Faptul că, la alegerile europene din mai, am adoptat tactici diferite de reînnoire a mandatelor nu diminuează cu nimic solidaritatea noastră politică. Cu acel prilej, am criticat-o în câteva rânduri, în mod nedrept. Nu a răspuns cu aceeaşi monedă. Regret acele atacuri şi retrag afirmaţiile făcute, uneori, în pripă.

Ideile susţinute de Monica în pre-campania de acum reprezintă o abordare consistentă a mizei alegerilor pentru Cotroceni: e vorba despre păstrarea sprijinului politic pentru instituţiile statului de drept, după atacurile la care au fost supuse de către USL şi succesorii nefastei alianţe, Ponta şi Tăriceanu. Regăsim astfel şi miza sincronizării noastre cu celelalte state-membre din UE: fără domnia legii, prosperitatea nu e posibilă - acesta mi se pare a fi miezul campaniei făcute de Macovei, în perfect acord cu angajamentul ei politic de până acum, ca şi cu felul în care înţeleg, la rândul meu, politica în activitatea cotidiană din PE. Susţin, altfel spus, o candidatură cu o certă dimensiune europeană.