Senatorii României (I)
0Ce înţelegem despre conducătorii noştri, la prima citire a CV-urilor lor oficiale de pe site-ul Parlamentului, cel puţin. Mai jos sunt reacţiile şi comentariile lui George Butunoiu, project architect Politoscop, la citirea acestora.
Parlamentul României 2016-2020: Senatorii (în funcţie la momentul analizei, octombrie 2020) partea I, în ordine alfabetică.
1965 (55 ani) - Senator USR 2016-2020
O carieră academică "de modă veche", curată, clară, la vedere, cu doctorat “Summa cum Laude” luat la 30 de ani. Şi nu oriunde, ci la Paris, în Ştiinţele Limbajului la École des Hautes Études en Sciences Sociales, cu numeroase cărţi şi alte publicaţii, vorbitor elevat de mai multe limbi străine. Profesor şi conducător de doctorate serioase la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, fost ambasador şi ministru al Culturii, membru al Uniunii Scriitorilor... Cred că domnul Vald Alexandrescu se simte complexat în Parlament, printre doctorii şi academicienii de la Academia de Poliţie şi de la Academia de Informaţii, însă datoria faţă de ţară îl obliga să stea şi să sufere...
1948 (72 ani) - Senator PSD 2016-2020
Altă cariera academică "de modă veche", curată, clară, la vedere, cu doctorat în chimie luat la 35 de ani, conducătoare de doctorat la 48, cu activităţi de cercetare, ba chiar şi cu un brevet de invenţie. Decan şi rector în mai multe rânduri la Institutul Politehnic din Bucureşti, apoi parlamentar de peste 25 de ani. Nu spune nimic despre limbile străine în CV, probabil şi pentru că în vremurile acelea învăţai doar rusă la şcoală.
1958 (62 ani) - Deputat UDMR 2016-202
Unul dintre cei câţiva “parlamentari-fantomă” din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsul. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsul, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocial. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respectă măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-şi CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli…
1965 (55 ani) - Senator PSD 2016-2020
Doamna Emilia Arcan este Cetăţean de onoare al comunei Crăcăoani din judeţul Neamţ, singurul politician român care a primit această cinste până acum! Ca şi alţi parlamentari, doamna Emilia Arcan a considerat la început că liceul este doar pentru tocilari, aşa că după şcoala generală s-a dus direct vânzătoare la o Alimentară, vreo 10 ani. Probabil că a avut o revelaţie într-o zi, privind salamurile şi telemeaua, şi s-a decis să facă şi liceul, totuşi, pe care l-a terminat la 24 de ani. Dar, odată ce a muşcat din carnatul cunoaşterii, doamna Emilia Arcan a prins gustul şi nu s-a mai oprit! A făcut o facultate privată la Iaşi, după 10 ani şi-a luat şi un master, tot acolo, după care certificatul de absolvire de la Euro Best Team! Şi, desigur, şi pe cele de la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza-Bucureşti şi de la COLEGIUL NAŢIONAL DE APĂRARE, UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE CAROL I, ca să fie şi dânsa în rândul lumii bune. Lucrează ca economistă prin câteva locuri, după care preşedintă a Consiliului Judeţean Neamţ, deputat. Doamna Emilia Arcan a uitat să-şi treacă în CV limbile străine învăţate la Crăcăoani, dar sperăm că o va face în legislatura următoare, acum că i-am atras atenţia asupra acestei scăpări.
1958 (62 ani) - Senator PSD 2016-2020
Lucrurile sunt destul de clare pentru domnul Viorel Arcaş: face facultatea de ştiinţe economice la vremea ei, apoi 20 de ani la o fabrică din Mediaş, unde a luat-o de jos şi a ajuns director, după care senator de aproape alţi 20 de ani. Ca să nu se simtă complexat faţă de distinşii săi colegi, domnul Arcaş îşi ia şi dânsul un doctorat, când era deja în Parlament, însă nu spune unde. În rest, căsătorit, 1 buc. copil, franceză...
