau o superimunitate“, a conchis Antonescu.

Materiale pe aceeaşi temă:

Crin Antonescu, despre Codul penal: Ieri am fost informat greşit. Îi propun lui Zgonea să repună legea în dezbatarea plenului. PNL va vota împotrivă

Preşedintele PNl, Crin Antonescu, i-a recomandat astăzi lui Valeriu Zgonea să repună în plenul Camerei Deputaţilor dezbaterea la Legea Codului Penal. Antonescu a anunţat că PNL va vota împotrivă dacă legea va fi întoarsă în Parlament de preşedintele Traian Băsescu. Totodată, liderul PNLadmite că reacţia ambasadelor străine este una corectă:"Au motive să se îngrijoreze", a spus Crin Antonescu.

Ponta, după scandalul Codului Penal: Reacţia Ambasadei SUA a fost greşită. Am ştiut de Legea amnistiei. Crin s-a lăsat singur în offside

Victor Ponta a declarat astăzi că proiectul la legea Codului Penal trebuie rediscutat. Ponta a cerut aviz din partea Ministerului Justiţiei şi spune că va trimite legea la Comisia Europeană, înainte de a o vota în Parlament. Totodată, premieurl îl sprijină pe Lucian Bolcaş pentru funcţia de judecător al CCR.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: