Intrat în conflict cu Senatul roman şi cu Pompei, Iulius Cezar trece Rubiconul. Întrebat de comandanţii Legiunii a XIII-a Gemina, dacă este bine ce a făcut, Cezar le răspunde, în stilul lui simplu, concis: „Alea iacta est“, adică „Zarurile au fost aruncate“.

Expresia „A trece Rubiconul“ înseamnă a încălca o Lege, o interdicţie. Ce anume se poate petrece după această încălcare se rezumă la două alternative: 1) Cel ce a încălcat-o va fi sancţionat, trimis la închisoare sau chiar executat; 2) Cel ce a încălcat-o are câştig de cauză, ca forţă, şi anulează Legea interdicţiei trecerii Rubiconului, de la nord la sud, sau invers. Încălcând Legea, Cezar a avut câştig de cauză, ca general genial şi astfel de la Republica romană s-a ajuns la Imperiul roman. Altfel spus, prin anarhia războiului, de la Republică s-a ajuns la Imperiu şi la Dictatură.

Aici, ridică probleme expresia „Zarurile au fost aruncate“. Ea este folosită atunci când cineva (inclusiv Cezar) se află într-o situaţie complicată, în care nu ştie ce decizie să ia. Oricare decizie este însoţită de riscuri, întrucât viitorul este imprevizibil. Mai ales dacă este încălcată o Lege, viitorul nu mai poate fi unul previzibil şi necesar. Viitorul intră în regimul posibilului şi al probabilului. Aici intră în joc hazardul, numit şi accident, iar popular, întâmplare. Or, dacă o întâmplare este favorabilă unei acţiuni şi unui subiect, ea se numeşte noroc, iar dacă este nefavorabilă, aceeaşi întâmplare se numeşte nenoroc. Cu al său „Alea iacta est“, Cezar acceptă bivalenţa noroc-nenoroc, iar soarta lui şi a Imperiului va fi una norocoasă, până la un punct. 

Este cunoscut enunţul potrivit căruia „Istoria se repetă“. Istoricii serioşi sunt de acord şi ei cu acest enunţ, dar fac precizarea că „Istoria se repetă, dar niciodată în acelaşi fel“. Se repetă unele structuri adânci, dar evenimentele ei concrete sunt variate şi variabile, şi nu au cum să se repete aidoma. O astfel de structură fundamentală o formează regimurile politice, care în esenţă sunt trei: Democraţia, Dictatura,  Anarhia. În textele noastre anterioare am mers pe ideea că România de azi se află în tranziţie. Democraţia, care trebuie să se dezvolte, chiar şi împotriva „democraţiei socialiste“, se află la mijloc. Ea este însoţită şi pândită de două pericole: de Anarhie, care poate fi plasată la stânga, şi de Dictatură, care poate fi plasată la dreapta. În ţara noastră, reprezentantul unei Dictaturi virtuale este azi Liviu Dragnea. Anarhia, ca revoltă, este susţinută de „mişcările străzii“, de o parte din mass-media şi de alte forţe.

Paradoxal este faptul că şi Dictatura virtuală a PSD-ALDE este o sursă de anarhie. Toate OUG-urile concepute până acum de Tudorel Toader sunt tentative de a trece Rubiconul Legilor existente, înainte de a deveni dânsul ministru al Justiţiei, deci ministru al lui Liviu Dragnea. Urmează să vedem ce este cu acest „buchet“ dezordonat de OUG-uri, din care una „repară“ ceea ce precedenta ei a stricat.

PS-1. Avem şi o legătură directă între jocul de zaruri, zarurile lui Cezar şi zarurile juridice. Un jurist isteţ a observat, la momentul oportun pentru Liviu Dragnea, că faimoasa „Comisie a celor 5 judecători“ nu este legală, pentru că „la sorţi“, adică la „zaruri“, au fost traşi doar 4 din cei 5 membri. Juristul putea considera că cel de al cincilea este Cezar, adică Şeful, Preşedintele etc., iar decizia finală o ia majoritatea membrilor, adică 3/2. Dar nu merge aşa în democraţia pesedistă. Probabil că se va trage la sorţi (la zaruri) până când toţi cei cinci vor fi de partea sorţii lui Dragnea, iar cu această ocazie va fi clară şi soarta poporului român în Europa şi în Lume.

PS-2. Ieri, 24 februarie, a avut loc o amplă „mişcare a străzii“ în aproape toată ţara. Am urmărit cu atenţie felul în care această mişcare populară este reflectată la TV-urile din ţara noastră. Informaţiile cele mai puţine au fost date la TVR. Numindu-se formal „post naţional“, acesta a devenit un „post“ al impostorului Liviu Dragnea şi a celor de o seamă cu el. Şi asupra acestei teme voi reveni.