1963 (57 ani) - Senator PSD 2016-2020
Cel mai interesant profil de parlamentar din câte mi-a fost dat să văd până acum: fără liceu, dar totuşi cu un Certificat de calificare Seria A Nr.124027/Nr.52/1982, şi încă unul obţinut la 41 de ani, Certificatul de absolvire al cursului de calificare Seria B 010118/Nr.1004/24.02.2004. Nu ştim ce face până la 30 de ani, dar apoi lucrează ceva în "domeniul panificaţiei", poate chiar brutar în comuna sa, "Şura MAre", al cărei primar ajunge până la urmă. Şi stă acolo 20 de ani, până vine la Bucureşti ca deputat ca să facă transferul de know-how de la Şura Mare către toată ţara, şi poate chiar dincolo de EA...
1949 (71 ani) - Senator PMP 2016-2020
Unul dintre cei câţiva “parlamentari-fantomă” din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsul. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsul, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocial. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respectă măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-şi CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli…
1960 (60 ani) - Senator PSD 2016-2020
Trebuie să mai cercetez puţin, ca să nu fac afirmaţii fără acoperire, dar e aproape sigur că domnul Niculae Bădălău e cel mai învăţat dintre parlamentari, din toate timpurile! După cum reiese din socotirea numărului său de diplome: trei facultăţi, trei mastere şi un doctorat! Inginer constructor, apoi încă o facultate la Institutul Agronomic, dreptul la Bioterra când era deja deputat, mastere pe bandă rulantă, un doctorat nu se ştie unde. Foarte vorbăreţ domnul Niculae Badalau când e vorba despre colecţia sa de mastere şi doctorate, însă foarte discret când este să aflăm dacă a lucrat pe undeva şi ce. CV-ul său profesional începe la vârsta de 40 de ani cu jobul de prefect la Giurgiu, apoi deputat. Domnul Niculae Badalau vorbeşte engleză şi franceză şi poate conduce orice pe drumurile publice, de la motoretă la tractoare şi camioane mari cu remorcă. Are şi o activitate publicistică intensă, precum remarcabilă lucrare enciclopedică "Corupţia în administraţia publică - Corupţia şi descentralizarea în administraţia publică locală".
1968 (52 ani) - Senator PNL 2016-2020
Domnul Viorel Riceard Badea e atât de mândru de funcţia sa de Preşedinte al Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti de acum 30 de ani, pe care a onorart-o timp de un an de zile, încât şi-a trecut asta de două ori în CV, ca să fie sigur că nu o ratează nimeni. Facultatea de Litere cu specializarea pe italiană i-a deschis domnului Viorel Riceard Badea un culoar către norocul în viaţă. La scurt timp după facultate ajunge prin Guvern şi în Parlament, şi acolo rămâne de o viaţă, pe ce se găseşte, cel mai mult plăcându-i să fie senator, se pare, fiindcă e aici de 12 ani.
1976 (44 ani) - Senator PMP 2016-2020
Domnul Dorin Valeriu Bădulescu a participat la două seminare în 2010 şi la încă unul în 2011! Mai mult, are chiar şi o diplomă de la SC Mondo Consult SRL şi una de la SC Pro Training Intens SRL! Ăsta pe lângă doctoratul militar de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. Astfel înarmat, domnul Dorin Valeriu Bădulescu îşi face propriile firme de avocatură şi de mediere, care-l propulsează direct către un job de senator, în comisia vorbitorilor de engleză şi franceză.
1971 (49 ani) - Senator PSD 2016-2020
Domnul Florian Dorel Bodog ştia din totdeauna că se va face doctor când va fi mare, aşa că începe cu liceul sanitar, apoi Facultatea de Medicină şi Farmacie, doctorat la 30 de ani, toate la Universitatea din Oradea. Universitate pe care ajunge să o şi conducă din scaunul de decan, de aproape 10 ani, uneori în paralel cu funcţii înalte în administraţia centrală a statului, după cum băteau vânturile politice. Vorbeşte engleză şi franceză, după propria evaluare.
