Şi în România este război. Nu, nu ne-au invadat armatele lui Putin. Staţi liniştiţi. Suntem, totuşi, ţară membră NATO. Mai pică câte o dronă în mod accidental pe teritoriul ţării, dar nu ne-a atacat nicio armată în mod oficial. Şi nici noi nu am declarat război vreunui alt stat. Nu, în România avem clasicul, veşnicul, necontenitul şi adorabilul război între serviciile noastre de informaţii.

Scăpate din lesa lui Traian Băsescu, un preşedinte extrem de autoritar care a ştiut cum să manevreze şi să folosească serviciile de informaţii, fără a le permite în mod real să deţină prea multă putere, profitând de lipsa de experienţă şi comoditatea lui Klaus Iohannis şi sfidând cu maximă aroganţă controlul parlamentar, care este exercitat doar în mod teoretic, serviciile de informaţii zburdă libere, fac legea în România şi se sfâşie între ele în competiţia pentru acumularea de putere.

Poate vă întrebaţi unde sunt românii în acest război? Şi de ce sunt lăsaţi de izbelişte tocmai de cei care au jurat credinţă patriei? Mai ales într-un context atât de delicat. Răspunsul este destul de simplu. Românii nu contează. Ei sunt doar o masă de manevră. Simple victime colaterale în războiul pentru control, bani şi cât mai multă putere. Şi nu de azi sau de ieri. Ci de ani buni.

Iar numirea unui fost general al Armatei în fruntea guvernului României, o decizie extrem de controversată luată de către preşedintele Klaus Iohannis, nu a făcut altceva decât să încingă şi mai tare spiritele. Să rănească orgoliile. Şi să ranforseze testosteronul capilor din fruntea serviciilor. Care, evident, nu scapă nici un prilej pentru a-i da la gioale şi a-l vulnerabiliza pe rotofeiul premier. Chiar dacă asta înseamnă să sacrifice şi imaginea României.

Ultimul episod s-a petrecut săptămâna trecută. O săptămâna în care România a fost cap de afiş în presa internaţională prin prisma vizitei făcute în ţara noastră de către Kamala Harris, vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii. O vizită istorică şi un prilej numai bun pentru o răfuială pe cinste între „clanurile” din servicii. Pentru acei români pe care istoria i-a prins la coadă la benzină sau la ulei şi nu au avut timp să citească ştirile, reiau aici, pe scurt, principalele două proiecte care au aruncat în aer imaginea guvernului condus de Nicolae Ciucă:

  • Proiectul „Stării de criză” – un proiect prin care, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul prim-ministrului, CSAT poate emite o hotărâre privind declararea situaţiei de criză cu impact asupra securităţii şi apărării naţionale, respectiv a încetării acesteia. O iniţiativă profund neconstituţională care ar scoate Parlamentul în afara jocului politic democratic;

  • Proiectul „Ministerului Adevărului” – o iniţiativă care aparţine DSU şi lui Raed Arafat care, împreună cu Guvernul României, CNA şi mai multe ONG-uri, urmăreşte să creeze o platformă informatică, ce va scana presa online, dar şi bloguri şi reţele sociale, pentru a găsi “fake news”, surse de dezinformare şi propagandă. Principalele ştiri care vor fi vânate de către această platformă vor fi cele care conţin cuvintele „incompetenţă” şi „corupţie”.

Cu mult timp înainte de numirea sa în funcţia de premier, în jurul numelui lui Nicolae Ciucă s-a ţesut o amplă legendă care îl prezenta pe acesta ca fiind un personaj bine conectat la Washington, că este „omul americanilor”, presa notând faptul că atât ca şef de stat major, dar şi ca ministru al Apărării, Ciucă nu s-a ferit deloc să-şi manifeste loialitatea faţă de SUA prin intermediul achiziţiilor militare americane.

Or, exact în săptămâna desantului american la Bucureşti, România s-a transformat brusc dintr-un stat democrat, cu instituţii solide şi în care domneşte „rule of law”, într-o dictatură militară în care Parlamentul, organul reprezentativ suprem, este desfiinţat şi înlocuit de către CSAT, care dispune reguli după bunul plac, iar jurnaliştii care se vor încumeta să scrie despre incompetenţa preşedintelui şi a premierului sau despre eventualele fapte de corupţie ale aleşilor, vor fi cenzuraţi şi etichetaţi drept propagandişti ai regimului de la Kremlin.

Jurnaliştii care au scos la lumină cele două proiecte aberante şi total neconstituţionale merită din plin toate felicitările. Ar fi fost oare posibil ca aceste dezvăluiri să apară după vizita Kamalei Harris în România? Evident, da. Doar că impactul ar fi fost unul mult diminuat. Lovitura sub centură încasată de premierul Ciucă a fost una devastatoare. Şi are numeroase implicaţii asupra imaginii guvernului Ciucă atât în plan extern, cât şi în plan intern. Mai ales în contextul luptelor care se dau în interiorul PNL în perspectiva unui nou congres.

Poate lui Nicolae Ciucă, militar de carieră, nu i s-au părut foarte deplasate cele două proiecte. Obişnuit cu ordinele şi disciplina, fără experienţă politică, lui Ciucă îi este foarte dificil să arunce vestonul militar şi să îmbrace sacoul de premier. O haină care îl obligă să îmbrăţişeze, între altele, regulile democratice şi libertatea de exprimare. Însă consilierii pe care i-a adus la Palatul Victoria, dacă nu ar fi la rândul lor tot militari sau securişti, ar fi trebuit să-l tragă de mânecă şi să-i atragă atenţia că acum este civil. Iar civilii joacă, în primul rând, după regulile democraţiei. Indiferent de contextul de la graniţa ţării.

Era destul de previzibil că, prin numirea unui general al Armatei în fruntea guvernului, Iohannis riscă să genereze tensiuni şi conflicte foarte mari în rândul serviciilor de informaţii. O primă reacţie am văzut-o săptămâna trecută, când serviciile l-au torpilat pe Ciucă chiar în momentul în care Kamala Harris cobora din avion, la Bucureşti. Războiul serviciilor cu generalul Ciucă nu se va opri aici. Iar loviturile vor fi din ce în ce mai dure. Românii? V-am zis deja. Sunt doar victime colaterale.