Raportul - adoptat cu 36 voturi „pentru“, 4 „împotrivă“ şi o abţinere - cere miniştrilor membri JAI să „adopte o decizie rapidă în favoarea admiterii Bulgariei şi României ca membri cu drepturi depline în Spaţiul Schengen. Totodată, s-a subliniat faptul că un demers în două etape - mai întâi încetarea controalelor la frontierele interne terestre şi maritime, urmată de stoparea controalelor la frontierele externe - ar ridica o serie de riscuri şi ar putea avea un impact negativ asupra viitoarei extinderi a Spaţiului Schengen, În această cauză, decizia ar trebui să privească o singură măsură legală. În acelaşi timp, europarlamentarii cer miniştrilor din JAI să decidă şi în privinţa aderării Croaţiei la Spaţiul Schengen imediat după ce ţara va fi îndeplinit criteriile necesare“.

Frumos spus şi în conformitate deplină cu constatarea că cele două ţări, Romania şi Bulgaria, îndeplinesc pe deplin condiţiile tehnice pentru admiterea în Spaţiul Schengen. Problema este că această constatare nu este nouă. A fost repetată exact în aceşti termeni de toate instituţiile europene cu atribuţii în domeniu (prima oară, Parlamentul European s-a exprimat în acest sens în iunie 2011 prin vocea raportorului Carlos Coelho de la PPE), la fel Comisia Europeană prin poziţiile publice ale Preşedinţilor Barroso şi Juncker. Şi tot degeaba, deoarece, chiar dacă asta nu scrie nicăieri, voturile finale ale reprezentanţilor Statelor Membre se dau exclusiv pe criterii politice şi pe baza configuraţiilor de interese şi alianţe din marile jocuri europene.

Aici lucrurile par să se complice teribil de tare pentru România în timp ce, discret şi într-un mod extrem de eficient, drumul vecinilor bulgari pentru intrarea în Spaţiul Schengen şi în Zona Euro pare să devină autostradă deschisă şi fără prea multe obstacole în perspectivă.

Dar există asemenea obstacole în calea României? Da, evidente şi incontestabile, utilizabile ca atare ca motivaţie imediată pentru orice tip de vot negativ în ce priveşte admiterea ţării noastre în Spaţiul Schengen sau măcar punerea pe agenda JAI a problemei. Căci, nu uitaţi, vom avea săptămâna viitoare două documente foarte dure la adresa statului de drept în România, ambele critice, ambele crescând la un nivel aproape intolerabil presiunea asupra oficialilor noştri, obligaţi acum să se refugieze în cea mai nefericită postură posibilă, de a da explicaţii şi de a reacţiona cumva la şirul de şuturi în fund care continuă cu remarcabilă şi neliniştitoare constanţă.

A fost o clipă de ezitare, atunci când se spune că, prezent la Strasbourg, preşedintele Iohannis ar fi vorbit cu câţiva dintre înalţii oficiali europeni pentru a amâna puţin decizia finală asupra prezentării Rezoluţiei care urma să condamne situaţia din ţara noastră, argumentând că va avea discuţii cu partidele politice şi va încerca oprirea procesului de modificare a legilor justiţiei şi Codurilor. N-a reuşit să le convingă. Chiar dimpotrivă, reprezentanţii PSD-ALDE au adoptat pe mai departe măsuri din categoria catalogată la Bruxelles drept „încercare de subordonare politică a justiţiei“, Adică, printre altele, încercarea de recuzare a procurorului general şi refuzul explicit şi repetat de a aplica în totalitate recomandările Comisiei de la Veneţia şi cele ale GRECO.

Sigur că, din nou şi din nou, oficialii de la Bruxelles vor repeta argumentul utilizat de atâtea ori cum că asemenea materiale critice şi rezoluţii dure nu sunt nicidecum îndreptate împotriva României, ci au ca menirea de a fi tot atâtea formule de atenţionare la adresa guvernanţilor care ar trebui, pentru a evita procesul de sancţiuni, să facă schimbările legislative indicate. Numai că, până în acest moment, guvernanţii noştri nu dau semne că i-ar interesa ce s-ar putea întâmpla pe viitor aşa că victima sigură va fi România şi consecinţele le va suferi poporul român, în ansamblul său.

E nedrept, dar aşa stau lucrurile şi, ca urmare, se deschide din ce în ce mai clar perspectiva intrării în procesul de sancţiuni, primul pas predictibil fiind o decizie a Comisiei Europene de trimitere a României în faţa Curţii Europene de Justiţie, aşa cum, de altfel, anunţa cu o lună în urmă Frans Timmermans, vicepreşedintele executivului european. Ceea ce înseamnă, în parlel, o adâncire a ceea ce se întâmplă deja de luni bune, adică o pierdere accentuată de credibilitate a României ca actor instituţional. Nimic nou, veţi spune. Aşa e, numai că acum, fapt fără preceent în cutumele europene, ne prezentăm în faţa tuturor ca ţara care, peste o lună şi jumătate, preia Preşedenţia rotativă a Consiliului UE şi, în paralel, are primele trei personaje din ierarhia politică internă (Iohannis, Tăriceanu, Dragnea) ameninţaţi cu procese penale sau în diverse etape ale unor acţiuni judiciare. Plus toate celelalte scandaluri pe care le ştiţi atât de bine.

Urmează consecinţele. Cele directe şi, mult mai importante, cele care se vor dezvălui după va fi dezvăluit sistemul sancţiunilor economice cadrului bugetului multianual al UE.

O situaţie ciudată care nu face decât să contribuie la creşterea neîncrederii şi suspiciunilor partenerilor noştri europeni care, iată, încep să redacteze (exact cum a fost cazul Poloniei şi Ungariei) avertismente din ce în ce mai serioase şi pe un ton ultimativ. Nu vă faceţi iluzii că, odată auzite acum, ele vor ajunge în arhive şi vor fi uitate. Dimpotrivă, se va auzi despre ele foarte mult şi foarte des deoarece sunt mană cerească pentru campania de europarlamentare din majoritatea Statelor Membre din Uniunea Europeană.

Deja au apărut discursurile despre nevoia de a apăra bugetul european de actele de corupţie precum cele din ghiciţi dvs. care ţară poziţionată din nou ca ţintă perfectă. Şi, exact în acest moment, ai noştri de acasă fac tot ce pot să le demonstreze celor de la Bruxelles că nu vor respecta recomandările Comsiei de la Veneţia şi nici cele ale GRECO.

Foarte bine, urmează consecinţele. Cele directe şi, mult mai importante, cele care se vor dezvălui după va fi dezvăluit sistemul sancţiunilor economice cadrului bugetului multianual al UE. Puţin le pasă guvernanţilor noştri? Atunci de ce să-i condamnăm pe alţii că s-ar putea să nu le mai pese?

Ăsta este riscul. Este sistemic şi foarte grav. Nu e vorba despre viitorul unora sau altora dintr politicienii români. E vorba despre sancţionarea cu totul nemeritată a unui popor întreg care-şi vede compromise şansele şi credibilitatea. Nu e nici drept, nu e nici normal. Numai că, iată, în loc de altceva, asta este imaginea europeană a României la ceas festiv de Centenar.