1968 (52 ani) - Senator PSD 2016-2020
Domnul Emanuel Gabriel Botnariu are un certificat de Competenţă în Îngrijiri la "Domociliu" Vârstnici. Şi nu unul oarecare, ci chiar din America! A făcut medicina, dar nu se ştie unde, după care domnul Emanuel Gabriel Botnariu începe să colecţioneze certificate de absolvire, de pe unde se dădeau. Doctor la spitalul din Fălticeni, apoi director la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Bălăceanca Ilfov, la Direcţia Educaţie Cultural-Sportivă şi Îngrijiri Comunitare Voluntari şi la Societatea Medicală “Sfânta cuvioasă Parascheva“ Voluntari s.r.l., ceva prin administraţie şi apoi deputat cu limba engleză în CV.
1964 (56 ani) - Senator PSD 2016-2020
Domnul Tit Liviu Brăiloiu a considerat că nu merităm să ştim cine este şi ce a făcut, aşa că nu şi-a pus CV-ul pe site-ul Parlamentului, însă cineva a scris despre dânsul pe Wikipedia. La 35 de ani face "dreptul" la o universitate privată care nu mai există, şi probabil că nici nu a existat vreodată cu adevărat. Apoi începe o navetă între Constanţa, de unde e dânsul, şi Oradea, ca să facă un master acolo, cele din oraşul său sau din Bucureşti neridicându-se la înălţimea aşteptărilor sale, se vede treaba. Apoi se pune serios cu burta pe carte şi nu se mai opreşte din învăţat: Colegiul Naţional de Afaceri Interne la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Naţional de Apărare al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol l” în domeniul Ştiinţe militare, Institutului Naţional de Administraţie, Şcoala Naţională de Antrenori etc. Cât despre activitatea domnului Tit Liviu Brăiloiu, Wikipedia e mai discretă: director general la Complex Palas Pelican SA din Mamaia, şi e de presupus că a rămas în domeniu până a schimbat joburile din turism pe unul de deputat.
1975 (45 ani) - Senator Independent 2016-2020
O carieră academică solidă şi clară, cu doctorat în matematică la 27 de ani la Babeş-Bolyai, unde a făcut şi facultatea. Face cercetare, publică. Cariera rapidă la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Profesor la 34 de ani şi de aproape 10 ani rector, de la vârsta de 37. Un CV cu greşeli, dar presupun că l-a dat vreunui student să-l facă, şi acesta s-a răzbunat subtil pe dânsul, din cine ştie ce motive...
1956 (64 ani) - Senator PNL 2016-2020
Dacă domnul Romulus Bulacu şi-ar mai căuta un job, ar găsi foarte repede, pentru că are genul de CV care place multor angajatori. E foarte specializat pe domeniul său, textilele, în care a făcut şi facultatea, doctoratul, şi a lucrat apoi toată viaţa, de la inginer stagiar şi până la manager şi administrator al celei mai importante firme din România în domeniul său, cu sute de angajaţi şi zeci de milioane cifră de afaceri. Dar domnul Romulus Bulacu nu-şi va mai căuta vreodată de lucru, se pare...
1975 (45 ani) - Senator PSD 2016-2020
Când îmi cad ochii pe un CV de acest fel, primul cuvânt care îmi trece prin minte este cel de impostor. Ascunde tot ce se poate, doar-doar vor crede cei care citesc altceva despre dânsul. "Licenţiat în Management – Economist", de pildă. Nu spune unde, aşa că eu nu cred o iotă că există vreo legătură între aceste trei cuvinte şi domnul Ionel Daniel Butunoi. "2001 – prezent, Administrator firmă", la fel. Cred că nu minte doar atunci când scrie că a fost Preşedinte "eecutiv" Tecuci. Cât despre "limbi străine: engleza", am eu reprezentarea mea asupra englezei pe care o vorbeşte domnul deputat, după 30 de ani de experienţă în recrutare...
1967 (53 ani) - Senator PNL 2016-2020
Pare o performanţă să faci un liceu de informatică la Iaşi, o facultate de inginerie la Politehnica din acelaşi oraş, şi apoi să lucrezi contabil la SC. Danadi Prodcom SRL din Suceava. Dar contabilitatea domnului Constantin-Daniel CADARIU trebuie să fi fost cu totul şi cu totul remarcabilă, fiindcă faima i s-a dus până la Bucureşti. De la Danadi Prodcom SRL a fost angajat direct ca expert în corpul de control al Ministrului de Interne şi al Reformei Administrative! După ce a controlat ce era de controlat, se întoarce contabil la SC. Danadi Prodcom SRL din Suceava, apoi iarăşi i se duce faima până în sferele cele mai înalte, pentru că este chemat de această dată să ne conducă din scaunul de senator. Cât despre limbile străine, probabil vom citi ceva în CV-ul din următoarea legislatură.
