Motivul pentru care Senatul umflă lefurile primarilor. „Un director de şcoală din comună are un salariu mai mare decât primarul“

Motivul pentru care Senatul umflă lefurile primarilor. „Un director de şcoală din comună are un salariu mai mare decât primarul“

Desen realizat de Vali Ivan

Senatorii au adoptat o propunere legislativă care prevede creşterea salariilor pentru primari şi preşedinţi de consilii judeţene cu până la 30%

Ştiri pe aceeaşi temă

În timp ce Guvernul deplânge lipsa banilor, aleşii locali reprezintă, în continuare, o categorie favorizată. Senatorii au aprobat, prin vot secret, un proiect de lege prin care lefurile primarilor şi şefilor de judeţe vor fi rotunjite consistent. În expunerea de motive, iniţiatorii legii, parlamentarii USL, printre care Ecaterina Andronescu, Ioan Chelaru, Toni Greblă, şi Tudor Chiuariu, au adus argumente caraghioase.

„Importanţa funcţiei primarilor de comună şi faptul că trebuie să aibă o indemnizaţie decentă şi peste nivelul instituţiilor pe care într-un fel sau altul le coordonează (de exemplu un director de şcoală din comună are la ora actuală un salariu mai mare decât primarul)“, se arată în expunerea de motive, deşi, conform grilei de salarizare, un director de şcoală cu ani grei de vechime ajunge la un salariu de 2.000 de lei.

În plus, parlamentarii cer o răsplată financiară pentru edilii locali pe măsura rangului. „Nu suntem de acord să perpetuăm zicala: «Primarii oricum se descurcă», pentru că este total falsă şi nu poţi cere unui om pe care îl numim demnitar să reprezinte o comunitate la un standard cât mai înalt, neasigurându-i nişte condiţii minime de confort financiar“, se mai arată în expunerea de motive care însoţeşte textul legii.

Banii, scoşi de nicăieri
Pentru asigurarea „condiţiilor minime de confort financiar“, după cum numesc parlamentarii mărirea de salariu, Guvernul trebuie să aloce cinci milioane de euro în plus, bani care nu se regăsesc în actuala proiecţie bugetară pe 2014, care urmează să fie adoptată de Parlament în zilele viitoare. De altfel, după cum precizează Guvernul, care a subliniat că nu susţine măsura, propunerea legislativă nu pomeneşte nimic despre sursele de finanţare.

În schimb, cifrele care indică mărirea salarială sunt redate în detaliu. Astfel, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, care acum are o leafă de 5.800 de lei lunar, ar urma să câştige 7.643 lei pe lună, urmat îndeaproape de viceprimar, care ar primi o majorare de 1.300 de lei şi ar ajunge la 6.380 lei, dar şi de preşedinţii de consilii judeţene (6.612 lei), cu 1.500 de lei mai mult. Cel mai mic salariu prevăzut în anexa propunerii legislative este cel al viceprimarului de comună, care nu va primi însă mai puţin de 3.000 de lei, în condiţiile în care acum câştigă 2.500.

Dragnea, promisiune încălcată
În primă fază, vicepremierul Liviu Dragnea i-a potolit pe primari cu promisiunea că legea descentralizării le va aduce venituri mai mari, însă primarii s-au trezit nu doar că nu li s-au mărit salariile prin lege, dar şi că preşedinţii de consilii judeţene au devenit stăpâni absoluţi pe deciziile privind resursele, deci şi pe salariile lor.

Primarul localităţii arădene Chişineu Criş, Constantin Burdan, a ridicat problema salariilor încă de la Atelierele Viitorului, organizate de PSD, când Dragnea i-a promis că va lua măsuri. „Era vorba că se măresc salariile şi la primari, că se dau şi sporuri de vechime, de continuitate. Am ridicat problema şi chiar domnul Dragnea a spus că se măresc salariile la primari. E un primar cinci mandate, nu mai e şi se pensionează. Ce, el nu are drept să aibă spor de vechime ?“, a întrebat, retoric, primarul. 

Materiale pe aceeaşi temă:

Banii pentru „gerul arctic“ au ajuns pe furiş la baroni  Guvernul condus de Victor Ponta le va trimite primarilor bani din fondul de rezervă. Motivul: cheltuieli urgente în sezonul rece

Guvernul a alocat din nou bani primăriilor, de această dată peste 4,5 milioane euro Guvernul a alocat din nou bani pentru unităţi administrativ-teritoriale, de această dată în cuantum total de 20 milioane lei (peste 4,5 milioane euro), pentru cheltuieli urgente în sezonul rece, prin suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei Publice, din Fondul de rezervă bugetară, informează Mediafax.

Senat: Salarii mai mari pentru baronii locali. Cât va câştiga un primar

Citeste mai mult: adev.ro/mwyyi0

 

Banii pentru „gerul arctic“ au ajuns pe furiş la baroni

Citeste mai mult: adev.ro/mx52zg

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: