Morţii se vor număra şi se vor plânge mai târziu, iar victimele colaterale, apărute în urma luptei cu virusul ucigaş, îşi vor spune poveştile dramatice abia când în ţară va fi ceva mai multă linişte. Doar dacă trecutul nu va fi îngropat adânc, iar autorităţile sau mass-media îşi vor mai aminti de această perioadă.

Invazia militară declanşată de către Rusia în Ucraina, din ordinul preşedintelui Vladimir Putin, a adus la graniţele României un alt război. Mult mai dur şi mai nemilos. Un război cu arme care distrug vieţi şi zdrobesc clădiri într-o singură secundă, un război care desparte familiile şi le alungă din propriile locuinţe, un război cu sânge, cu victime întinse pe caldarâm, cu centrale nucleare şi cu bombardamente. Şi cu foarte mulţi refugiaţi. Un război care a trecut halatele albe, imaculate în plan secund şi a adus în prim plan hainele militare pe care tronează însemnele naţionale.

În acest context, cu ameninţarea războiului la graniţă, România se pregăteşte să intre starea de criză. Conform informaţiilor vehiculate pe surse, Guvernul condus de generalul Nicolae Ciucă pregăteşte modificarea legii pentru securitatea şi apărarea ţării, proiectul fiind pe circuitul de avizare. Astfel, situaţia de criză ar urma să fie instituită la propunerea ministrului Apărării, va trebui să fie avizată de premier şi va fi introdusă printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Cei doi ani în care pandemia de coronavirus a întors pe dos vieţile oamenilor ar fi trebuit să vină la pachet cu nişte lecţii foarte importante pentru cei care se află la butoanele puterii. Lecţii privind gestionarea momentelor de criză, comunicarea deciziilor cu impact negativ în rândul cetăţenilor, empatia şi conexiunea cu poporul sau propulsarea în fruntea ministerelor „vârf de lance” a unor personaje care inspiră o încredere cât mai mare.

Or, boicotarea alegerilor parlamentare din decembrie 2020 de peste 70% din populaţia ţării, precum şi prăbuşirea încrederii cetăţenilor în toţi factorii de decizie ai ţării, de la preşedintele României, la premier, preşedinţii de partide politice etc, demonstrează faptul că aceste lecţii nu au fost învăţate, iar guvernanţii au trecut cu tancul peste toate aşteptările electoratului. Lecţiile crizei pandemice nu doar că nu au fost învăţate, ci se mai şi repetă. Iar România a păşit în noul război cu un sociolog plasat în fruntea ministerului Apărării. Astfel că, un aventurier în „meandrele apărării şi securităţii naţionale” va decide când şi cum va fi instituită STAREA DE CRIZĂ. Cum s-a ajuns aici?

  • De la preluarea guvernării de către PNL şi instalarea „Guvernului Meu” la butoanele de la Palatul Victoria, Klaus Iohannis a avut trei obsesii: ministerul Apărării, Externelor şi cel al Justiţiei. Destrămarea coaliţiei de guvernare formate în jurul PNL şi USR, şi aducerea PSD la guvernare a marcat şi o schimbare fundamentală în privinţa triadei prezidenţiale: Iohannis a cedat în mod misterios ministerul Apărării – care a ajuns în patrimoniul PSD;

 

  • Klaus Iohannis şi-ar dori ca generalul Nicolae Ciucă să preia şi şefia PNL. Dacă premierul va reuşi să gestioneze foarte bine războiul de la graniţa ţării, liberalii s-ar putea să îl privească pe Ciucă ca pe un „Eliberator” –  cel care îi va scăpă de Florin Cîţu – şi îi vor ierta lui Iohannis amestecul în alegerile interne de anul trecut;

   

  • Dacă ministerul Apărării era păstrat de către PNL, foarte probabil, acesta ar fi fost revendicat de o filială puternică din rândul liberalilor. Care ar fi folosit acest portofoliu ca pe o armă în lupta internă pentru putere. În acest context, nu este exclus ca un ministru al Apărării provenit din rândurile PNL să fi început să scormonească imediat prin dulapurile lui Nicoale Ciucă;

 

  • Marcel Ciolacu, la rândul său, a dorit din start să cultive o relaţie foarte bună cu generalul Ciucă. Or, numirea unui PSD-ist cu un profil puternic la ministerul Apărării risca să genereze o competiţie pentru imagine între acesta şi generalul Ciucă (vezi competiţia Arafat – Gheorghiţă sau Arafat – Rafila), o situaţie care l-ar fi deranjat foarte mult pe general;

   

  • Marcel Ciolacu, deşi este preşedintele PSD, a anunţat că nu este interesat de o candidatură la alegerile prezidenţiale din anul 2024. Astfel că, lista PSD pentru posibili prezidenţiabili este complet deschisă. Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO, este vehiculat tot mai des ca fiind unul dintre numele care s-ar înscrie pe această listă. Or, numirea unui ministru al Apărării care să folosească contextul războiului din Ucraina ca pe rampă de lansare i-ar fi afectat interesele electorale ale lui Mircea Geoană (a se vedea umilinţa aplicată de Mircea Geoană lui Vasile Dâncu la conferinţa organizată cu ocazia reuniunii miniştrilor apărării din ţările alianţei, la Bruxelles).

Teoretic, în acest moment, toţii actorii implicaţi în acest troc par a fi într-o situaţie de tip win-win. Nicoale Ciucă străluceşte în lumina reflectoarelor, fără să fie eclipsat de insipidul ministru al Apărării, Vasile Dâncu, iar PSD şi-a asigurat un aliat extrem de puternic atât la Palatul Cotroceni, cât şi la cel de la Victoria.

Însă, situaţia se poate întoarce oricând împotriva acestora. Astfel, dacă Nicolae Ciucă continuă să se joace în continuare prea mult de-a ministrul Apărării din umbră şi uită că atribuţiile lui sunt acum bugetul, pensiile, salariile, cifrele, macroeconomia, deficitul, rectificarea bugetară, PIB-ul etc, s-ar putea să se trezească cu o guvernare eşuată. Intr-un stat eşuat.

De asemenea, Marcel Ciolacu pare că a uitat că PNL, partidul care a instituit în România starea de urgenţă şi starea de alertă, este acum într-o situaţie dezastruoasă din punct de vedere electoral. Şi că nu înţelege că toate consecinţele negative care vor decurge din instituirea strării de criză vor fi decontate în primul rând de către PSD.

În plin război la graniţă, când statutul de ţară membră NATO este cel mai important atu, România defilează cu un aventurier la ministerul Apărării. Instalat în fruntea acestui minister cheie pentru contextul în care ne aflăm în urma unui troc între Klaus Iohannis şi PSD. Un aventurier care va avea, însă, puterea să ceară instituirea STĂRII DE CRIZĂ în România.