1953 (67 ani) - Senator PNL 2016-2020
Unul dintre cei câţiva “parlamentari-fantomă” din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsul. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsul, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocial. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respectă măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-şi CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli…
1956 (64 ani) - Senator PSD 2016-2020
Unul dintre cei câţiva “parlamentari-fantomă” din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsul. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsul, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocial. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respectă măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-şi CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli…
1962 (58 ani) - Senator PNL 2016-2020
Domnul Mircea Vasile Cazan urmează liceul pedagogic de învăţători la Sibiu, apoi se răzgândeşte şi face inginerie geologică la Iaşi. Lucrează puţin pe la gaze, nu-i place, şi se răzgândeşte iarăşi, angajându-se ca programator la Sibiu. Nici asta nu e pe gustul său, şi se face antreprenor în ceva, nu se ştie ce, după care direct preşedinte şi director general la regia Radiocomunicaţii SA – doar cei care l-au pus acolo ştiind de ce. Nici acolo nu-i mai place, schimba iarăşi, dar se pare că şi-a găsit în sfârşit locul în viaţă: parlamentar deja de 12 ani...
1971 (49 ani) - Senator PSD 2016-2020
Domnul Robert Cazanciuc face Facultatea de Drept la Universitatea din Bucureşti, deşi pe vremea aceea putea să nu o facă deja la vreuna dintre universităţile private. Procuror imediat după şcoală, dar o cârmeşte repede către birourile de presă ale procuraturilor în care lucrează, nu pare să-i mai placă dosarele. Şi nu se mai întoarce vreodată la dosare, pentru că intră în administraţie, ajunge chiar secretar de stat şi ministru, apoi senator, vorbitor de engleză şi franceză.
1972 (48 ani) - Senator PNL 2016-2020
Alt silvicultor cu aparentă vocaţie, de vreme ce face liceul silvic, apoi facultatea de silvicultură la Braşov. Lucrează mai mult de 10 ani în domeniu, dar apoi domnul Ioan Cristian Chirteş descoperă plăcerile şi binefacerile funcţiilor politice, şi dă silvicultura pe un post de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Mureş, apoi pe cele de deputat şi senator, de aproape 10 ani, probabil grupul parlamentar al celor vorbitori doar de limbă maternă.
1973 (47 ani) - Senator PSD 2016-2020
Universitatea de Vest e serioasă, aşa că CV-ul domnului Ioan Narcis Chisăliţă începe bine. Vinde ceva după facultate, apoi intră în nişte afaceri private, pe care le alternează cu joburi pe la şi pentru partid, ca apoi să intre direct în Parlament, Guvern, primărie, iar Parlament, lucruri din acestea... Cât despre limbile străine, probabil că le va învăţa pentru legislaturile următoare.
1962 (58 ani) - Senator PNL 2016-2020
O carieră academică solidă în domeniul ingineriei navale, cu facultatea la Galaţi, recunoscută şi apreciată în acea vreme, doctoratul nici foarte devreme, dar nici prea târziu. Decan al Facultăţii de Marină Civilă, apoi rector, activitate ştiinţifică susţinută şi credibilă. Nu scrie nimic despre limbile străine.
1972 (48 ani) - Senator PNL 2016-2020
Domnul Florin Catu face o facultate de economie/ matematică la o universitate cunoscută din SUA, apoi începe un doctorat în politică monetară, macroeconomie, econometrie, dar nu-şi ia diploma. Lucrează ca economist la bănci din Noua Zeelandă şi Luxemburg, după care se întoarce în Patrie şi lucrează mulţi ani pe poziţii de conducere la ING Bank. Apoi senator şi ministru.
