PSD publică pe Facebook alte imagini cu Clotilde Armand din seara numărării voturilor de la Primăria Sectorului 1

PSD publică pe Facebook alte imagini cu Clotilde Armand din seara numărării voturilor de la Primăria Sectorului 1

PSD a publicat sâmbătă pe pagina sa de Facebook un clip video preluat de la Antena 3 în care este prezentat un montaj de imagini care o arată pe Clotilde Armand şi despre care sursa amintită susţine că ar fi din momentul numărării voturilor pentru alegerea primarului Sectorului 1.

Imaginile de pe camerele de supraveghere sunt diferite de cele publicate vineri de România TV şi Antena 3, dar sunt din aceeaşi zi, 29 septembrie 2020, iar Clotilde Armand apare îmbracată cu pantaloni şi un sacou alb, pe sub care are o bluză roşie. Primarul Sectorului 1 este filmat la ieşirea dintr-un lift şi apare şi în imagini stând la intrarea în încăperea unde sunt sacii cu voturi. Potrivit Antena 3,  înregistrarea este făcută cu mai mult de o oră înaintea celei prezentate vineri, după cum reiese din data şi ora de pe imagini.
 
 

Ce a scris PSD pe Facebook

„În scandalul voturilor fraudate de la sectorul 1, Clotilde Armand ne demonstrează că este un fel de Băsescu cu accent de mahala: deşi în imagini se vede clar că a fost în sala unde erau sacii cu voturi, ea dă vină pe pixelul albastru, devenit între timp bleu userist! 
Îi vom ajuta pe bucureştenii din Sectorul 1, sătui de “realizările măreţe” ale doamnei primar - circ, şobolani şi munţi de gunoi - să o trimită urgent acasă!
Haideţi să strângem semnături pentru #referendum! 
Bon voyage, #Pixelotilde!“, scrie în postarea de pe contul de Facebook al PSD.
 
 
În înregistrările publicate vineri de România TV şi Antena 3, o femeie despre care PSD şi sursele amintite susţin că ar fi Clotilde Armand apare chiar în încăperea cu sacii cu buletine de vot. Clipul publicat vineri conţine imagini din aceeaşi zi, 29 septembrie 2021, dar la distanţă de peste o oră de imaginile în care apare cu claritate Clotilde Armand.
 
 
Femeia în alb din înregistrea publicată vineri este îmbrăcată integral în alb, în imaginile destul de neclare nefiind vizibil vreun obiect vestimentar de culoare roşie.
 
 

Ciolacu îi cere demisia lui Clotilde Armand, primarul Sectorul 1 acuză un „fake news”

 
Reamintim că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut, vineri seară, demisia lui Clotilde Armand şi anchetarea sa de către procurori, după ce în spaţiul public au apărut imagini potrivit cărora primarul din Sectorul 1 ar fi intrat în camera cu voturile în seara alegerilor locale. Clotilde Armand a reacţionat şi a reclamat un fake-news grosolan, sfătuindu-l pe Ciolacu să-şi schimbe ochelarii, întrucât persoana la care face referire nu este ea.
 
„Câteva precizări pentru televiziunele care difuzează imagini cu «Clotilde cu mâna pe voturi!» şi spun că eu aş fi fost în camera respectivă din sediul BES 1: ghinion! Doamna respectivă indicată de avocatul lui Tudorache şi de televiziunile de casă ale PSD nu sunt eu. Seamănă dar nu răsare”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Clotilde Armand.
 
Aceasta reclamă un nou fake-news grosolan.
 
„Un nou fake-news grosolan a apărut simultan la televiziunile abonate la bănii primăriei până să ajung eu primar, sunt încercări disperate ale lui Dan Tudorache şi ale avocatului acestuia de a distrage atenţia de la dosarele deschise de DNA. De 9 luni se chinuie să zică că am furat voturile şi nimeni nu-i crede. Pentru că Justiţia nu minte. Nu am intrat niciodată în camera unde se numărau voturile, în imagini se vede clar că este vorba de o altă persoană. Nivelul ştirilor false create de PSD a ajuns prea departe. Îi voi acţiona în judecată pe toţi cei care sunt părtaşi la manipularea aceasta grosolană”, a mai scris Armand.
 
Aceasta a transmis şi un mesaj către Marcel Ciolacu: ”Văd că s-a grăbit şi preşedintele PSD cu concluziile. Îi dau un sfat prietenesc: Dle. Ciolacu, schimbaţi-vă ochelarii”.

Reacţia lui Armand vine după ce preşedintele PSD a cerut demisia acesteia şi deschiderea unei anchete de către procurori.
 
„Demisia Armand! Şi apoi pe mâna procurorilor! Poate acum înţelege toată lumea de ce Iohannis vrea cu orice preţ desfiinţarea SIIJ!!! Ce face SIIJ acum este să renumere voturile furate deja de Clotilde Armand?! Asta nu mai e o problemă a sectorului 1, ci a democraţiei romaneşti”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Marcel Ciolacu.
 
Acesta consideră că autorităţile trebuie să intervină.
 
„Încă mai cred în puterea instituţiilor statului. Acum cetăţenii trebuie să vadă că statul nu e slab. Le cer autorităţilor sa intervină şi să deschidă de urgenţă o anchetă penală”, a mai scris Ciolacu.
 
Acesta anunţă că, dacă nu se vor lua măsuri, PSD va folosi toate mijloacele politice pe care le are la dispoziţie.
 
„Dreptatea trebuie facută! Le vom spune oamenilor că statul român e slab în faţa abuzurilor şi e nevoie de noi, cetăţeni. Vom strânge semnături şi o vom demite pe Armand! Iar toţi politicienii, indiferent de partid, trebuie să ia atitudine!!! Să semnăm toate partidele un protocol şi să strângem împreună semnăturile”, a mai afirmat liderul PSD.

 
Reacţia acestuia vine după ce România TV a prezentat, vineri seară, imagini potrivit cărora primarul din Sectorul 1 ar fi intrat în camera cu voturile în seara alegerilor locale, conform news.ro.
 
Scandalul numărării voturilor de la Sectorul 1 a izbucnit după difuzarea unor imagini în care persoane despre care se afirma că ar fi membri ai USR PLUS umblau la sacii cu voturi pentru Primăria Sectorului 1 al Capitalei.
 
Fostul primar PSD al Sectorului 1 Daniel Tudorache a depus o plângere legată de rezultatul alegerilor şi a reclamat comiterea unor infracţiuni de către Dan Barna, preşedintele USR, procurorul Nicolae Sprâncu – preşedintele Biroului Electoral Sector 1 şi Andrei Nicolescu, membru USR. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările