Mă văd nevoit să mă repet: grupul acesta nu este organul guvernului Orbán. Văd prea bine că acest guvern nu se apropie de România, pentru mulţi conaţionali de-ai mei asta fiind motivul unei mîndrii naţionale deplorabile, dar faptul că dă bani acestei iniţiative nu înseamnă că oamenii de ştiinţă susţin „linia” FIDESZ. Pe de altă parte, am amintit umorul lor pentru a semnala că nu sunt frustraţi. În contrapartidă, Dl. Morariu îmi citează un lung pasaj despre Istoria Transilvaniei publicată în 1986.

 

Dar trebuie să înţeleagă atît Dl. Pop, cît şi Dl. Morariu că „Trianon 100” nu este o echipă de fotbal care o să spună „adevărul” despre Trianon şi o să intre victorios în vestiar. Exact asta este problema cu maghiarii de care se tem domnul rector şi domnul publicist; pe de altă parte văd că asta este problema cu ei înşişi. Nicio înţelegere de care îi e dor Dlui Morariu cînd face aluzie la împăcarea franco-germană nu e posibilă cu o asemenea mentalitate. Trianonul este un fapt istoric, aşa cum şi apartenenţa Transilvaniei, a Banatului şi a Partiumului la România este un fapt istoric. Despre punctele nevralgice e de datoria noastră să discutăm, dar cu destinderea şi obiectivitatea pe care o putem atinge. Fără această dorinţă de obiectivitate riscăm să devenim veritabili luptători, exact ca şi cei pe care-i criticăm. Trebuie să ne ocupăm cu toate miturile şi prejudecăţile, nu numai cu cele care nu ne plac.

De aceea cred că este o greşeală din partea Dlui Morariu să-mi amintească de nu ştiu ce eveniment care nu i-a plăcut. Vom ajunge în apropierea normalităţii numai dacă nu intrăm în tranşeele pline de noroi şi de lături generalizînd nepermis. Or, mi se pare că atît Dl. Pop, cît şi Dl. Morariu vorbesc cu un elan luptător. De ce, pentru numele lui Dumnezeu? Dacă adevărul este atît de evident, cum pot fi atît de nesiguri şi de vulnerabili? Un „istoric imens”, cum îl numeşte Dl. Morariu pe Dl. Pop, se cunoaşte, astăzi, exact datorită faptului că nu flutură vreun drapel. 

Avem nevoie de priviri prudente.