1979 (41 ani) - Senator USR 2016-2020
Arogant, aşa cum îl ştim cu toţii de multă vreme, domnul Allen Coliban îşi lasă un CV în bătaie de joc pe site-ul Parlamentului. Nu ştiu dacă din sfidare sau pur şi simplu pentru că nu a avut altceva de scris în el, citim mai mult despre performanţele sale la curling şi la schi decât despre ce altceva a făcut în vitae.
1968 (52 ani) - Senator PSD 2016-2020
Facultatea de Drept la stat, doctorat după 15 ani. Politician de meserie, domnul Titus Corlăţean intră de foarte tânăr în administraţia centrală şi în guvern, unde ocupă tot felul de posturi înalţe, inclusiv de mai multe ori ministru, deputat şi senator de aproape 20 de ani.
1972 (48 ani) - Senator PSD 2016-2020
Cred că domnul Mihnea Costoiu e printre puţinii rectori de universităţi, şi cu atât mai puţin de mari universităţi, care nu au un doctorat. Face inginerie economică la Universitatea Politehnică din Bucureşti, pe care o conduce acum, de aproape 10 ani din fotoliul de rector. Mai găsim câteva certificate de participare şi de absolvire în CV-ul său. Primeşte destul de repede nişte funcţii înalte în Ministerul Educaţiei, unde ajunge până la poziţia de ministru delegat, iar în Politehnică se întoarce ca Director general administrativ, unde stă 7 ani înainte să se mute în fotoliul de rector. Poziţie din care poate să fie şi parlamentar, în paralel. Înţelege engleză şi franceză mai bine decât le vorbeşte, şi le vorbeşte mai bine decât le scrie.
1950 (70 ani) - Senator PSD 2016-2020
Domnul Dorel Covaci a vrut să-şi ascundă CV-ul pe site-ul cu senatori al Parlamentului, dar i-a rămas un ciot pe acela al deputaţilor. Ceva făcut în bătaie de joc, oricum, ce nici nu poate, dar nici nu merită a fi comentat.
1962 (58 ani) - Senator PMP 2016-2020
Unul dintre cei câţiva “parlamentari-fantomă” din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsul. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsul, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocial. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respectă măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-şi CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli…
1974 (46 ani) - Senator PSD 2016-2020
Doamna Elena Lavinia Craioveanu este specialistă în "utilizarea programelor Petrescu şi Cernătescu", şi se pare că este singurul parlamentar cu această minunată şi unică specializare! Şi mai stăpâneşte doamna Elena Lavinia Craioveanu calculul tabular şi pe cel tabelar, aşa cum o mărturisesc adeverinţele de mai jos. O mică, microscopică parte dintr-un CV luuung, ca al celor mai mulţi profesori din Parlament. Şi nu ştiu cum se întâmplă, că exact ale celor care au cel mai puţine de spus să fie şi cele mai stufoase...
Doamna Elenă Lavinia Craioveanu a făcut facultatea de economie la Craiova, şi apoi un master tot acolo. Norocoasă potrivire de nume! După care începe să înşire certificatele şi adeverinţele de participare pe la tot felul de cursuri şi cursulete, care de care mai interesante, cum ar fi cel cu Adeverinţa 175/04.03.2015 curs calcul tabular: Microsoft Office2007, sau Adeverinţa 1010/23.04.2012 care atestă aptitudini de procesare text: Microsoft Word, calcul tabelar – Microsoft Excel.
Apoi se dezlănţuie doamna Elena Lavinia Craioveanu, când începe să-şi descrie activităţile de profesoară de economie şi educaţie antreprenorială pe la diverse grupuri şcolare, licee tehnologice sau alte şcoli din Craiova:
- Organizarea şi desfăşurarea procesului instructiv educativ de predare – învăţare – evaluare;
- Stabilirea obiectivelor operaţionale ale lecţiei, stabilirea conţinutul activităţii de învăţare, alegerea strategiilor didactice, realizarea proiectului didactic;
- Stabilirea obiectivelor operaţionale ale lecţiei;
- Organizarea procesului de transmitere de cunoştinţe, transmiterea cunoştinţelor, formarea şi dezvoltarea deprinderilor şi aptitudinilor tehnice;
- Stabilirea obiectivelor evaluării, elaborarea instrumentelor de evaluare;
- Administrarea instrumentelor de evaluare, aprecierea cantitativă şi calitativă a rezultatelor elevilor, valorificarea rezultatelor evaluării;
- Membru CEAC;
- Şef de catedră;
- Responsabil Comisie metodică;
- Membru în comisia de promovare a şcolii;
- Coordonator de proiecte educative la nivel local, judeţean, naţional;
- Organizator de simpozioane locale, judeţene sau naţionale;
- Responsabil Comisia Siguranţă Civică.
