România va organiza în 6 decembrie 2020 cele mai dificile alegeri parlamentare din istoria ultimilor 30 de ani. Pandemia de COVID-19 a afectat puternic economia, infrastructura de sănătate, şi aşa incapabilă să funcţioneze în condiţii normale, în prezent este în pragul colapsului.
În
2016, s-au promis 8 spitale regionale şi nu s-a săpat nici măcar un metru
liniar de şanţ la fundaţia vreunuia dintre ele. În prezent, se anunţă că
România ar putea preveni criza alimentară prin construirea a 8 depozite
regionale alimentare.
Ideea este lăudabilă, chiar
necesară, dar promovarea ei în pragul campaniei electorale îi diminuează utilitatea de o urgenţă capitală,
ducând-o în malaxorul demagogiei specifice luptelor electorale.
La ora actuală, se vehiculează ideea
că aceste depozite ar putea fi gestionate privat. Este o idee absolut greşită,
fiindcă se ştie faptul că mediul privat funcţionează normal în condiţii
normale. Mai exact, piaţa liberă funcţionează din perspectiva concurenţei, adică
privaţii concurează între ei pentru profit, unii pierd, alţii câştigă.
Întreprinzătorii privaţi, atunci
când ceva nu merge, decid să închidă afacerea, nu-i interesează de angajaţi.
Din păcate, visul multora dintre ei este să fie politicieni. Este clar că
mediul privat nu îţi poate oferi o şcoală politică. Nu poţi ca politician
educat în mediul privat să spui: „gata,
am băgat ţara în faliment, facem alta, dragi cetăţeni descurcaţi-vă!”.
Statul nu este întreprindere privată, nu te joci cu soarta unor angajaţi, te
joci cu soarta unui popor, cu moştenirea primită timp de secole de istorie şi
sacrificii. Clasa politică postdecembristă se pregăteşte să repete greşelile
politicienilor din perioada interbelică, fiindcă din vocabularul actualilor
politicieni lipseşte o noţiune: „responsabilitatea”.
În vremurile de criză, sectorul
privat este primul lovit, fiindcă mulţi întreprinzători încearcă să scoată
profit în vreme de criză şi cer păsuiri de taxe şi impozite pe vreme de criză.
Un alt motiv pentru care mediul
privat nu poate gestiona un astfel de proiect este acela că acumularea de
stocuri pentru o perioadă medie sau
îndelungată îl îngrijorează, fiindcă privatul cumpără cu un preţ şi vinde
scump.
Gestiunea privată a depozitelor
regionale de alimente înseamnă că o serie de „privilegiaţi” se vor juca,
manevrând preţurile, vânzând scump. Principalii păgubiţi vor fi cetăţenii,
pentru că statul va cumpăra de zeci de ori mai scump de la privat, în loc să-şi
construiască propriile depozite
regionale.
PNL şi PSD se află într-un „blat”
permanent în multe locuri din ţară, ceea ce arată că PSD a încetat de mult să
mai fie un partid de stânga.
Este demonstrat că guvernele de
dreapta nu reuşesc să gestioneze crizele, fiindcă ideologia de dreapta
presupune competiţia, nu solidaritatea.
Oamenii de afaceri români „de top”
în general trăiesc din contracte cu
statul, stat pe care îl critică, însă pe care-l jefuiesc prin contracte cu
preţuri mari, date contra unor comisioane percepute de oamenii statului din
administraţia public central şi locală.
Ca să percepem ce „tun” al
afacerilor se pregăteşte cu aceste presupuse 8 depozite regionale, este de
ajuns să vedem scandalurile care au
apărut în contextul cumpărării de măşti, dezinfectanţi, echipamente medicale
începând din martie 2020.
Este evident că politicienii care ar
fi fost preocupaţi să facă aceste depozite regionale la timp şi în mod real, ar
fi început să pună strategia pe hârtie încă din primăvară, conform proverbului
românesc potrivit căruia „omul gospodar
îşi face iarna car şi vara sanie”. Un proverb turcesc spune că dacă „îţi fierbe vara capul, iarna îţi fierbe
cazanul”.
Actuala clasă politică se pregăteşte
să pice cu succes examenul democraţiei şi al maturităţii politice pe care o
aşteptăm, dacă nu de trei decenii, măcar din 2007, anul în care România a
aderat la Uniunea Europeană.
În concluzie, alegerile parlamentare
din această iarnă sunt momentul în care clasa politică trebuie să fie
înlocuită. Toate partidele parlamentare din acest moment au arătat că sunt
incapabile să ne ofere această clasă politică, pentru că se ceartă pe tema
listelor de candidaţi unde sunt puşi favoriţii şefilor în dauna celor care au
muncit. Sunt suficiente acuzaţiile din PSD, PNL, USR-PLUS ca să dovedesc că am
dreptate. Niciun partid parlamentar
actual nu mai are o ideologie de centru-stânga. Victor Ponta şi-a amintit de
stânga aşa cum ai căuta o carte prin bibliotecă, dar a sfârşit într-o alianţă
cu fostul liberal Călin Popescu Tăriceanu.
Personal, cred că apelând la
ideologia de centru-stânga putem să facem ceva. Poate că a venit timpul ca
stânga autentică românească, bazată pe iniţiativă, pe un parteneriat real între
stat şi mediul privat construit pe baze reale şi corecte să se afirme la aceste
alegeri parlamentare. Dreapta a arătat în ultimele trei decenii că nu poate
gestiona crizele.