Şi repetă asta cam peste tot pe unde a fost profesoară. Mai schimbă lista doar când ajunge inspector şcolar la Dolj sau preşedinte la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Dolj. Doar la limbile străine a fost foarte succintă şi eliptică: engleză, franceză punct.
1965 (55 ani) - Senator PSD 2016-2020
Când citeşti CV-ul doamnei Gabriela Creţu, te gândeşti la lucruri bune la început: Facultate de Filosofie la Cuza, doctorat în epistemologie şi filosofia ştiinţei tot acolo, după care profesoară de liceu aproape 20 de ani. Apoi învăţământul vasluian a pierdut-o, pentru că de aproape alţi 20 de ani e prin diverse parlamente, şi în România şi în Europa, probabil vorbitoare de ceva limbi străine, între timp.
1975 (45 ani) - Senator PNL 2016-2020
Alt CV făcut în bătaie de joc...
1974 (46 ani) - Senator UDMR 2016-2020
Unul dintre cei câţiva “parlamentari-fantomă” din România, nu găseşti nicio informaţie relevantă despre dânsul. Nu are CV pe site-ul Parlamentului, nu am văzut nici pe Internet. Ori e ceva în neregulă cu dânsul, şi a avut grijă să-şi şteargă toate urmele, ori e cu totul antisocial. Oricum, o mare dovadă de dispreţ faţă de cei pe care îi reprezintă, şi faţă de cetăţenii români, în general. Cu atât mai mult cu cât aproape toţi ceilalţi colegi ai săi respectă măcar nişte reguli minimale de politeţe politică şi socială publicându-şi CV-urile, chiar dacă adesea stângaci şi pline de greşeli…
1973 (47 ani) - Senator UDMR 2016-2020
Cred că domnul Attila Zoltan Cseke e cel mai sincer dintre parlamentarii unguri, fiindcă scrie negru pe alb că nu ştie engleză. Şi, deduc eu, nici alte limbi străine. CV-ul e foarte scurt nu din rea voinţă, ci pentru că nu prea are ce să scrie în el, în afară joburilor de pe la consiliul judeţean, guvern, apoi nenumăratele mandate de parlamentar.
1970 (50 ani) - Senator PSD 2016-2020
Doamna Carmen Dan face dreptul la Universitatea Ecologică şi îşi ia licenţa la 30 de ani de la Academia de Poliţie. Secretară de şcoala generală la Videle, apoi funcţionară şi casieră într-o agenţie bancară, după care intră în Consiliul Judeţean Teleorman, care o propulsează către poziţiile de subprefect, prefect, senator, ministru etc. Doamna Carmen Dan are înclinaţii către activităţi literare, către calculator şi către engleză şi franceză, printre altele.
1933 (87 ani) - Senator PNL 2016-2020
Domnul Profesor Leon Dănilă e singurul membru titular al Academiei Române şi cel mai educat şi mai titrat dintre toţi parlamentarii acestei legislaturi, fie ei deputaţi sau senatori. Neurochirurg cunoscut şi respectat în lume, membru în multe academii, societăţi prestigioase, autor de atâtea cărţi şi tot felul de lucrări, încât dacă aş începe să le descriu, sigur s-ar bloca memoria calculatorului...
1968 (52 ani) - Senator PSD 2016-2020
Subinginer, dar lucrează ca profesor la un centru de plasament din Beclean, după care vinde diverse lucruri pe la nişte firme tot în Beclean şi în Dej, până când simte că s-a format pe deplin pentru a prelua cu succes două mandate de senator, unul după celălalt.
1962 (58 ani) - Senator UDMR 2016-2020
Domnul Akos Derzsi a vrut să-şi ascundă CV-ul pe site-ul cu senatori al Parlamentului, dar i-a rămas un ciot pe acela al deputaţilor. Acolo e simplu de citit: Institutul de Mine la Petroşani, adică cenuşăreasa facultăţilor tehnice pe vremea comuniştilor. Lucrează ca inginer pe şantier, după care descoperă voluptatea statului în birou la un inspectorat teritorial de muncă. Birou pe care îl schimbă, după aproape 15 ani, cu unul de la Parlament, în care rămâne tot cam pe atât. Domnul Akos Derzsi nu ne spune nimic despre limbile sale străine, aşa că o să consider că le ştie tot cam atât pe cât le ştiu şi ceilalţi colegi mineri ai săi.
1957 (63 ani) - Senator PSD 2016-2020
Domnul Renică Diaconescu este un doctor specializat în neurologie, cu facultatea şi doctoratul la Craiova. Medic primar neurolog la Spitalul din Slatina, pe care îl lasă pentru un prim mandat de deputat în 2004. Revine ca şef de secţie, apoi iarăşi parlamentar, de data aceasta senator vorbitor de franceză şi ceva mai puţin engleză.
1967 (53 ani) - Senator PSD 2016-2020
Inginera chimistă de la Universitatea din Bacău, apoi tot felul de cursuri şi calificări despre care doamna Carmen Dima sunt sigur că încă nu ştie ce impresie fac celor care citesc CV-ul, pentru că altfel nu le-ar fi pus, desigur. Apoi totul e destul de clar: aproape 30 de ani la Oficiul Teritorial Bacău al Uniunii Artiştilor Plastici din România, din care ultimii 7 ani ca manager. Exact ce trebuie, deci, ca să o propulseze în Parlament, mai ales că vorbeşte şi engleză şi germană.
1976 (44 ani) - Senator USR 2016-2020
Doamna Silvia Monica Dinică e printre foarte, foarte puţinii din Parlament care pot să aibă o discuţie de la egal la egal cu colegul lor Nicuşor Dan. Liceul Lazăr, apoi Facultatea de Matematică de la Universitatea din Bucureşti, master în matematică la Colorado State University, şi imediat după aceea doctorat în matematică, tot acolo, cu tema "Optimizare convexă/ Algoritmi pentru modelare şi analiza seturi mari de date". Nu rămâne în mediul academic, deşi ar fi putut să îşi aleagă orice ţară şi orice oraş ar fi dorit, ci se întoarce în Patrie şi lucrează la Telekom mai mult de 10 ani, până intră în Parlament.
1975 (45 ani) - Senator USR 2016-2020
O altă carieră academică remarcabilă, doctoratul în ştiinţe economice la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, profesor universitar deja la vârsta de 40 de ani, după ce a parcurs rapid toate treptele la Universitatea Ovidius din Constanţa.
1980 (40 ani) - Senator USR 2016-2020
Dacă după 5 ani de Drept la Titulescu faci doua mastere tot acolo, trebuie să ai inteligenţă într-un fel anume. Dar cu astfel de inteligenţe poţi ajunge chiar şi senator, după cum se vede, aşa că ce mai contează ce crede Butunoiu despre tine? Domnul George Edward Dircă şi-a văzut de drumul său, e avocat, ştie chiar şi engleză, aşa că îmi închipui că e chiar mândru de realizările sale...
1977 (43 ani) - Senator PSD 2016-2020
Domnul Eugen Dogaru avea de mic Chemarea către joburile de la stat, fără îndoială, pentru că la scurt timp după facultatea de economie de la Timişoara e uns director al cabinetului prefectului din Timiş, iar apoi secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologia "Informaţie", la 27 de ani. Ia apoi ce se nimereşte prin judeţ, în funcţie de vânturile politice, şi îl găsim subprefect, inspector pe la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, şef de birou pe la SC Drumuri Municipale SA, apoi prefect, şi alte asemenea, cum stă bine unui politician, să simtă pulsul societăţii din interior, în toate ungherele sale. Despre limbile străine nu suflă o vorbă, probabil cu un motiv anume.